Împreună pentru Tiberiu

Există momente în viaţă când realizezi cât de mic eşti, cât de neînsemnat şi fragil eşti în faţa unor evenimente şi cum acestea te schimbă, radical. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este ca celor dragi ţie să li se întâmple ceva, cât de neînsemnat ar fi dar în rău şi te metamorfozezi în suferinţă, neputinţă, revoltă şi încercarea disperată de a le aduce bine, de a-i ajuta, într-un fel sau altul, să treacă peste toate. Fie că e un membru al familie, un prieten sau un coleg, orice veste neplăcută te întristează şi te face să îţi pun întrebări în privinţa ta şi a celorlalţi ori cât de mult apreciezi tu viaţa şi compania celor dragi.

Pe Tibi l-am cunoscut la Cluj, fiind cel mai bun prieten al unui prieten bun şi mi-am dat seama, uşor, de faptul că este un om deosebit. Mi-a devenit curând şi mie prieten drag. De fiecare dată când intra pe uşă îţi însenina ziua, pur şi simplu salutând sau prin modul în care saluta. Era mereu vesel, mereu cu zâmbetul pe buze şi mereu omul pe care te puteai baza să fie gata pentru o plimbare prin oraş, doar pentru că o olteancă trăznită venea în vizită şi nu ştia nimic despre Cluj. Datorită lui l-am văzut pe Ştefan Hruscă, pentru că îmi doream să îl văd măcar o dată de când eram copil şi m-a anunţat de cum a primit această veste. Tot el e cel care face cel mai bun gulaş din câte am mâncat vreodată şi încă nu ştiu care e secretul lui dar e demenţial. Datorită lui am chitara pe care mi-am dorit-o întotdeauna şi la care încă mă străduiesc să învăţ să cânt. Şi tot el a fost cel căruia nu i-a fost ruşine să poarte de sărbători o cravată muzicală doar pentru că i-o făcusem eu cadou.

E omul simplu care se bucură din puţin şi omul care desfăcea pachetul primit de acasă doar pentru a te servi cu prăjituri proaspete. Împărţea cu alţi doi oameni din mâncarea lui doar pentru a nu face un alt drum în oraş şi primul care citea textele pe care le scriam despre Cluj, deşi era obosit de la serviciu. Şi probabil cel mai mare regret al meu de anul acesta este acela că am fost la admitere la master în iulie şi prinsă cu aceasta nu am dat nici măcar un telefon şi nici nu l-am văzut. L-am văzut ultima dată în octombrie 2015 când m-a ajutat să economisesc bani de cazare doar pentru a fi prezentă la “ComedyCluj” şi m-a primit să stau în una dintre camerele apartamentului în care locuia în Cluj.

Şi nu o spun numai eu pentru că sunt mulţi oameni care îl văd pe Tibi genul de om care îţi face ziua mai bună, care nu te lasă să fii supărat care nici măcar nu se supără pe tine pentru că verşi un întreg pahar de bere pe el, din neatenţie şi care râde cu tine ore întregi, după, doar ca să nu te mai simţi vinovat şi să înţelegi că nu e supărat. Pentru că aşa e el…genul de om pe care te poţi baza, care îţi întinde o mână de ajutor, care zâmbeşte oricât de greu ar fi şi care le aduce şi altora zâmbete pe buze.

Dar Tibi nu mai zâmbeşte, sau nu aşa de mult ca înainte. În iulie, în timp ce eu credeam că îl deranjez dacă în sun, aşa cum cred eu că deranjez pe oricine fără motiv, era diagnosticat cu leucemie limfoblastica acută. Deşi se vindeca şi toată lumea era optimistă, o infecţie dezvoltată în zona cateterului cu ajutorul căruia i se administrau medicamente a dus la septicemie. Asta şi imunitatea scăzute i-au agravat boala şi Tibi luptă, continuu, să trăiască. Este abia la începutul vieţii, are 27 de ani şi merită să îşi împlinească visurile.

Tibi are nevoie de un transplant de măduvă iar fratele său, din păcate, nu este compatibil cu el. Singura lui şansă ar fi operaţia de transplant de măduvă ce urmează să fie efectuată în Bari, Italia şi costă 100.000 euro. O sumă imensă pentru familia sa. Dacă vreţi să faceţi o faptă bună şi să ajutaţi un copil minunat să trăiască şi să îşi îndeplinească visurile, puteţi dona sau puteţi să ajutaţi cu un share ca să ajungă la acel oameni care pot ajuta.

Conturi: