Personale

Donez pentru victimele din Colectiv, tu ce faci?

De dimineaţă am trăit cea mai mare frică şi am înţeles ce înseamnă să nu ştii dacă prietenii tăi sunt bine. Fiind blogger, am foarte mulţi prieteni, bloggeri şi nu numai, care locuiesc în Bucureşti. Am aflat că existau mulţi dintre aceştia pe listele de invitaţi. Mulţi au renunţat la ideea de a merge pentru că oboseala îşi spunea cuvântul sau pentru că dorul de casă era mai puternic. Claudiu Petre este de negăsit, însă. Este eroul de la Colectiv. A intrat de două ori în flăcări şi a ieşit mai mult mort decât viu. Încă este de negăsit.

Am avut un nod în gât toată ziua şi am citit mărturiile eroilor prezenţi la faţa locului. Am plâns fără să îmi dau seama, nu pentru că trebuia ci fiindcă nu poţi opri un efect firesc pe care corpul tău îl are la aflarea unei asemenea veşti cutremurătoare. Până când să se încalce legea şi până când să mai moară oamenii pe capete? De ce nu avem siguranţă în locurile în care ajungem? De ce se fac glume pe seama tragediei şi a victimelor incendiului? Nu mai respectă viaţa în zilele noastre?

Voia o viaţă frumoasă, o casă, şi-a căpătat sicriul… 
Doamne, e firesc ca un părinte să-şi îngroape fiul?! 
Da, facă-se voia Ta, nu a oricui.. 
Spune-le povestea asta părinţilor lui
Ca şi fiul tău a murit, să nu le fie frică.. 
Dar al Tău a înviat, al lor nu se mai ridică.

Acest articol nu se vrea un alt mod de a trage pe cineva la răspundere ci pentru a da o soluţie salvatoare pentru victimele care se lupta să trăiască, pentru pacienţii din spitalele bucureştene care sunt aşteptaţi acasă de prieteni şi familie. Încetaţi să mai daţi cu pietre, să spuneţi că acei copii, tineri şi oameni în toată firea meritau să moară! Nimeni nu merită să moară şi muzica nu denotă firea ciudată sau care nu se afla în normele ortodoxiei te duce la moarte. Nu va mai lăsaţi spălaţi pe creier de toate minciunile care circulă pe internet şi gândiţi, acţionaţi şi salvaţi vieţile care mai pot fi salvate!

Pe Facebook s-au mobilizat oamenii şi sunt mândră că trăiesc în ţara în care peste 600 de oameni au stat la cozi interminabile pentru a dona sânge şi alte mii se întreabă dacă din ţara pot pleca pungi cu sânge spre Bucureşti. În Craiova, începând de luni 02 noiembrie 2015 la ora 8:00 şi până la ora 12:00 se poate dona sânge.

Dacă ai:
– Vârsta între 18 – 60 ani
– Ai greutatea între 50 – 100kg femeile şi 60 – 110kg bărbaţii
– Nu ai consumat alcool cu cel puţin 24 de ore înaintea donării
– Nu ai avut intervenţii stomatologice sau chirurgicale în ultimele 6 luni
– Nu ai tatuaje sau găuri în urechi/piercing recente
– Este interzisă orice donare sânge, dacă suferi sau ai suferit de: hepatită (de orice tip), TBC, sifilis, malarie, bruceloza, HIV, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele, boli de tiroida, hipotensiune, hipertensiune, anemie, eşti însărcinată, alăptezi sau eşti în perioada menstruală.

Mergeţi şi donaţi sânge. Fie că sunteţi din Bucureşti, Craiova sau orice alt oraş din ţară, mergeţi şi salvaţi o viaţă! O pungă de sânge înseamnă o şansă de supravieţuire peste alte zeci de victime. Haideţi să oprim numărul celor decedaţi în Colectiv şi să dăm o nouă şansă oamenilor care ne-au înmuiat inimile azi şi alături de care stăm cu gânduri bune şi speranţe în suflete!

Ma bucur pentru prietenii bloggeri din Bucuresti care sunt bine, sincere condoleante si putere familiilor victimelor, tarie si insanatosire grabnica victimelor iar cei care puteti dona, faceti acest lucru. Nu dureaza mult, medicii sunt acolo in cazul in care se intampla ceva, desi nu exista pericolul de a pati ceva grav.

Aveti grija de voi!

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply