Copil cu haine de adult

Nu-mi pot striga durerea. Nu ştiu cum să fac acest lucru. Nu ştiu ce ar trebui să spun sau ce nu. Şi părinţii mei cred că sunt un copil fericit şi ştiu că m-ar durea inima să le zdruncin lumea spunându-le contrariul. Nu mă găseşti înecându-mi frustrările în muzică zgomotoasă, pahare de băutură sau înconjurată de oameni diverşi. Mă găseşti plimbându-mă pe stradă, cu căştile în urechi şi imaginându-mi povesti de iubire ce mi se vor întipări în minte ca amintiri frumoase. Sau mă bine, mă găseşti pe vreo bancă în parc citind pe îndelete o carte. Dacă nu te bag în seamă, nu înseamnă că sunt indiferentă, ci doar neatentă, visând. Sunt o fire ştearsă, menită să asculte, aşadar, te voi primi cu braţele deschise de fiecare dată când vei simţi nevoia să te descarci.

Sunt un copil în corp de om mare, care visează la poveşti cu prinţi şi prinţese. Nu îmi pierd speranţa pentru că am văzut în jurul meu ce înseamnă “Te voi iubi o viaţă!” şi încă mai cred că exista aşa ceva. Nu mă opresc din drum să admir pantofi cu toc înalt, dar inima îmi bate mai tare când văd două mâini ridate şi două chipuri peste care timpul a trecut grăbit, cum îşi îmbrăţişează mâinile fără jenă, fără oprire!