Azi te-ai hotarat sa lasi iubirea vantului. Ai dat persoana pe care atat de frumos si de atat de multe ori ai spus ca o iubesti pentru o simtire care te-a facut sa pierzi in viata multe. Orgoliul distruge relatii, nu-ti da voie sa recunosti cand ai gresit si sa incerci sa remediezi. Ai creat iluzia unui noi care, asa cum spuneai adesea, “merge ca uns” si ai lasat focul dragostei descoperit, in ploaie si vant, fara a mai pune cate un bat din cand in cand pentru a-l mentine viu. Acum el se stinge,raman in loc fum gros si cenusa care nu fac altceva decat sa aminteasca momente frumoase si certuri care aduc lacrimi si azi.
Deasupra mea planeaza un nor negru, greu ca plumbul. Am impresia ca oricat as vrea sa-l alung,pentru a lasa razele de soare sa ma incalzeasca, nu pot, ramane nemiscat si parca ar creste,parca furtuna care s-a iscat nu vrea sa se opreasca. Si merg pe alei reci, singura, insotita doar de norul meu amenintator si ma gandesc la tot ceea ce nu ne-a lasat sa fim impreuna. Si nu vreau sa cred ca nu mai esti aici, vreau sa ma trezesc de dimineata, sa te vad zambind, sa ma saruti pe frunte si sa-mi spui “buna dimineata”. Dar ma trezesc in fiecare dimineata la fel. Aceleasi dimineti reci, acelasi pat gol, acelasi nor din care ploua lacrimile mele amare.
Cand ne plimbam adesea pe aceleasi alei pe care azi numai pasii mei sihastri calca, imi amintesc cum te opreai din cand in cand in urma mea si ma lasai sa fac cativa pasi singura.Apoi incepeai sa zambesti, un zambet atat de cald, un suras atat de cristalin. Apoi ma luai de mana, ma sarutai si-mi lasai capul sa cada pe umarul tau. Nu intelegeam de ce faci zilnic aceste lucruri si intr-o zi mi-am luat inima in dinti si te-am intrebat. Ai zambit din nou, acelasi zambet sincer pe care l-am vazut de atatea ori,m-ai strans puternic la piept, mi-ai prins chipul in palmele-ti calde in care simteam pulsatia sangelui tau prin vene si am ramas o clipa nemiscati. Apoi, ca trezit din transa mi-ai raspuns “Stiai ca nu-ti sta bine sa mergi singura pe strada? Cu mana ta in mana mea si capul plecat pe umarul meu pari mai linistita. Singura pari pierduta. Din acest motiv ma opresc uneori si imi dau seama ca ai
nevoie de mine asa cum eu am nevoie de tine.”
Unde esti oare acum? Acum cand merg singura pe carari reci,udate de ploi si care transmit ecoul unei singure perechi de pasi. Imi amintesc pana si prima zi de iarna cand ne-am cunoscut, o zi atat de rece, atat de straina si care imi amortea parca tot corpul. De cum te-am vazut sangele mi s-a pus in miscare, ochii imi scanteiau, buzele mi s-au uscat si dintr-odata mi-am simtit obrajii fierbinti ca focul. Visez si acum ochii tai de culoarea cerului de care m-am indragostit inca din prima zi. Acei ochi blanzi, calzi care imi dezmorteau corpul, imi alungau grijile si supararile si in a caror stralucire puteam vedea doar soarele care apune in mare.
2 Comments
Anonim
1 May 2014 at 21:43frumoase ganduri
Maya Pisicule
2 May 2014 at 14:59Va multumesc din inima! O seara frumoasa! 🙂