Şi ne-am pierdut de mult! Şi totuşi sperăm să te regăsesc într-o zi, pe tine, pe el, pe ea, pe noi toţi. Mi-e dor de voi şi…deşi vorbim, uneori destul de des, îmi dau seama că de fapt ne-am îndepărtat, ne-am pierdut pe drumuri separate pentru că aşa a fost să fie. Nu din vina mea, sau din vina voastră, ci din vina timpului ori a destinului. Poate venise vremea despărţirii şi aşa trebuia să fie.
Probabil mă va durea o viaţă întreagă şi efemera ta amintire îmi va lumina visele! Şi eu voi continua să te iubesc, pe tine, pe ea, pe el…pe toţi cei care mi-aţi fost prieteni, îmi sunteţi amici acum….sau cândva, cei mai buni confidenţi. Şi îmi e dor de noi, aşa cum eram odată, copii. Maturitatea ne-a schimbat, lumea care nu crede în suflete sincere ne-a îndepărtat…
Cine a spus că dacă cineva pleacă, pleacă de tot, că nu rămâne nimic? Greşit! Cum poate să nu rămână nimic din oameni care au împărţit totul de la zâmbete, lacrimi şi povesti, până la un colţ de pâine, doi lei şi o bandă de elastic? Rămân multe! Rămân amintiri, vise, gânduri şi planuri care nu s-au împlinit şi rămâne ceva ce nu se va stinge niciodată, pe care nu ai cum să-l stingi vreodată…rămâne dorul!
Trăiesc doar pentru amintirile de demult în care eram toţi, împreună…gaşca veselă care bătea aleile parcului cu zâmbetul pe buze! Vă iubesc totuşi, oricum şi oriunde v-aţi afla! Împreună nu vom mai fi niciodată, să lăsăm măcar loc de bună ziua! Multă fericire şi toate cele bune!
No Comments