Aseară am visat un fluture albastru care mi s-a cuibărit în suflet, timid. Mi-a adus aminte de mare şi de cât de mult o iubeşti. Ţi-am spus că nu am văzut niciodată marea? Şi totuşi, parcă o văd de mii de ori în fiecare clipire a ochilor tăi mari şi frumoşi.
Te-am visat seara trecută lângă mine. M-a trezit marea care se lovea puternic de ţărm şi soarele ce-mi mângâia chipul. M-am trezit înaintea ta şi te-am privit până când şi ochii tăi au dorit să vadă lumina si te-ai trezit. Eşti liniştit atunci când dormi şi ai trăsături atât de frumoase şi atât de dulci, încât, te-aş putea privi o viaţă. Îmi place la nebunie părul tău rebel dimineaţa! Felul cum îţi ascunde ochii foarte puţin şi le da acea urmă de mister pe care ai vrea să-l desluşeşti cu orice preţ, mă fascinează şi nu mă lasă să te las să pleci. Mi-e dor de tine de dimineaţă până seara. Mi-e dor de noi şi nebunia noastră frumoasă. E greu să te scot din vise dar tu eşti vis şi dorinţa şi gând şi gest şi dor şi iubire şi frumos şi pur şi atât, atât de departe…
Ştii, de fapt, nu ţi-am văzut niciodată ochii, nu ţi-am simţit mâna ştergându-mi lacrimi, nu ţi-am simţit îmbrăţişarea strânsă şi nici sărutul domol şi atât de pasional pe buze. De fapt, te-am văzut în mii de vise în care speram să fii El şi imi doream să fii acelaşi tu în fiecare băiat care mi-a făcut inima să-mi tresalte, ca apoi să mi-o calce brutal în picioare cu bocancii grei ai nepăsării. Am crezut că vei fi Tu în fiecare el care a intrat în viaţa mea şi de fiecare dată când credeam mai mult că te-am găsit, ai devenit doar o amăgire, o iluzie care-mi bântuie nopţile şi mă umple de dorul nebun de tine.
Am mers pe zeci de alei udate de ploi şi am sperat şi te-am visat alergând prin ploaie cu o umbrelă bleo care să-mi oprească lacrimile de dor. Şi te-am văzut cum mă cuprinzi de după umeri şi pe mine cum îmi aşez capul uşor pe umărul tău cald şi mă simt protejată. Te-am văzut sărutându-mi fruntea de atâtea mii de ori şi te-am auzit şoptind vorbe de iubire în timp ce-ţi domoleai dorul nebun de mine şi de acel Noi pe care…nu l-am avut niciodată. Împărţim un dor nebun de Noi împreună şi-l aducem cu noi în toate visele şi în toţi oamenii în care ne-am putea găsi sau de care ne-am putea despărţi în căutarea noastră.
Cred că suntem la un ocean distanţă unul de celălalt şi toate porturile sunt închise pentru reparaţii capitale si pe termen nelimitat. Altfel nu-mi explic de ce nu ne-am întâlnit încă unul cu celălalt pe drumul vieţii. De ce nu ma strigi si de ce nu te gasesc? De ce ne intalnim in colturi de vise si nu ne putem gasi in viata asta plina de iubiri pasagere si de suflete neimplinite? Poate mi-e teamă să pornesc la drum. Poate te-ai rătăcit în braţe străine pentru că ai obosit să mă cauţi. Poate doar ai considerat că îţi este ai bine acolo unde zăboveşti sau eu nu mai am inima întreagă şi-mi este ruşine că nu am păstrat-o pentru tine. Cum ar fi să ne întâlnim într-o zi, să ne recunoaştem după sclipirea din ochi, după culoarea lor, după mâinile care s-au îmbrăţişat strâns de atât de multe ori în vise, dar inimile să nu bată la fel pentru că a mea este doar pe jumătate. Oare m-ai mai iubi atunci, sau ai pleca dezamăgit pe alte cărări sperând la o inimă întreagă numai pentru tine?
No Comments