Aţi avut, vreodată, acea senzaţie care strigă din toţi rărunchii şi prin tot corpul că aţi obosit, că nu mai aveţi energie, că pur şi simplu nu va sta mintea la nimic, deşi totul trebuie rezolvat cât mai repede? E acea senzaţie, sufocantă, care se instalează, confortabil, în noi şi care strigă necesitatea unei vacanţe, cât de mică dar cât mai departe de tot ceea ce înseamnă casa/job şi stresul aferent acestora.
Mi-am propus, în acest an, să călătoresc mai mult, să văd locuri noi şi să mă bucur, mai mult şi mai sincer de fiecare evadare de care voi avea ocazia. Am reuşit, într-un fel, să îndeplinesc jumătate din această promisiune pe care mi-am adresat-o mie. Am văzut un nou oraş din România, Râşnov dar nu am călătorit în străinătate aproape deloc toată viaţa mea. Zic aproape deloc pentru că am fost o singură dată peste graniţă, în 2004 când aveam 11 ani şi de atunci pare că niciodată nu găsesc ambiţia de a pleca mai departe decât tine tara în care trăiesc.
Tot auzeam, în ultimul timp, bloggerii craioveni discutând despre ceea ce se cheamă city break low cost şi chiar mi-a stârnit curiozitatea acest concept extrem de util când timpul şi/sau bugetul nu îţi permit să îţi iei o vacanţă de lungă durată. Cercetând şi informându-mă despre impresii sau păreri ale oamenilor despre aceste city break-uri, am rămas profund impresionată de cât de uşor îţi poţi planifica o călătorie în acest fel. Dar aveam o problemă. În capul meu există acel pitic care ştia el cât de scumpe sunt biletele de avion şi mă gândeam, deja, să mă las păgubaşa. Asta până mi-am zis că nu am nimic de pierdut dacă fac o verificare a tarifelor zborurilor din oraşul meu. Aşa am descoperit că există o cursă a companiei Ryanair către Spania, mai cu seamă, Valencia. Deja sună promiţător dar cât costă o cursă dus-întors? Mai ales gândindu-mă că diferenţa între zile este destul de mică.
Am sedat o perioadă în care mi se părea că aş putea să mă încadrez, mai exact de joi 10 noiembrie până duminică 13 noiembrie şi am aşteptat să îmi apără tarifele. Şi m-am blocat pentru câteva secunde. Un fel de OMG strigă în mine şi am zis că nu e adevărat. 12.98€ călătoria pentru duş şi 16.98€ călătoria de retur. Un preţ de-a dreptul banal dacă stăm să ne gândim, de fapt, cât de puţin înseamnă în lei pentru o călătorie cu avionul. Mai ieftină decât valoarea biletului de tren până în Suceava, de exemplu, sau cu autocarul de la Bucureşti până la Cluj. În special pentru că ai posibilitatea unor bagaje gratuite de zbor.
Şi aşa am început să îmi fac planuri despre ce aş putea vizita într-un weekend în oraşul spaniol. Nu am o problemă cu mersul pe jos, din contră, chiar îmi place să mă plimb sau să mă rătăcesc în oraşe noi ori să mă abat de la drumul obişnuit pentru a fi surprinsă cu noi atracţii, poate banale pentru alţii, dar cu o însemnătate fantastică pentru mine. Nu îmi place căldura excesivă dar nici frigul crâncen şi cred că perioada aleasă de mine ar fi perfectă ca să îmbin fugă de frigul care s-a instalat confortabil în ţara noastră cu dorinţa de a evada de la cotidian şi de a vizita o altă ţară cu altă cultură, alte valori, alt stil arhitectural.
Mă văd deja plimbându-mă prin Grădinile Turia unde verdeaţa te îmbie să inspiri şi expiri aerul curat. Este perfect, din ce am văzut pe hartă, pentru că pot continua plimbarea din Centrul Vechi al oraşului spre această zonă verde a oraşului. Mă gândesc la aceste Grădini, construite e fosta albie a râului Turia, deviat în urmă cu 50 de ani din motive de siguranţă, ca la un simbol pentru oraşul Valencia datorită nenumăratelor oportunităţi pe care le oferă de la spaţiu verde, terenuri de sport, piste pentru biciclete, spaţii amenajate pentru alergare sau parc de joacă pentru copii. Ce mi se pare incredibil este faptul că acest parc de distracţii pentru copii poartă denumirea unui personaj îndrăgit din basmele copilăriei mele, dar sunt sigură că şi al altor copii, Gulliver.
De asemenea, tot din Centrul Vechi pot face plimbări spre City of Arts and Sciences şi Bioparc despre care am citit, de asemenea, că sunt locuri în care nu te plictiseşti şi înveţi, constant, ceva nou. Apropo de învăţare şi cultură, de care trebuie să te bucuri în orice vacanţă, am găsit detalii despre Palatul muzicii, o clădire din sticlă amenajată modern şi înconjurată de o grădină în stil grecesc. Acest aspect sigur mi-ar mai alina dorul de Grecia şi frumuseţile sale sau mi-ar deschide amintiri pe care, copil fiind, nu am ştiut cum să le stochez în memorie.
Faptul că aceste celebre Grădini Turia leagă atât de multe obiective turistice mi se pare un plus fantastic pe care îl are oraşul pentru a te bucura de frumuseţile sale. Desigur, pantofii comozi sau posibilitatea de a închiria biciclete sunt alte puncte importante pe care le am în vedere când mă gândesc la aceste amănunte esenţiale unei evadări din cotidian care să poată fi, la final, declarată reuşită.
Despre delicii gastronomice dacă încep, sigur nu mă voi mai opri, mai ales când mă gândesc la mult lăudata paella despre care am tot auzit prietenii vorbind şi cum e imposibil să nu o guşti odată ajuns în Valencia. Despre băuturi specifice am cunoştinţă de Agua de Valencia sau horchata, de asemenea specifice oraşului peste care nu poţi trece.
Mi-ar plăcea, enorm, să ştiu dacă sunt printre voi aventurieri care au vizitat Valencian şi care îmi pot lăsa în comentarii sfaturi, păreri, impresii sau curiozităţi despre Valencia care m-ar putea ajuta să mă orientez mai bine cât să nu pierd timp şi să văd cât mai multe.
Desigur, acest articol răspunde provocării lansare de Ryanair în cadrul competiţiei Superblog 2016.
No Comments