Afară plouă. Sună banal şi atât de sec, precum un raport meteorologic pe care un crainic îl recita de câteva ori pe zi în timpul ştirilor. Şi totuşi, nu sunt prezentator meteo, nici măcar nu mă uit la ştiri. Mă uit în inima mea şi văd cum plouă atât de furtunos încât mă sperie.
Involuntar, privesc spre geam. Îl deschid şi de afară mă izbeşte o ploaie caldă care parcă îmi transpune sentimentele interioare, către lumea exterioară. Nu merit să-mi expun tristeţea lumii întregi. Ei nu merită să ştie că sunt tristă, că mă doare sau că inima mi-e franţa. Nimeni nu merită să te ştie întristat. Îşi vor bate joc. Indiferent ce e în inima ta, nu plânge de faţă cu nimeni. Oamenii tind să te privească cu milă, desconsiderare, scârba sau bătaie de joc. Când ieşi din casă, indiferent că ai plâns o noapte întreagă şi că inima ţi-a pleznit de durere şi ţi s-a ridicat până în vârful gâtului, când ieşi pe uşa afişează un zâmbet. Nu-i lăsa să-ţi vadă slăbiciunea, nu le dă voie să te consoleze şi nu le oferi un subiect de bârfa pe care să-l dezbată îndelung. Oricum nu le pasă de nefericirea ta, o văd doar că pe un punct de reper pentru a-şi găsi lor înşişi porţile spre fericire.
Îmi place ploaia. îmi place calmul său răbufnirea ei în zilele toride de vară. Nu îmi place ploaia din niciun alt anotimp, pentru că arată deziluzie, frică şi durere. Ploaia de vară e altfel. E caldă, mângâietoare, răcoroasă şi îţi dă forţa de a dansa prin toate bălţile fără să te temi că vei răci sau că te vede cineva. Iubesc ploaia când pot citi cărţi întregi. Printre picăturile care curg din cer, pe pământ, cărţile par mai interesante, mai pline de viaţă şi de frumos.
Când plouă poţi să plângi în voie. Eu plâng în voie când ploua. Este singurul moment când nu mi-e teamă să plâng în faţa lumii. Ploaia mă protejează de ochii lor prin stratul său subţire şi totuşi atât de persistent, de alte lacrimi. Atunci inima mea bate la unison cu cea a cerului şi plângem împreună nefericirea mea sau a lui. Şi cerul plânge. La fiecare ploaie cerul plânge durerea ce i-au pricinuit-o oamenii care nu vor să-l privească. Priveşte cerul! Lasă-l să te protejeze sub cupolă lui şi nu-i renega menirea. Suntem toţi sub un cer şi parcă toţi avem cerul nostru. Nu pentru toţi este la fel.
Plouă. Încă plouă, tună şi fulgeră. Plouă din ce în ce mai tare. Se opreşte câteva minute şi iar plouă. Mai puternic, mai uşor, dar tot plouă. Plouă frumos şi-mi ascunde lacrimile. Mâine, poate va fi mai bine. Privesc cerul. Plânge şi îmi deplânge durerea. Mă mângâie şi mă întăreşte cu speranţa unei zile mai bune. Va veni. Într-o zi.
No Comments