Profesionale

Gata cu acneea de data aceasta!

          Să vorbesc despre tenul meu, a fost întotdeauna un subiect delicat pentru mine. Da, nu sunt mândră de tenul meu problematic şi partea proastă este că aşa a fost întotdeauna.
        Când eram copil, cam de la începutul şcolii generale, am început să am probleme cu negeii de pe faţă. Eram o fidelă vizitatoare a cabinetelor dermatologice şi deja mă cunoşteau mai toţi doctorii din oraş. Măcar de aş fi fost vedetă în alt sens. Am încercat tot felul de tratamente, soluţii chimice destul de puternice care îmi umflau fata şi care mă usturau teribil, creme şi unguente şi aşa s-au dus banii pe fereastră ca pasărea măiastră toamnă în ţările calde.
       După ce am scăpat, într-un final pe la unsprezece ani, de veşnica mea problemă cu negeii, am intrat în perioada pubertăţii, aşadar mi-a fost invadată fata cu coşuri, puncte negre şi un ten complet distrus de aceste imperfecţiuni. Punctul bonus, am tenul gras/ acneic şi mereu mi-a dat bătăi de cap. Am încercat alte şi alte tratamente peste tratamente, geluri de spălare, creme hidratante, tonic peste tonic, geluri abrazive, batoane corectoare şi geluri diverse. Deja mă întrebam unde s-au dus toţi banii pe care i-aş fi putut folosi mult mai bine în alte părţi.
    Inevitabil, am devenit foarte timorata, aveam încrederea în mine la pământ şi nimic nu mă mai motiva să ies în public, să fac poze sau să îmi “scot fata” din eşarfe şi fulare, iarna. Am ratat multe poze de grup astfel. Am ratat multe poze cu oameni de care îmi e dor şi pe care nu îi mai găsesc. Am ratat şi amintiri memorabile, care se uită totuşi, cu vârsta. Nu ştiam încotro să mai merg. Cremele care mi se recomandau nu îmi făceau bine. Cele care îmi făceau bine erau scumpe şi efectul dura extrem de puţin. Deja eram epuizată psihic pentru că nu mai suportam modul în care arătăm. 
        Lucrurile nu s-au schimbat mult de atunci. Nu mai am atât de multe coşuri, dar am o grămadă de puncte negre şi urma ale coşurilor care nu s-au vindecat în adolescenţă. Îmi este groază, încă, să mă gândesc la o viaţă plină de pete şi puncte negre de care nu scap. În plus, vara este un chin pentru tenul meu pentru că sebumul este produs într-o cantitate mare şi mai mereu am tenul transpirat, mai ales fruntea. Am observat că şi în perioada răcoroasă, chiar acum două zile când am ieşit din casă pe un frig năprasnic, îmi transpira fruntea şi mă simt stânjenită. Să nu mai zic de faptul că şi părul este la fel de gras şi am probleme cu mătreaţa şi căderea părului, mai tot timpul. Nici şampoanele de pe piaţă, cele testate până acum, nici tratamentele băbeşti nu au niciun rezultat favorabil. Sunt un fel de faţă cu multe bube în cap şi deja este deranjanta această situaţie pentru că pare că eu am toate problemele din lume şi rezolvări nu are nimeni pentru mine. Sau cel puţin, aşa credeam până de curând. 
         De curând, însă, am auzit faptul că Firma Farmeccu sediul în Cluj Napoca, pentru că ador oraşul acesta, în caz că nu am mai precizat de multe ori, a lansat o nouă gamă de produse dermatocosmetice de o foarte bună calitate.  Această nouă gama poartă denumirea de Gerovital H3 Derma +Nu mă credeţi când vă spun că au produse de foarte bună calitate? Păi, dacă v-aş spune şi faptul că este prima gamă anti-age din lume, pusă la punct de către Prof. Dr. Ana Aslan?
     Sunt foarte curioasă să încerc această nouă gama de produse. Mama mea este o clientă fidelă de ani de zile a firmei farmec şi de la ea am început şi eu să folosesc anumite produse care îmi făceau chiar bine. Mă gândesc să achiziţionez produsele antiacneice şi şampoanele anticadere şi antimătreaţă pentru că ştiu cât de profesionistă este Firma Farmec. Până la urmă, ce pierd dacă le încerc? Sunt sigură de faptul că de această dată nu voi da greş.
        Să vă mai spun un secret? Preţurile nici nu sunt atât de mari în comparaţie cu calitatea pe care aceste produse o oferă. Romanii au cei mai buni doctori dermatologi, după părerea mea şi sunt sigură şi de faptul că produsele care apar în ţara noastră, producţie românească, sunt în conformitate cu standardele şi cerinţele româncelor. Până la urmă, nu toţi suntem la fel, ci unici. Avem nevoi diferite şi Farmec a avut grijă întotdeauna să ţină cont de acest lucru. În plus, ştim despre celelalte game Farmec. Până acum nu s-a plâns nimeni de produse. Bloggerii chiar au fost cadorisiţi cu produse din această gama şi fiecare a fost mulţumit. Pentru asta sunt, un pic mai mult, invidioasă pentru că eu am ajuns mai târziu. M-am revanşat testând gama Gerovital pe propriul tată şi el a fost cu adevărat încântat. Chiar cantam amândoi prin casă ( pentru că da, asta facem noi când suntem fericiţi, cântăm ) Gerovital Doctor în Frumusețe. Bine-nţeles că tatăl meu se dădea cel mai frumos bărbat din lume în acel moment. Era hazliu, dar nu îl puteam contrazice pentru că el chiar este cel mai frumos bărbat din lume pentru trei femei, mamă, eu şi sora mea. 
      Articolul este scris pentru Superblog 2014 ( cea de-a paisprezecea probă )       
Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply