Dar Toni a ajuns prin Bucovina la uncheşul?

– Lasă că nu mulgi vacile şi nici nu mergi cu ele la păscut. Stai pe scaun la birou şi vorbeşti cu oamenii. Aşa cum făcea nea’ Toni în reclamă.

– Ce reclamă? 

– Aia când era el un fel de “Al Capone”, “Capo de tutti capi al brânzeturilor”.

– O luaşi pe urma maică-tii? Ce-i cu italiană asta că parcă nu ţi-a plăcut?

– Nu ştiu, aşa mi-a venit. Aşa dădea impresia nea’ Toni că e, stând acolo pe scaun şi dând indicaţii către ce brânză e cea mai bună ca să se cizeleze şi oamenii lui.

– Dar ce ştii tu, copile, despre brânza?

– Păi nu multe, dar nea’ Toni şi Toni Jr. mă pot învăţa. Dar tu nu îmi spui povestea…

Bine, uite iti spun povestea, desi nu o stiu de-a fir a par pentru ca nu am fost cu Toni Delaco, mare fan brânza, acolo, desi îmi doream foarte mult. Îl ştiu de când îi învaţă pe copii să mănânce sănătos şi cum fură inimile mamelor cu în simplu sărut plasat ingenios cu două degete pe obraz. Era bărbatul perfect, cizelat, inteligent, galant, responsabil şi un bun organizator. Era imposibil să nu te visezi călătorind cu el prin toată lumea.

Toni a mers, prima dată, în Franţa în ianuarie 2010. A avut şi o degustare. Sigur nu a auzit de “Brânzeturi cum se cuVin” ale oltenilor ca să fie, cu adevărat, alintat de gusturi, miresme şi parfumuri care mai de care mai savuroase. El a gustat brânza maturată, provenită de la vaci crescute, exclusiv la Napoli, cu o textură fermă şi uşor elastică, afumată şi dulce. Aş fi combinat-o cu un vin alb demisec. Ca un adevărat lord a păşit, galant în luna octombrie, într-un magazin cu denumirea House of Cheese, în Marea Britanie unde-a decis să guste din Vieux Lille, ,,murătura împuţită’’, cea mai puturoasă brânză din lume, cum el însuşi o declară, făcută din lapte de vacă. A avut mare curaj, nu am ce comenta. Apoi, i-a venit cheful de dans latino şi a mers în pas de dans până în Spania unde, în loc de brânză, a dat nas în nas cu taurii la Pamplona de era să ne lase fără expert brânzesc.

De ziua lui s-a ghiftuit într-o Cârciumă din Rusia şi mânca Mgruli, pizza cu multă brânză pusă pe deasupra. Sigur a dansat cot la cot cu ruşii kazachok şi a gustat tăriile ruseşti până s-a învăţat cu locurile şi au început să-l iubească şi oamenii şi el să le iubească doamnele. Prin 2011 a fost magnat al brânzeturilor pe Wall Street la Murray’s Cheese Shop  de unde a ieşit cu braţele pline de Adelost, Caciocavallo di Bufallo şi Gorgonzola. Lupul de pe Wall Street ar trebui să ia lecţii de artă brânzească de la al nostru fan al brânzei.

Când a ajuns în Elveţia, în 2012, l-am rugat să îmi aducă şi mie brânza aceea rară, Sbrinz, un fel de parmezan făcută din fondue, resturi după prelucrarea brânzeturilor provenită, şi ea, din Ementeller – brânza simbol al Elveţiei. Când colo, a venit acasă cu o Schabziger, într-un con. Era o brânză verde, care arăta ,,fabulos’’, ca o bucată de ceai sau săpun, cu miros de pământ grecesc cu denumirea de Sap Şago, făcută de călugări. Normal că i-a plăcut povestea aflată de aici, cu conspiraţii, cartel de brânză şi bani care circulau pe te miri unde, supremaţie şi cunoştinţe.

– Ţi-a plăcut brânza la cornet?
– Nici nu am gustat-o. I-am zis că mai bine îmi aducea ciocolată. Mi-a dezvăluit înainte că nu prea i-a făcut cu ochiul şi am zis pas. E mai fac brânza decât sunt eu.

În martie 2012, dragul nostru Toni a ajuns tocmai în Columbia, la Bogota. Aici a mâncat tamales, ştii că auzeam prin desene animate despre acest preparat. A mai mâncat clătite cu brânză, dar a găsit şi, ceea ce se cheamă, quesa blanco, o ciocolată caldă în care se răsturnau cubuleţe de brânză. Ciocolată caldă cu brânză, chiar aş fi curioasă cum se combina cele două plăceri ale mele şi ce combinaţie waw se obţine. În iunie, a aterizat în Mongolia, să găsească ,,cea mai groaznică brânză din lume’’, se văita marele Toni. Byslag, din lapte de yak, un soi de caş, tăvălit în ceai verde, cu kefir, uscată pe iurtă. Sună apetisant, de-a dreptul. A ajuns, ulterior, în Serbia, la Sremska, unde a mâncat şi de unde a şi achiziţionat o specialitate de brânză afumată, sfărâmicioasă, din lapte de măgăriţă, cu o denumire de nereprodus. A costat şi o avere, cred că şi aşa prea scumpă ca să ma încumet. Cinci mii de euro kilogramul, mi se pare o avere! Cred că este şi un pic nonconformist şi hipster dacă ia două kg de brânză cu zece mii de euro. De ce atât de mulţi bani?

De aici povestea devine şi mai interesantă pentru că a trezit curiozitatea istoricului din mine. Când se afla în Argentina, la Buenos Aires, în aprilie 2014, îmi povestea de Liban ( Israel ), la telefon şi despre o specialitate de brânză cipriotă, inventată în Bizanţ pentru că ştia el ca voi studia “Istoria Bizanţului” la facultate. “Nu vă povestesc vouă profesorii de la facultate despre brânza!” spunea el exasperat şi dezamăgit de sistem. Brânza se numea halloumi, adică brânză în coptă, mâncată de faraonii vechiului Egipt. Mi-i şi imaginez pe Ramses, Cleopatra sau Tutankhamon mâncând brânză cu struguri albi cu bob mare şi zemos în timp de sclavii le făceau vânt cu frunze mari. Brânză aceasta este făcută din amestec de lapte de capră cu lapte de oaie şi, uneori, cu lapte de vacă, după care se bagă la saramură. A găsit-o şi la Sarkis, cel mai bun restaurant arăbesc din Buenos Aires. Chiar îmi trimitea pozele pe Facebook şi îmi făcea în ciuda cu masa bogată şi cât de norocos e el să fie acolo. Tot în 2014 a ajuns şi în Japonia, unde a descoperit brânza tempura, care se punea în supă curry, ,,dulceagă şi indecisă’’, o laudă. Curry este cea mai des întâlnită mâncare în desenul “Copii de la 402” dacă te gândeşti la desenele cu târguri care îşi propun să strângă fonduri.

– Nu mă înţeleg cu tine!
– Păi nu ai zis să îţi povestesc pe unde s-a plimbat nea’ Toni?
– Păi cum să faci aşa ceva? Ai vorbit cu el pe tot parcursul călătoriilor şi perindărilor prin lume şi nu l-ai invitat în Bucovina? Uncheşul face cea mai bună brânză de oaie şi de capră din toată Bucovina şi din toată Moldova, deşi nu-i place să-i spui că-i moldovean.
– Da’ tu de unde ştii? Că nu erai născută când am fost eu în 2004 şi făcea mătuşa poale în brâu şi veneau ungurii şi moldovenii de peste Prut să ia brânză de la uncheşul.
– Păi nu am fost, dar mi-a povestit mama că stăteai cu ochii pe oamenii care veneau să muncească pământul lângă uncheşul şi cu un ochi stăteau pe brânza. Şi tu făceai la fel.
– Nu îmi aminti, eram aşa concentrată pe brânza aceea tare şi puţin sărată care mergea perfect cu mămăliga aburindă, proaspăt scoasă din ceaun. I-am şi rupt mătuşei grebla cu ochii la brânză şi mămăliga de lângă. Mirosea şi frumos laptele din ceaun, pus peste mămăliga rămasă în tuci, de-ţi punea nasul în mişcare.
– Păi şi i-ai luat alta greble?
– I-am luat un set de jucărie. Eram copil, de unde bani?
– Şi c-a făcut când le-a văzut?
– A râs şi mi-a dat o bucată de brânză proaspătă învelită în mămăligă.
– Dar vaca nu aveau?
– Nu…n-au avut niciodată. Am auzit că va da Toni Delaco o vacă premiu acum. Ar fi numai bun cadoul pentru noi, să facem şi noi prăjituri cu lapte dat de văcuţa noastră şi brânză ca a lui Delaco.
– Păi şi crezi că vom câştiga?
– Nu ştiu, dar prea s-a plimbat Toni fără mine prin lume. Îmi e dator că l-am trimis la uncheş vara trecută să ia brânza. Nu ajunsese în zonă.
– Şi i-a plăcut?
– Nu ştiu. Nu am mai vorbit cu el de atunci. E mai tot timpul ocupat.
– Păi ia să-l întrebi la gala aceea de la Superblog, că doar de asta scrii la proba numărul 21 din competiţie.
– Sper eu să vin acolo, să ne vedem şi să ne danseze cum numai el ştie să danseze.