Sunt genul de om care are câteva fixuri de la care nu se abate. Am câţiva gărgăuni în cap ce nu îmi dau pace şi de la care nu mă poate împiedica nimeni şi nimic. Pur şi simplu, nu mi-a plăcut niciodată să fiu ca toţi ceilalţi. Nu am vrut să fac lucrurile precum restul oamenilor, să fiu în pas cu modă şi să mi se dicteze ceea ce se poartă, sau nu.
De exemplu, unul dintre fixurile mele, o reprezintă tricourile, dar nu orice fel de tricouri, fireşte. Ador tricourile personalizate, cu diferite mesaje sau imagini, care să transmită gândurile, ideile, idealurile şi pasiunile mele. Nu am purtat des tricouri care să nu transmită ceva, care să nu vorbească în locul meu, care să nu constituie un impact pozitiv pentru cei din jurul meu.
Da, îmi place unicitatea. Îmi place ideea de a fi unică între cei şapte miliarde de pământeni şi să pot afişa ceea ce îmi place oriunde şi oricând. Ştiind că prima impresie este cea mai importantă impresie pe care şi-o fac oamenii despre cei cu care intră în contact, am vrut ca şi eu să lucrez la imaginea mea personală, astfel încât să nu fiu greşit înţeleasă sau judecata după chip, aspect, vestimentaţie, etc. Da, consider că oamenii sunt mai presus de trup. Au o minte, o inimă, un suflet. De asemenea, au pasiuni, mici plăceri, dorinţe şi vise măreţe. Toţi suntem aşa. Să fim serioşi, cui îi place spiritul de turmă?
M-am gândit şi la faptul că sunt blogger şi scriitoare şi cum mi-aş personaliza “materialele publicitare” menite să atragă interesul asupra muncii mele şi asupra mea ca şi iniţiator de vise măreţe. M-am gândit, pentru început, la a-i procura cărţi de vizită şi o stampila. Acum, dacă aş avea de ales dintr-o gama variată de stampile, oare cum aş proceda? Ce aş putea alege? Dar, dacă nimic nu îmi îndeplineşte nevoile şi astfel, pierd din personalitatea pe care o am?
Tocmai pentru asemenea momente, Colop Romania, a venit în ajutorul meu cu o fantastica ofertă care m-a încântată şi mi-a redeschis ochii, pentru a realiza că pot personaliza din ce în ce mai multe obiecte. Aşadar, am ales să îmi personalizez o ştampilă la ei, unică şi grăitoare pentru scoaterea în evidenţă a pasiunilor şi intereselor mele. Colop România oferă soluţii complete pentru marcarea individuală şi este lider de piaţă în distribuţia ştampilelor în România, cu o experienţă de peste 15 ani. Anul acesta, Colop lansează Printer G7, noua generaţie de ştampile dreptunghiulare, reprezentând o impresionantă dezvoltare datorită atât design-ului unic şi modern, cât şi numeroaselor îmbunătăţiri şi inovaţii tehnice. Principalul atu al noului printer îl reprezintă fereastra XXL ce deschide oportunitatea personalizării fără limite a ştampilei, aceasta ajustându-se astfel nevoilor consumatorilor şi transformându-se, prin intermediul creaţiilor lor, într-un obiect familiar şi de nelipsit oriunde s-ar afla.
Acum, venea, desigur, întrebarea întrebătoare care mă macină: Ce anume să folosesc ca şi imagine definitorie pentru ştampila? Cum pot vedea cum arăta şi ce anume trebuie modificat? Tot în acest sens, Colop a venit în întâmpinarea nevoilor mele, cu un program fantastic de personalizare şi repersonalizare a stampilei pe placul meu pentru a fi sigură de faptul că fac alegerea cea mai bună. Aşadar, am intrat în programul lor, care se găseşte pe site-ul companiei şi am început să aranjez şi rearanjez imagini. Nimic nu îmi plăcea şi nimic nu mă definea cu adevărat. Fie erau banalităţi, fie erau momente care acum dor, fie erau amintiri şi persoane pe care nu le mai văd în viaţa mea. Apoi, am ajuns într-un album pe care l-am creat special pentru cartea la care lucrez. Acolo, am găsit prima coperta a paginii create pentru promovarea cărţii, care sper să fie gata până în primăvara anului viitor, şi mi-am dat seama ce lipsea din fiecare altă poză încercată anterior. Lipseam eu, pasiunea mea, crezul meu că sunt un scriitor bun şi că pot ajuta şi alte sufleţel.
Mi-a plăcut enorm acest design şi în sfârşit m-am simţit, din nou, eu, făcând ceea ce îmi place şi punându-mi amprentă, la propriu de data aceasta, pe orice am nevoie să ştampilez în viitor. Mă gândesc că lăsarea gândurilor mele, moştenire într-o carte şi după plecarea mea din scena vieţii, va deveni comoară pentru sufletele dornice de iubire, afecţiune şi un umăr pe care să plângă. Primii paşi au fost făcuţi. Rămâne să muncesc continuu şi să nu a las. Să continui visele care îmi dau aripi şi să mulţumesc tuturor celor care contribuie la succesul său.
Ca să închei în termeni mai puţin personali, vă las alături de un filmuleţ de prezentare al noului concept utilizat de Colop România, ce dă o altă perspectivă clienţilor, vis a vis de produsele de birotica şi anume, stampilele!
Articolul este scris pentru Superblog 2014 ( cea de-a treia proba ).
No Comments