Pe măsură ce creştem, ne dăm seama că trăim într-o lume urâtă, plină de ură, dezamăgiri şi minciuni. Este atât de umilitor, atât de greu, în momentul în care realizezi că, exact aceia care ar fi trebuit să constituie modelele de bază, care să-ţi clădească caracterul, nu sunt alt ceva decât marionete care crează minciună după minciună, până reuşesc să-ţi transforme universal în ceva de care vrei doar să scapi. Cum am putea oare repara greşelile celor care nu ar fi trebuit, cel puţin în concepţia noastră, să fie fără pată, să fie perfecţi, să fie universul nostru şi baza de la care ne-am pornit viaţa…
E greu să realizezi că cei care ar fi trebuit să te înveţe de bine, greşesc cel mai mult şi minciunile care ţi-au guvernat lumea, sunt doar paravane după care se ascunde un adevăr crud, pe care ar fi fost mai simplu să nu-l afli niciodată. Dar minciună are picioare scurte, până şi un copil ştie acest lucru. De ce adulţii uita atât de des şi rănesc atât de mult?
No Comments