Toamna aceasta…

Toamna aceasta...
Am nevoie de pachetul meu de ţigări, o brichetă, o carte bună şi un pahar de vin roşu. Nu am nevoie de un umăr pe care să plâng sau o mână care să îmi şteargă lacrimile. Nu te preface că nu m-ai crezut slabă. Măcar pentru o secundă ai crezut că sunt genul care se victimizează, exact aşa cum cred şi restul ignoranţilor care nu au răbdare să mă cunoască şi cred că deja ştiu totul despre mine dacă am discutat, o dată la o cafea. Şi nu te preface că eşti un bun samaritean care m-a strâns în braţe şi mi-a oferit suport moral, crezând că aşa îmi salvezi inima de la suferinţă, că mai apoi să pleci nepăsător cu zâmbetul pe buze.
 
Nu sunt nebună. Nu mi-am pierdut minţile; sunt ceea ce am curajul, în sfârşit, să fiu. Sunt EU. Nu te uită în ochii mei şi nu îmi scruta sufletul sperând să mă descoşi. Am adunat acolo o bibliotecă infinită de amintiri şi trăiri şi oricât ai căuta, nu ai reuşi să găseşti fragmentul în care se afla toată fiinţa mea. Tu cine eşti când nu te vede nimeni? Îţi dai jos masca indiferentei şi ai curaj să plângi, pentru a te descărca? Ţi s-a sudat pe chip şi fiind atât de puternic lipită de piele, nu o mai poţi da jos? De ce purtaţi măşti grele din oţel pe care nu le puteţi căra? De ce mergeţi la culcare plini de griji şi vă striviţi visele care nu ar fi trebuit să moară niciodată? Sau sunteţi prea buni ca să mai visaţi; tu şi toată gaşca puerilă de oameni cu care te-ai ahtiat pentru a da impresia că eşti la fel de uman şi neîntinat de pete, la fel ca toţi perfecţii care fac umbră pământului degeaba în încercarea de a mai supravieţui o zi.
 
Toamna aceasta nu mai aştept să vină ploaia care să-mi scalde neîncrederea pe care mi-au indus-o alţii. Nu mai aştept să număr lacrimi prin care îmi revărs frustrări vechi de care nu mă fac vinovată şi pentru care nu trebuie să plătesc niciun preţ, fie el o nimica toată sau o avere. Toamna aceasta număr file de cărţi, ceşti de ciocolată caldă, ceşti de ceai, momente frumoase şi oameni cu adevărat buni care mi-au rămas. Fac inventarul şi tot ce a expirat ajung înapoi, pentru a nu primi amenzi de care sunt incapabilă să mă achit fără să mă gârbovească sărăcia unei inimi sufocată de nepăsarea oamenilor ca tine, care cred că merită orice, atât timp cât sunt iubiţi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest