Profesionale

Fotbal şi geografie – Pregatiri pentru UEFA Champions League Trophy Tour

Mi s-a pus, din nou, la încercare imaginaţia şi memoria cam înceţoşată uneori de înaintarea în vârstă. Cred că v-aţi obişnuit cu faptul că obişnuiesc să răspund mai des provocărilor lansate de Blogalinitiative.ro pentru că întotdeauna vin cu noi campanii interesante şi incitante la care nu pot răspunde, decât afirmativ.
Pasiunea mea pentru fotbal, a început odată cu dorinţa de a obţine o medie mare la examenul de bacalaureat, la geografie în special, care nu era tocmai punctul meu forte, fiind pasionată de istorie. Aveam nevoie urgentă de ajutor pentru a reţine datele esenţiale şi pentru a nu face confuzii. Prietenul meu, pasionat de fotbal, s-a oferit să mă ajute, dar nu oricum, ci trebuia să urmăresc partide de fotbal, de pe diverse stadioane mari din întreaga lume. Zis şi făcut. Am început să urmăresc, recunosc, destul de neinteresată la început, acele partide de fotbal, cărora nu le înţelegeam sensul. Încet, dar sigur , am început să fac legătura între oraşe şi numele stadioanelor, cu intenţie sau nu, însă ce este cert, am învăţat să iubesc fotbalul şi chiar să dau posibile rezultate, unor partide importante.

Am urmărit atât meciuri de fotbal din liga a cincea, cât şi pe cele din liga întâi, jucători profesionişti, cât şi amatori. Fiecare partidă de fotbal are farmecul ei şi niciodată nu poţi şti sigur ce va avea să se întâmple pe parcursul său. La Braşov, în ultima excursie care s-a încheiat pe data de 27 septembrie, am urmărit atât calificarea echipei Corona Braşov  în optimi, cât şi pe cea a echipei FC Braşov. Am încercat să înţeleg acest sport şi regulile sale, am dorit să ştiu ce-l face atât de iubit şi m-am alăturat familiei iubitorilor sportului rege.


De ce vorbesc despre fotbal? Păi, este foarte simplu, Blogalinitiative.ro, în parteneriat cu UniCredit, vor să aducă în prim plan, UEFA Champions League Trophy Tour prezentat de  UniCredit, care ajunge şi în România, în cadrul unui turneu mondial spectaculos care a demarat în capitala Germaniei, Berlin, traversând Ungaria, România, Bosnia-Herţegovina şi Bulgaria, pe parcursul a 5 săptămâni. Din data de 29 septembrie, când Cupa a intrat în România, evenimentele au fost distribuite astfel:

  1. 30 septembrie – Timişoara
  2. 1 octombrie – Cluj
  3. 2 octombrie – Braşov
  4. 4 octombrie – Bucureşti

În Bucureşti,  va avea loc vineri o conferinţă de presă la care vor participa legendele fotbalului Fabio Capello, Ambasador Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League Trophy Tour şi Miodrag Belodedici, Ambasador Oficial al Turneului în România. Evenimentul are loc pe 4 octombrie 2013, începând cu ora 12:00, în incinta expoziţiei “UniCredit Walk of Champions”, amplasată în Piaţa Enescu din Bucureşti.

Aşadar, pasionaţii fotbalului, vor avea parte de o experienţă de neuitat, intrând în lumea UEFA Champions League şi traversând o expoziţie presărată cu multe suveniruri valoroase, aparţinând unor figuri marcante din lumea fotbalului. Drumul vizitatorilor se finalizează cu vizitarea Trofeului, amplasat în cel mai înalt punct, pe puntea unui vehicul special supraetajat, într-un balcon ceremonial, unde fiecare poate urca şi se poate fotografia cu acest simbol al fotbalului la superlativ, fiind transpus în atmosferă de sărbătoare. O noutate remarcabilă este prezenta proaspăt numitului Ambasador pentru UEFA Champions League Trophy Tour în România, Miodrag Belodedici.


La nivel internaţional, Ambasadorul Oficial UniCredit pentru UEFA Champions League este Fabio Capello, actualul antrenor al echipei naţionale a Rusiei. Vă invit cu toată bucuria şi admiraţia pentru acest sport, dacă aveţi posibilitatea de a veni în Bucureşti sau dacă sunteţi norocoşii locuitori ai capitalei, să nu rataţi acest eveniment important care cu siguranţă, vă va bucura şi va rămâne ca o pată plină de culoare în suflet şi că o amintire vie în minte şi inimă.

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply