No Hate Speech – Tusnad 2015 (Prima parte)

Oficial, sunt cea mai ciudată bloggerita din lume. Pe lângă faptul că-s ultima care postează aceste gânduri, am înţeles că am nevoie urgentă de un curs de time management.

Încă nu îmi revin din starea de tristeţe persistentă ce se încăpăţânează să îmi împovăreze sufletul şi aşa chinuit de griji. Am avut parte de cele mai liniştite, plăcute şi amuzante trei zile din acest an. Trei zile în care am învăţat să învăţ continuu, să nu mă îndoiesc de mine şi ceea ce ştiu, să am încredere în ceilalţi şi în suportul pe care mi-l oferă şi să iau pauze, din când în când, de la jungla urbană care mă sufocă.

Am început într-o dimineaţă rece de 26 martie, o călătorie în care plecăm cu inima cât un purice şi cam nehotărâtă dacă să urce în trenul spre Bucureşti sau nu. Mă gândeam că nu mă voi întoarce la timp pentru a-mi lua “Rămas bun!” de la tatăl meu şi asta mă ţinea cumva în loc. Am aşteptat în gara rece şi plină de tot soiul de oameni, două chipuri zâmbitoare. Un el cu ochi albaştri şi despre care nu ştiam ce să cred pentru că nu îl ştiam de mult timp. Apoi era o ea, drăguţă, amuzantă, cu ochii mari şi vii şi cu inima mai puternică decât ar crede oricine. Rares Manolache si Daniela Bojinca. Când pe acel peron rece s-a afişat şi Damian Irimescu cu al său râs fantastic, nu te mai poţi simţi în niciun alt fel decât fericit, energizat şi gata de drum. Am râs, am glumit şi ne-am luat rămas bun, urându-ne unii altora un sincer drum bun, distracţie plăcută sau aveţi grijă de voi.

Călătoria a început fără prea multe cuvinte. Am ţinut-o într-un râs continuu, puţină muzică, 38 de pagini dintr-o carte erotică şi huiduielile celor care nu cunoşteau pasiunea mea pentru aceste cărţi şi importanţa lor pentru a înţelege psihicul uman. Poze, gări şi staţionări, turnuri gemene de la fabrici de mult timp închise. Tractoare, câmp, răsărit de soare, firicele de apă. Râs, glume, poveşti şi povestiri. Cadouri împărţite (ciocolată de la mine – vedere de la Piscotel). Rareş era şocat. Până la urmă s-a alăturat celor două fete mai mari decât el, dar cu mult mai plecate de acasă decât păreau. Râs, glume, un nene în faţa noastră supărat care ne reproşează că facem gălăgie. Zâmbete în semn de scuze de la soţia sa aparent dată de-o parte pe cele două scaune alăturate. Tăcere, dezamăgire, şuşoteli dezaprobatoare. Linişte, întrebări în ochii lui Rareş, mesaje trimise în semn de răspuns. Alte zâmbete, mesaje amuzante, şuşoteli dezaprobatoare, alte zâmbete, chicoteli înfundate, priviri dezaprobatoare pe sub ochelari de la domnul din faţă (din nou).