Personale

Livrez dragostea

Dragi suflete, de curând, cu ajutorul internetului şi al televizorului ( şi asta deoarece încă mai urmăresc ştirile la tv din respect pentru munca depusă de unii jurnalişti care încă îşi mai fac treaba bine ) am descoperit o campanie care mi-a luminat ziua şi m-a făcut să realizez că încă mai sunt oameni minunaţi în ţară, care se gândesc la binele altora şi se mulţumesc cu un chip zâmbitor. Sunt conservatoare, de fel, şi iubesc ideea de a păstra frumuseţea epocilor trecute când oamenii comunicau unii cu alţii, fata în faţă sau prin scrisori dacă se aflau departe. Astfel livrez dragostea mea chiar la departare.

Am mai trimis scrisori, chiar şi anul trecut şi încă mai las câte o felicitare în pungă de cadou la aniversarea unui om drag din viaţa mea, sau cu ocazia sărbătorilor. Acum, îmi dau seama că nu sunt demodată şi că oameni care fac la fel, sunt mulţi şi asta mă ambiţionează să nu mă las de scris scrisori. Livrez dragoste,  este un proiect ambiţios şi de o frumuseţe aparte care face că legăturile între oameni să devină mai puternice şi în acelaşi timp, poţi face o surpriză minunată unei persoane dragi. În Bucureşti, momentan ( spun momentan pentru că miaş dori din suflet să se extindă la nivel naţional ) , o mână de oameni scriu scrisorile pe care tu vrei să le trimiţi cuiva drag. Apoi, pe două roţi, ele sunt livrate, acasă, persoanei căreia vrei să-i mulţumeşti, să-i transmiţi gânduri bune, persoanei de care îţi este dor sau pur şi simplu vrei să-i spui ce simţi, dar nu aveai curajul până acum. 
                       

Cum funcţionează:

  • intri pe site
  • accesezi secțiunea Scrisoarea ta
  • atașezi cele mai frumoase gânduri pentru o persoană din viața ta
  • alegi o surpriză din partea mesagerilor
  • de scris şi de livrat se ocupă echipa
  • vor transcrie cu stiloul
  • vor utiliza hârtie reciclată
  • vor insera elemente de personalizare
  • livrarea va fi cu bicicleta 

Sunt noua paşi care te apropie de cineva drag. Serviciul este gratuit destinat publicului modern şi creativ, cu un comportament ecologic. Se plăteşte doar în zâmbete de bucurie şi priviri mirate, ori lacrimi de încântare. Este menită să arata că gesturile simple, sunt cele care contează, cele care fac diferenţa şi totodată, ne fac viaţa mai frumoasă, mai colorată.            

Sunt din Craiova, dar am prieteni în Bucureşti de care mă leagă sentimente puternice. De mult mă gândeam să amintesc unei doamne, care îmi este ca o bunică protectoare, cât de mult o apreciez, o stimez şi o iubesc. Azi, am lansat şi eu o scrisoare pentru domnia sa şi sper să o bucure gestul meu, plin de iubire. Idea celor de la Arta nu muşcă, este binevenită şi le sunt profund recunoscătoare pentru ceea ce fac şi pentru modul minunat de a apropia oamenii. Vă mulţumesc şi nu vă opriţi din ceea ce faceţi! Sunt sigură că veţi fi răsplătiţi şi apreciaţi! Livrările au început din 17 martie dar  poți trimite gândurile tale oricând. Scrisorile vor fi redactate, pe o perioadă nedeterminată, pentru a bucura suflete!

Partajează asta:

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Loredana Munteanu
    18 March 2014 at 23:18

    Ce frumos, iti multumim pentru cuvintele din articol.
    Sunt convinsa ca o vei face tare fericita.

  • Reply
    Maya Pisicule
    19 March 2014 at 12:49

    Eu va multumes din inima pentru initierea campaniei si pentru oportunitatea pe care mi-ati oferit-o pentru a face o bucurie! Va doresc mult succes si numai bine! <3

Leave a Reply