Book

Niciodata Primul

Am umplut pagini întregi de vise, pagini pline de vise care…nu s-au împlinit niciodată. Am rămas în picioare şi am ridicat capul sus de fiecare dată când el voia să stea plecat, cât mai plecat, ascuns de privirile întrebătoare. Si am ramas tare in fata tuturor esecurilor si durerilor mele. Doar luna le-a stiut. Luna, cel mai bun sfetnic, sfetnicul meu nocturn.
Mi-am împărtăşit sentimentele cu cititorul răbdător, care se regăsea în vorbele pe care le gândise, dar nu ştiuse niciodată să le dea glas. Am vorbit pentru atât de mulţi oameni şi am dat curs sentimentelor lor, pentru că şi eu am trecut cândva prin povara neputinţei lor.
Îmi transform lacrimile în cuvinte, dezamăgirile şi suferinţă în postari pe un blog pe care îl vizitează şi alţii ca mine, dar care, cuprinşi de amărăciunea neîncrederii, au renunţat să-şi mai pună sufletele pe tavă, pentru că au fost lovite de prea multe ori.
Nu am simţit niciodată că aparţin cuiva, sau…impropriu spus, nu aparţin. Aparţin atâtor oameni care nu mă vor. Ii iubesc şi nu le pasă, sau ignoră dragostea mea pentru că nu îi fac faţă. E prea multă bunătate, prea multă iubire sinceră pentru a putea suporta, pentru că simt că nu pot răspunde la fel, nu sunt capabili de a împărtăşi cel mai frumos şi trainic sentiment. Şi fug. Fug de mine şi râd. Râd de mine şi de alţii ca mine. Nu îşi dau însă seama că, de fapt, viaţa râde de ei. Pentru că sunt laşi, pentru că se ascund după inimi de piatră, pentru că nu au curajul de a lăsa porţi deschise pentru cei care vin şi au nevoie de siguranţa unui suflet bun care să îi adăpostească.
     
Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply