Personale Profesionale

Internetul, între necesitate şi dependentă

            Dragi prieteni, azi aş dori să fac un exerciţiu de rememorare. Azi simt nevoia să fiu din nou copil, să mă joc de dimineaţă şi până seara afară. Să nu am griji, telefoane mobile sau internet. Încă îmi văd părinţii ieşind pe geam sau în faţa blocului să mă strige la masă. Strigau din “toţi plămânii” să vin la masă. Nu erau singurii părinţi care urmau acest ritual. Şi noi, copiii, îi imitam întocmai şi ne strigam dimineaţa la geam, în vacanţe, să ne invităm la joacă. 

         Timpul, vorba lui Marin Preda, era mai răbdător cu oamenii şi parcă trecea altfel. Ori noi nu îl simţeam, ori grijile nu ne acaparaseră şi totul se datora vârstei prea fragede ca să gândim la legile universului. Uneori îmi este dor de acele vremuri fără griji, de acele momente în care televizorul se deschidea dimineaţa la micul dejun şi poate seara înainte de culcare. Desenele preferate aveau prioritate şi muzica bună avea întâietatea pentru noi doar in acele perioade ale zilei.
     Apoi, am crescut. Mă bucur, într-un fel, de faptul că părinţii mei mi-au cumpărat primul calculator la vârsta de şaisprezece ani jumătate. Desigur, acesta m-a ajutat enorm în anii de liceu, dar mi-a şi “mâncat” ore întregi din timpul pe care îl puteam folosi altfel.

       Cred că toate se întâmplă la timpul lor şi internetul are rostul său în viaţa noastră. Sunt blogger, deci am o dependenţă destul de accentuată pentru oferte ale magazinelor online, routere wireless care mă ţin conectată la lumea online unde munca mea este promovată şi de orice altă formă de tehnologie moderna care ne-a uşurat viaţa. Desigur, exista câteva perioade în an în care renunţ la tot ce înseamnă internet şi tehnologie şi mă mut în munţi, la propriu sau la figurat. Îmi iau o vacanţă de la orice înseamnă mediul online, stresul şi munca intelectuală şi mă refugiez cu un braţ de cărţi bune, departe de casă şi de agitaţia unui oraş din ce în ce mai aglomerat. Cum să renunţi la internet? Cum să nu vrei să telefonezi sau să trimiţi mesaje? Serios? Când sunt în vacanţă, într-un loc pe care îl ador, nu îmi vine să mă apropii de telefon sau de laptop. Nici nu îmi vine să sun pe cineva sau să tot trimit mesaje. Se presupune că am vacanţă



           Ne plângem mereu că nu avem timp de nimic. Căutam informaţii pe google, pe care să le folosim ulterior în proiecte. Nu mai citim, nu mai gândim fără ajutorul său, nu cercetăm în manuale vechi. Ne dăm web pe messenger pentru că nu mai avem timp să ne vedem faţa în faţă. Împărtăşim impresiile noastre prin like-uri şi comentarii. Nu verbal. Nu faţă în faţă. Totul este făcut din spatele unor cutii electronice care pur şi simplu ne ţin la distanţă de lumea reală. Dăm sms-uri şi telefoane în grabă de sărbători sau pentru a ne întâlni. O întâlnire întâmplătoare înseamnă imposibilitatea de a ajunge la timp la o altă întâlnire programată din timp. Închidem telefoanele brusc şi brutal invocând lipsa timpului, aceeaşi veche fraza ”Am treabă!”, sta pe buzele tuturor. Chiar aşa. Ce tupeu să vrei să iei şi pauze din când în când!

       Ne amăgim că suntem fericiţi, trăim cu iluzia că avem timp să le facem pe toate, că este destul timp şi pentru distracţie dar acum munca este pe primul loc. Plecăm în vacanţe o săptămână pe an, cu puţin noroc şi în cel mai fericit caz poate reuşim să plecăm două săptămâni, dar şi atunci plecăm stresaţi, nervoşi şi cu minţea tot la locul de muncă, la şcoală, tot cu treaba. Nu ne detaşam, nu încercam să ne relaxăm, nu ne destresăm măcar pentru o scurtă perioadă de tot şi toate. Oare când ţi-ai închis ultima dată telefonul? Când ai renunţat ultima dată pentru o zi la internet? Când ai ieşit ultima dată cu băieţii la o bere sau cu fetele la un suc?


    Apoi vacanţa se termină. Ne întoarcem la muncă la fel de obosiţi, nervoşi, Crispaţi, avizi de mai mult. Probabil dacă am putea ne-am dubla. Dacă am putea să fim în două locuri în acelaşi timp, să muncim de două ori mai mult, am face-o. Şi muncim săptămâni, luni de zile până la următorul concediu… şi povestea se repetă iar şi iar şi iar.
  Am devenit chiriaşi în propriile trupuri, plătim chirii exorbitante, devenind ceea ce privim zilnic. Devenim computere. Devenim roboţi fără sentimente, fără simţiri, fără să ne pese de restul lumii. Pierdem esenţa vieţii, scopul pentru care existăm, motivul în sine pentru care muncim. Pentru că niciodată, NU AVEM TIMP!
     Ia o vacanţă de la tot. Ia o pauză de la internet măcar o zi şi vezi lumea de dincolo de ecranul calculatorului sau al telefonului. Citeşte o carte, vezi un film sau pur şi simplu plimbă-te. Poate îţi place şi îţi mai iei o zi de vacanţă.

  Articolul este scris pentru Superblog 2014 ( cea de-a cincisprezecea probă )       

Partajează asta:

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Natural
    9 November 2014 at 22:14

    Eu in vacanta de vara reusesc sa ma decuplez 2 saptamani, + 3 ore zilnic. Mult, putin, dar echilibrez online-ul cu offline-ul. Spor echilibrator!

  • Reply
    Ianolia Marina
    9 November 2014 at 22:17

    S-a intamplat sa ajung si in zol in care nu aveam internet deloc, s-a intamplat si sa nu vreau sa folosesc netul pus la dispozitie sau in cel mai rau caz, sa il folosesc ca sa descarc un film. Nu stiu, dar nu ma tenteaza deloc sa folosesc tehnologia in vacanta. Si ai mei ma dadeau disparuta la inceput. Acum s-au obisnuit si nu ma suna cand sunt plecata, chipurile sa nu imi strice vacanta, dar de fapt eu nu prea raspund la telefon pentru ca uit de el.
    Mult spor, Daniel! 🙂

Leave a Reply