Sănătate înainte de toate

Sunt studentă, deci stau câteva ore bune în bancă, mă mai ridic în pauze, mă mai plimb, mai avem ferestre, e ok. Dar, de aproape o lună, m-am angajat şi desfăşor munca de birou. Efectiv, merg pe jos cinci minute până la locul de muncă şi aceasta este singură mişcare care o realizez ce necesită punerea la muncă a mai multor grupe de muşchi. Pauza este de 40 de minute pentru 8 ore, adică trebuie să ţi-o drămuieşti, să ai grijă ce pachet îţi aduc de acasă ca să fii sigur că nu depăşeşti. Nu de alta, dar 5 minute de pauză la o oră de muncă înseamnă că recuperezi o oră pentru 5 minute de pauză în plus. Cam greu să împarţi acest timp într-un mod folositor, nu? Nu pot să mănânc trei mese pe zi, mâncare sănătoasă care să se prepare repede şi nici nu pot să fac mişcare pentru că după serviciu am conducere, după conducere treburi casnice, dus şi somn. Cam acesta este ritualul meu cinci… Read More

Tehnologia – Atunci şi acum

Bunica mea s-a măritat la vârsta de 14 ani, la o săptămână după ce bunicul meu a văzut-o la nunta unei cunoştinţe comune şi a cerut-o de soţie. Acestea se întâmplau în 1966, acum fix 49 de ani într-o zi de 27 noiembrie cu temperaturi de vară. După ceremonie, la două zile după nuntă, iarna îşi intra în drepturi şi bunica a început să spele, de mână, fiecare dintre cele 27 de cămăşi ale bunicului meu şi toate cele 27 de costume ale sale. Apoi, după ce s-au uscat, le-a călcat cu grijă, o zi întreagă pentru ca fierul de călcat se punea pe soba şi se încălzea. De gătit, gătea mai mult la plita şi avea nevoie de multă răbdare. Tot ea a fost prima care a primit o maşină de spălat manuală, la ceva timp după nuntă. Era perfectă ca să încălzeşti apa în ea. (P.S. În ciuda fotografiei, bunica are cei mai frumoşi ochi albaştri. Sora mea i-a moştenit de la ea)   Azi, la 49 de ani… Read More

Hairy girls – De la Răţuşca cea urâtă la lebăda fermecată

De curând, pe iPad, mi s-a făcut update la un joc în care trebuie să alegi în ce direcţie merge o poveste. De data aceasta, în joc apare o nouă adaptare a filmului “Mean Girls”, pe care l-am văzut de câteva ori, dar cu o poveste nouă, un fel de a doua parte scrisă. M-am gândit, atunci, cum s-ar fi comportat Regina George, superbă şefa blondă a “Plasticele”, un grup de trei fete populare din liceu, cu Cady Heron, nouă elevă venită din Africa, dacă aceasta ar fi avut mult păr şi nu ar fi avut acces la elementele moderne de înfrumuseţare. Ar fi fost o rădicare transformare a filmului din “Mean Girls” în “Hairy girls”. Cam neplăcută perspectivă, nu? Cu siguranţă povestea ar fi fost altă şi Regina şi-ar fi pus armele la bătaie pentru a deveni şi mai populară şi poate, ar fi ştiut şi mai puţin la ce să se aştepte din partea noii fete care urma să cucerească liceul şi inima fostului iubit al blondei care pierdea… Read More

Dar Toni a ajuns prin Bucovina la uncheşul?

– Şi-am încălecat pe o bucată de brânză şi v-a spus povestea o zuză. – Eşti rea! Nu aşa începi o poveste! Aşa o termini. Tu vrei să scapi de mine. – Sunt obosită, chiar vreau să dorm pentru că mâine iar am de muncă. – Lasă că nu mulgi vacile şi nici nu mergi cu ele la păscut. Stai pe scaun la birou şi vorbeşti cu oamenii. Aşa cum făcea nea’ Toni în reclamă. – Ce reclamă? – Aia când era el un fel de “Al Capone”, “Capo de tutti capi al brânzeturilor”. – O luaşi pe urma maică-tii? Ce-i cu italiană asta că parcă nu ţi-a plăcut? – Nu ştiu, aşa mi-a venit. Aşa dădea impresia nea’ Toni că e, stând acolo pe scaun şi dând indicaţii către ce brânză e cea mai bună ca să se cizeleze şi oamenii lui. – Dar ce ştii tu, copile, despre brânza? – Păi nu multe, dar nea’ Toni şi Toni Jr. mă pot învăţa. Dar tu nu îmi spui povestea…… Read More

Miresme irezistibile în orice anotimp

Feromonii sunt atributul atractivităţii. Nu îi simţim, dar constituie o parte importantă din jocul seducţiei, al atracţiei şi primul pas spre iubirea pasională dintre doi oameni. Prima impresie contează şi parfumul este singurul mod prin care poţi să menţii vie prezenţa unei persoane, un timp îndelungat după plecarea sa.   Întotdeauna am asociat oamenii cu parfumurile pe care le poartă, cu adierea de parfum pe care o lăsă în cale, sau am oferit cadou parfumurile care am considerat că se potrivesc celor dragi mie. Mama mea are un singur parfum preferat, tatăl meu are două iar eu încă încerc să îmi găsesc parfumul de care să nu mă mai despart niciodată, cât să îmi ofere acea doză de unicitate. Când un om poartă acelaşi parfum o perioadă lungă de timp, începi să crezi că parfumul face parte din el, că aşa îi miroase pielea şi atât de parfumat îi este trupul, încât moscul îi expira prin toţi porii.   Parfumul este esenţa care dă miros frumos şi gâdila simţul olfactiv,… Read More

Sezonul acesta se poartă naturaleţea şi sănătatea

Întotdeauna am simţit că nu fac parte din niciun cerc. Am simţit că nu mă pot încadra niciunde. Nu sunt nici într-un fel, nici în altul. Nu sunt nici măcar puţin din toate. Sunt puţin din puţine şi întrega din nimic. Pentru unii sunt ciudată. Alţii mă consideră specială. Alţii mă citesc. Unii mă acuză că mă închid prea des în mine. Sunt câţiva care au vrut să mă cunoască şi acum suntem cei mai buni prieteni. Cei mai mulţi însă trec nepăsători pe lângă mine, pe stradă, ca şi cum nu aş exista. Nu ies cu nimic în evidenţă şi nu m-ai putea scoate la lumina prin nicio calitate vizibilă ochiului uman, dintr-o masă de sute de oameni. Pentru că sunt o fire ştearsă, menită să asculte. Acesta este cel mai puternic şi sincer motiv. Nu îmi place. Niciodată nu îmi place, dar azi chiar am exagerat dimineaţa aceasta. Am ochii umflaţi, roşii, noi coşuri cu care m-am procopsit în numai o noapte şi o grămadă de alte imperfecţiuni… Read More

Importanţa unui trandafir

Întotdeauna am iubit florile. Deşi sunt mulţi aceia care consideră că nu este rentabil să cumperi flori. “De ce să dăruieşti o floare? Oricum se va ofili şi în urma să nu va rămâne nimic.” Dar de ce să nu dăruieşti o floare, când floarea simbolizează renaşterea? De ce să nu împarţi cu o altă persoană bucuria renaşterii din fiecare primăvara? Dăruieşti o floare şi spui că în urma să nu rămâne nimic? Cum poate să nu rămână nimic? Rămâne amintirea acelei zile de iarna rece, când în acel parc îngheţat ai văzut-o pe ea. Atât de timidă, cu ochii plânşi în serile când nimeni nu o vedea, nimeni nu o auzea… pentru că avea grijă să-şi înghită fiecare suspin, deşi dorea să îşi strige durerea lumii. Spera să poată elibera fiecare dezamăgire pe care sufletul său o înmagazinase în suflet, de tânăr şi necopt, dar nu putea. Îi era teamă că, de dincolo de peretele subţire al casei, îşi va trezi părinţii care, îngrijoraţi, vor veni să întrebe. Şi… Read More

Lumea se mişcă…sau nu?

Trăim pe fugă, mâncăm pe fugă, iubim grăbiţi sau dormim puţin pentru că suntem tot timpul într-un dute-vino constant. Dimineaţa şi seara reprezintă supremul galop. Ajungem peste timp să nu mai observăm cum trec anotimpurile, cum trec anii, cum trec momentele importante peste noi pentru că suntem tot timpul pe fugă. Apropo, este toamnă. Este mijlocul lunii noiembrie când natură începe să hiberneze sau, din contră, când avem parte de zile, ca acestea din ultima săptămână, cu temperaturi ridicate. Nu vedem asta pentru că, ghici ce? Suntem pe fugă. Ne pierdem anii în bănci rigide, în birouri închise, în zgomot de paşi tropăind pe holuri, butonări de taste, aparate de aer condiţionat, geamuri închise pentru a nu fi deranjaţi de zgomotul asfaltului bătătorit de picioare agitate. Alţi paşi grăbiţi, maşini, în care alţi oameni se grăbesc spre locul de muncă. Ne lăsăm furaţi de mirajul internetului, al calculatoarelor sau al gaget-urilor închipuindu-ne că sunt porţi spre lume, legături spre noi oameni, spre noi culmi. Căutam informaţii pe Google, pe care… Read More