La pas prin Sibiu

O zi de iulie,pe peronul gării din localitatea mea natală,Craiova, aici începe călătoria mea spre destinația aleasă pentru acea zi,zonă Sibiu. Fiind pasionată de călătorii, mereu caut noi locuri pentru expediții și pentru a admiră minunatele peisaje din România, țara tuturor posibilitătilorsi formelor geografice, așa cum o numesc eu. Drumul este lung, c.c.a. cinci ore de mers cu trenul, Sibiul fiind o localitate destul de importantă și o regiune foarte des vizitată de turiști români și străini, trenul ales pentru a ne duce pe tărâmul feeric al orașului este trenul rapid . Insă nu te poți plictisi pe drum,atâtea peisaje fascinante,atâtea culori deosebite care se-mbina absolut perfect ce-ți induc o stare de vis, de imaginar, de fantastic.

În curând vom trece prin localitatea Lotru, de care mă leagă atâtea amintiri minunate și o nostalgie fulgerătoare. Neliniștitul Lotru ce-și anuntă cu mult înainte intrarea-n scenă, care suieră nebun descoperindu-și poalele dintre tunelurile săpate în stancă dură a Carpaților ce rezistă de mii și mii de ani pe plaiurile noastre mioritice.
Ajunși în gară din Sibiu, încercam construirea unui itinerariu adecvat pentru a înțelege și a ne clădi privirea, mintea și sufletul cu unul dintre ultimele colțuri de Răi ale României și poate ale Pământului.

Sibiul te chemă, pur și simplu te îmbia cu mirosul vechii cetăți medievale, declarată capitală culturală europeană în anul 2007. Am luat la pas Sibiul, pășind firav pe dalele de piatră primitoare ale orașului, zăbovind în central vechi cu orele și parcă fără să mă satur de el. Contempland Cetatea Sibiului, într-un basm cu tentă veche, adusă în prezent, nepătat de timp și păstrat de veacuri, Sibiul este un basm. Arhitectură cu arcade gotice, casele în stil renascentist, bisericile baroce, și oamenii. Și copii și tineri și vârstnici, cu voci calde, accentual, viață și mersul lor parcă te fac să visezi mai mult și mai mult și parcă dorindu-ți să nu se mai termine vre-odată ci să rămână aievea.

Privitul cerului de un albastru Edenic fără cusur, ziua , plimbatul în doi pe sub felinare și cu luna că martoră a iubirii sincere, te fac să realizezi că aici nu ți se poate întâmplă nimic rău. Simți protecție, grijă și mirosul de vechi, de istorie de cultură ce se intensifică de la an la an. Ceea ce am găsit în Sibiu nu se poate descrie în cuvinte. Reprezintă tot ceea ce nu găsesc acasă și mi-aș dori să trăiesc mereu. Peisajul se schimbă în față ochilor mei la fiecare pas și realizez că sunt mică, cât putem fi noi oamenii de mici, în comparative cu istoria, în comparative cu artă, cultură sau alți oameni. Ne apropie de Piață Mare din Sibiu. Este atât de mare și atât de greu îmi e să părăsesc acest peisaj feeric, dar mai zăbovesc puțin și privesc și ceasul anunța încă un sfert de oră trecut și timpul parcă e tot mai zorit… dar de ce? De cine?

Îmi permit să mai fac un ultim popas pentru că am o curiozitate aparte care mă macină demult și pe care trebuie să o transpun în realitate. Acum ceva timp am auzit o legendă despre un pod al mincinoșilor care se află aici. Una dintre cele mai picante legende este aceea despre ținerii care veneau pe acest pod pentru a-și jură iubirea și pentru a-și plănui viitorul împreună. Dacă ceva mergea rău și fețele nu-și respectau promisiunea, erau târâte pe pod și pedepsite pentru că au călcat greșit. Poate sunt doar legende, dar miturile au și o sămânța de adevăr. În prezent podul este doar un simbol al orașului și un minunat obiectiv turistic ce le permite oamenilor să-și pună imaginația la încercare, inventând alte și alte legende.

Sper că v-am trezit curiozitatea și interesul pentru zonă Sibiului, a legendelor și a poveștilor, o zonă mirifică, un gram de fantezie, de liniște, plăcere vizuală, auditivă, un adevărat unguent pentru inimă și suflet. Vă mulțumesc că a-ți fost alături de mine La pas prin Sibiu si de mână cu o parte a istoriei romane.