Miresme irezistibile în orice anotimp

Feromonii sunt atributul atractivităţii. Nu îi simţim, dar constituie o parte importantă din jocul seducţiei, al atracţiei şi primul pas spre iubirea pasională dintre doi oameni. Prima impresie contează şi parfumul este singurul mod prin care poţi să menţii vie prezenţa unei persoane, un timp îndelungat după plecarea sa.
 
Întotdeauna am asociat oamenii cu parfumurile pe care le poartă, cu adierea de parfum pe care o lăsă în cale, sau am oferit cadou parfumurile care am considerat că se potrivesc celor dragi mie. Mama mea are un singur parfum preferat, tatăl meu are două iar eu încă încerc să îmi găsesc parfumul de care să nu mă mai despart niciodată, cât să îmi ofere acea doză de unicitate. Când un om poartă acelaşi parfum o perioadă lungă de timp, începi să crezi că parfumul face parte din el, că aşa îi miroase pielea şi atât de parfumat îi este trupul, încât moscul îi expira prin toţi porii.
 
Parfumul este esenţa care dă miros frumos şi gâdila simţul olfactiv, întărâtându-l şi alintându-l până la extaz. Ce ar fi oamenii fără miros şi cum ne-am mai găsi unii pe alţii dacă nu am fi atraşi de mirosul celuilalt? Mirosul a fost perfecţionat de romani şi perşi, după ce mesopotamienii au învăţat să prepare esenţele de parfum. Istoricul din mine îşi doreşte să ştie cât mai multe despre lucrurile indispensabile din viaţa noastră, cum ar fi parfumul. Cine s-ar fi gândit că primul chimist care a preparat parfumuri era femeie sau ca cel mai vechi parfum din lume are aproximativ 4000 de ani şi a fost descoperit în Cipru? Prima carte despre parfumuri îi aparţine unui chimist arab care a scris şi prima carte, din lume, în secolul IX despre parfumuri, “Cartea Chemist a parfumurilor și distilării” cu peste 100 de posibile reţete.
 
Parfumul nu mai este destinat doar celor înstăriţi, deşi există o gamă variată de arome, combinaţii, nume şi companii care produc parfumuri diferite, acesta e destinat tuturor oamenilor care vor să lase ceva plăcut în urma lor, sau să îşi anunţe prezenţa printr-un miros rafinat al unui parfum nu foarte puternic, ci cât este nevoie de tare cât să îşi facă simţită prezenţa şi să îşi mai gâdile din ego. Parfumul îţi dă încredere, putere, satisfacţia de a ieşi în evidenţă fără a te strădui prea tare şi de a întoarce priviri pentru că cei care te-au remarcat să îţi poată simţi parfumul mult după ce ai trecut pe lângă ei.
 

Miroase a toamna, a sfârşit de toamnă dulce care îşi ia la revedere şi ne trimite ultimele raze ale soarelui, cât să ne aline dorul de cald şi frumos. Miroase a iubire şi a oameni care se ţin în braţe în faţa focului pentru a se încălzi mai bine. Miroase a amurg de toamnă violet, vorba domnului Bacovia şi a mâini îngheţate care au nevoie de săruturi şi alinare. Miroase a parfum de nu mă uita şi a promisiune de răbdare şi susţinere a sentimentelor. Miroase a mosc cald şi a vanilie, a romantism, gesturi simple şi gânduri de bine. Miroase a sărbători şi a şanse de a aduce  zâmbete şi bucurie. Miroase a parfumuri diverse, a elegantă, rafinament şi simplitatea unei fete frumoase care nu se străduieşte prea tare. Miroase a versuri de iubire, chemări, dor şi singurătate. Miroase a dorinţă de adâncire în străfundurile sufletului şi de a aparţine celuilalt, cu totul, ca şi cum aţi fi un singur trup. Miroase a lemn de santal, a vara şi dorinţa de a evada pe o plajă fierbinte alături de omul iubit, parfumat, ud datorită temperaturilor ridicate şi a băuturi reci preparate cu pasiune. Miroase a iarna rece, mâini tremurânde, nas roşu, săruturi, îmbrăţişări strânse şi a ceai fierbinte.

 
Parfumul, în afară de a ne menţine vii în amintirea celorlalţi, păstrează istoria plantei a cărei aroma a preluat-o, mult timp după ce aceasta s-a stins sau zăpadă a acoperit-o cu totul. Parfumul unui om, adierea plăcuta pe care o lăsă în urma sa, încrederea, eleganta şi rafinamentul este cea mai frumoasă şi bună carte de vizită pentru un om frumos, în interior şi în exterior. Oamenii nu ar trebui să iasă pe stradă la voia întâmplării. Ar trebui să să aranjeze pentru ei şi pentru cei din jurul lor. Nu ştii niciodată cum dai nan în nas cu destinul 🙂. Deeply Yours Fragrancesaşa cum îi spune şi numele, te duce cu gândul la piesele artistului Enrique Iglesias, pasionale, pline de mister, profunde, senzuale, pline de sexualitate şi încredere debordantă. M-a cucerit cu notele de măr verde, mandarină şi grapefruit, perfect pentru sezonul rece care, prin sărbătorile care se apropie, aduce o parte din copilăria fiecăruia dintre noi. Piersică delicată, trandafirul, floarea mea preferata şi frezia, te duc cu gandul la vara, caldura, senzualitate si trupuri putin acoperite, exact cum sunt si personajele din videoclipurile artistului.
 
Un strop de parfum pe încheieturi, în spatele urechilor, pe glezna şi încă puţin pe decolteu şi eşti gata pentru o ieşire în oraş unde poţi, oricând, să te întâlneşti cu destinul, să întorci capete şi să te bucuri de atenţia pe care ţi-o oferă ceilalţi. Fii pregătită să suceşti minţile sexului tare şi fii tu însăţi, elegantă, rafinată şi o adevărata regină a senzualităţii, o mică vrăjitoare care ştie ce vrăji să folosească şi cât de uşor poate să stârnească imaginaţia bărbaţilor care văd trupul frumos îmbrăcat într-un material fin, puţin dezgolit care simt adierea suavă a parfumului subtil pe care îl porţi.
 
Acest articol este scris pentru proba cu numarul 20 din competitia SuperBlog, propusa de Coty. Multumesc pentru sansa de a crea o noua poveste senzuala si captivanta!
 
 
 

2 thoughts on “Miresme irezistibile în orice anotimp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest