O mulţime de dimineţi altfel

                                                

                        Mass-media promovează tot mai mult ideea de „părinte perfect”, adică ideea unui om care nu greşeşte niciodată, care reuşeşte să-i ofere copilului tot ce-şi doreşte, care se odihneşte în fiecare noapte bine şi care are destul timp şi energie să se joace cu copiii sau să-şi termine treburile casnice.
                De fapt, realitatea e puţin mai dură, iar Parentime încearcă să arate această realitate prin programul „Dimineţile părinţilor Parentime”. Practic, vor să fotografieze cum arată dimineţile unor părinţi persoane publice. De ce au ales dimineţile? Pentru că dimineaţa este momentul în care se împart rolurile în familie şi se negociază curgerea întregii zile.

                Dimineţile în familie nu sunt nici pe departe perfecte. Recunosc, în familia mea de ceva timp dimineţile sunt şi mai altfel decât de obicei. Ştiu, nu este corectă exprimarea, dar nu ştiu alta mai bună pentru definirea situaţiei actuale. Până acum 2 ani, dimineţile noastre începeau şi se terminau monoton. Părinţii mei se trezeau primii, beau cafeaua împreună cu o ţigară, tata pleca la servici şi mama rămânea să ne trezească pe mine şi pe sora mea.
                 După trezire, sora mea mânca ceva uşor, se îmbrăca, îşi aranja părul şi fugea la şcoală. Eu nu beam decât o cafea rapidă şi fugeam spre liceu pentru că autobuzul mergea destul de greu şi nu puteam risca să întârzii. Mama, era ultima care ieşea pe uşă dimineaţa şi lăsa casa goală până spre prânz când începeam să revenim, pe rând, acasă unul câte unul.


                  Acum, dimineţile sunt şi mai altfel că atunci. Nu ne mai trezeşte nici mama, nici tata, poate doar printr-un telefon de “Bună dimineaţa!”. Rolul trezirii i-a revenit bunicii care a rămas cu noi acasă. Părinţii mei îşi pierduseră serviciul în ţară şi nu riscam să acumulăm şi mai multe datorii, aşadar au avut de ales. Întâi, mama mea a fost trimisă în şomaj până în iulie 2013 când a luat drumul străinătăţii, unde trezeşte alţi doi copii de dimineaţă care, însă, nu sunt ai ei.
                  Tatăl meu, si-a pierdut, de asemenea, serviciul odată întors din concediu, aşadar, la sfârşitul lunii ianuarie 2014 a plecat şi el peste hotare să aibă grijă de cei doi copii de şcoală generală şi facultate, de acasă. Sora mea are 10 ani şi un dor nebun de părinţii care au plecat de nevoie, nu de drag. Eu, am 20 de ani şi obişnuită cu “Nu avem de unde să vă dăm!”, am acceptat mai uşor situaţia şi am devenit capul familiei care nu e niciodată împreună dimineaţa. 
                 Acum, dimineţile sunt pustii, cu părinţi care spun “Bună dimineaţa!” din spatele unui receptor, alături de un “Vă iubim!” aproape plâns care nu poate fi mascat de nimic. Nu vreau să mă plâng sau să mă victimizez, vreau doar să arăt o dovadă a faptului că nu exista familie perfectă, părinţi perfecţi, copii perfecţi sau vieţi perfecte. Există familii care se iubesc, care fac sacrificii din obligaţie faţă de copii sau de părinţi, exista familii care sunt unite şi la mii de km şi există familii unice, în fiecare casă!


2 thoughts on “O mulţime de dimineţi altfel

  1. Personal consider ca nu exista parinte perfect, asa cum nu exista nici omul perfect. Greselile exista la oricine, ideea e sa nu persistam in ele si sa nu incercam sa ne ghidam pas cu pas dupa carti sau dupa spusele tuturor, parintii au un instinct bun… cel mai bine e sa se sprijine pe acest instinct. Imi place cum scrii! Felicitari!

  2. Mulţumesc din suflet pentru gândul bun şi pentru răbdarea de a-mi citi gândurile. Nu cred nici eu în părinţii perfecţi, ci în aceia responsabili şi care fac sacrificii pentru binele copiilor. Totuşi, pentru fiecare copil în parte, părintele său e cel mai bun şi un adevărat model de urmat în viaţă. De aceea, părinţii trebuie să fii atenţi la ceea ce învăţa copiii prin puterea exemplului părinţilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest