Ploaia

Plouă! E frig şi înnorat! Cam cum e şi sufletul meu…
Lumini se zăresc din vreme în vreme,Dezvăluindu-mi chipul
E trist! E cum a fost mereu…înlăcrimat…
De ce? Pentru că nimeni nu a dorit să-l însenineze!
De ce? Pentru că oamenii sunt prea indiferenţi!
Stau la geam şi mă gândesc,la ce-am iubit,dorit…
La ce aş fi putut avea şi am pierdut subit…
De ce? Pentru că sunt un copil, penrtu că am trecut prin viaţă…
Pentru că am plâns mai mult decât am râs…
Pentru că am fost iubita doar pentru ambalaj…
Pentru că nu am şi nu o să am parte de o iubire spirituală!
Aleile întunecate şi reci îmi sunt prieteni devotaţi!
Toate gândurile,amintirile şi visele aici le am…
Pentru că m-am gândit mai mult la alţii decât la mine…
Un zâmbet ironic mă încearcă creând o iluzie!
Iluzia fericirii,a împlinirii,a dragostei…
Un om bun mi-a spus odată “Suntem mai frumoşi când iubim”…
Am fost frumoasă,am fost iubită…
Am fost iubită,pentru că ştiu să mă fac iubită!
Au renunţat la mine laşii…care priveau un ambalaj!
El…hm…el m-a iubit sincer…dar…
Sunt doar un copil…odată şi odată tot ar fi plecat…
Dacă nu atunci acum…dacă nu acum…putea să n-o facă niciodată
Mă doare că nu am încredere în el…
Mă doare că nu-i pot spune că-l iubesc…
Mă doare distanta şi…dor diferenţele dintre noi…
Mă îndrept spre cer…plutind pe un nor…
Lângă mine e un înger…lângă mine este el!
De ce el? Pentru că el e special…
Pentru că nu vrea să pară cine nu e!
Pentru că mă iubeşte necondiţionat!
Pentru că mă iubeşte aşa cum sunt…cu bune şi cu rele!
Pentru că mi-a trimis un zâmbet când am vrut să râd,
Penrtu că mi-a trimis o lacrimă când am plâns,
Pentru că e al meu,Dorindu-şi să fie al meu!
Pentru că e diferit…e ca un diamant…pentru că viaţa l-a şlefuit!
Pentru că viaţa ne-a călit pe amândoi!
Pentru că adorm ştiind că o să visez la el!
Pentru că mă trezesc spunându-mi BUNĂ DIMINEAŢA!
E răsăritul de soare şi apusul de lună,e o regină a nopţii…
O floare unică…stăpân peste întuneric…
Pentru că e el…stăpânul inimii mele…
Pentru că oamenii au încercat să-l transforme în demon!
Pentru că a rămas un înger…pentru că mă înălţa la nori…
E departe dar e lângă mine…am îndoieli dar mi le alunga…
Plâng…lacrimile mele de-ar fi perle ar îmbogăţi Pământul…
Plâng dar el îmi şterge lacrimile şi-mi dă în loc zâmbete…
Pentru că are o inimă care va plânge dacă nu-l voi strânge în braţe…
Încet simt că zbor…însă nu ajung uneori până la nori…
Ploaia s-a oprit…s-a dărâmat zidul de tristeţe…
Ca un castel de nisip…nu vreau să-l reclădesc!
O să-mi construiesc dragostea peste ruine…dar…
Numai dacă îngerul meu va accepta să fie lângă mine…
Rămân doar eu şi amintirile ce dor…dar…
Şi un zâmbet pur ca un porumbel călător!

2 thoughts on “Ploaia

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest