Viaţa secretă a unui doctor

Sunt într-o continuă alergare de la un coridor la altul, de la o sală la alta. Mănânc aceeaşi mâncare şi beau aceeaşi apă îmbuteliată de ani de zile. Viaţa mea se simplifica între casă şi job. Uneori casa îmi devine job sau jobul se mută acasă. Ştiam ce mă aşteaptă în momentul în care am depus jurământul lui Hippocrate şi nu mă dezic de sarcinile mele zilnice. Nici nu am regrete!
Nu mai ştiu, de mult, cum arată o viaţă personală. Îmi văd părinţii o dată pe an, de Crăciun şi apoi fug în locul în care este cea mai mare nevoie de mine. Simt că nu fac suficiente, nici pentru pacienţii mei şi nici pentru părinţii care s-au străduit, din greu, să crească şi să educe un copil ambiţios. Am muncit cot la cot cu ei de când mă ştiu şi vreau să ştiu că sunt mândri de mine. Îi văd cum îmbătrânesc, pe an ce trece şi mă simt un trădător pentru că-i las singuri şi sunt mereu pe picior de plecare. Tare aş vrea să mă mai cufund în braţele calde ale mamei, acum ridate de timp. Mi-ar plăcea să mai merg la pescuit cu tata. Zilele nu mai au, totuşi acel farmec de odinioară şi energia mea inepuizabila, odinioara, este stoarsa acum picătură cu picătură până când mă cufund în patul meu şi aştept să sune alarma sau pager-ul anunţând vreo urgenţă.
Am salvat viaţa multor oameni şi am văzut oameni murind în timpul gărzilor mele şi oricât aş fi încercat să devin imun, să nu mă ataşez de pacienţi, ai mei sau ai colegilor mei, îmi este imposibil să fiu obiectiv. Mă uit la fiecare om care trece pragul spitalului în care îmi desfăşor activitatea de cine mai număra câţi ani şi îmi imaginez părinţii pe care îi las singuri şi înlăcrimaţi în fata aceleaşi porţi vechi de fier de pe care şi vopseaua s-a cojit şi încerc şi îmi promit că voi face totul pentru a face bine. Când, din diferite motive, pacientul nu poate fi vindecat sau este pierdut, depresia mea se adânceşte, cearcănele îmi scurmă în faţă, nopţile îmi sunt bântuite de insomnii cu chipuri îndurerate şi inima îmi strigă neputinţă.
www.consumermojo.com
Se spune că medicii trebuie să fie detaşaţi faţa de dezastrele din jurul lor, astfel încât să fie focusaţi pe munca lor. Mă gândesc că dramele vieţii mele sunt mai bune răni în care să mă cufund, cât să îmi iau gândul de la dramele pe care le văd, zilnic, în spital. Sunt bătrân, psihic! Îmbătrânesc şi îmi îmbătrâneşte şi sufletul. Sunt singur şi cufundat în munca pentru că nu am ştiut să vindec dramele proprii. Am pierdut, cumva, sentimente frumoase pe drumul vieţii. Scurse de atât de mult timp în care au fost exploatate la maxim, fără a primi în dar alte sentimente care să încarce bateriile epuizate şi bolnave ale inimii mele. Au ales să alunece în taina spre pământul udat de rouă caldă, privind stelele şi visând la o eternitate în care zboară laolaltă. Şi locul lor a rămas gol şi a atras alte sentimente, de data aceasta negative de la oamenii a căror drama am cunoscut-o în profesia mea. Sunt sentimente de care m-am legat involuntar, în nopţi reci. Şi le-am purtat cu mine prin parcuri, pe străzi sau la vreo petrecere. Şi apoi nu au mai vrut să plece. S-au obişnuit cu mine şi plimbările mele şi au rămas imortalizate în fiinţa mea de atât de mult timp.
Prins cu dramele altora, am omis oamenii dragi din viaţa mea şi mă doară să îmi văd mama tot mai îmbătrânită, tot mă secata de puteri, tot mai tristă şi îndurerată, mai ales ştiind că sunt singurul de vină pentru îmbătrânirea ei timpurie. Vreau să mă gândesc la ea, pentru că ea e singura care îmi apare în vise doar pentru a alunga toţi monştrii care mă bântuie! E singura care îmi vede suferinţă în ochi şi singura pe care nu o pot minţi, oricât m-aş strădui să fac acest lucru. Vreau să îi redau frumuseţea, strălucirea pe care grijă pentru mine şi anii i le-au răpit, lăsând în loc riduri adânci şi ochi tot mai mici şi îndureraţi.
Vreau să las ceva în urma mea, când timpul va decide că sunt incapabil să mai ajut pe cineva şi anii se bătrâneţe îşi vor spune cuvântul. Mint cu neruşinare! Nu îmi pasă cât vor ajuta pe alţii, atât timp cât îmi vor ajuta mama acum. Orice invenţie are un scop precis, oricât ar spune inventatorii că e destinat oricui are nevoie. În primul rând e destinat unui om important din viaţa lor şi apoi celorlalţi. Profesionalismul meu, raţiunea şi dorinţa de a-i reda frumuseţea mamei mele m-au făcut să studiez şi alte ramuri din medicină. De fapt, orice îi deranjează pe ai mei, fizic, m-au făcut să învăţ ca să le pot alina rănile, de orice fel.
Lucrez la o formulă chimică în colaborare cu un eminent doctor dermatolog, coleg în anii studenţiei cu mine, care a lansat, recent, gama de produse cosmetice Gerovital H3 Derma+ dar dezvoltăm, împreună, o metodă de a trata ridurile şi a reda fermitatea pielii. Doamna doctor Ana Aslan a fost mai mult decât încântată să mă ajute, în momentul în care i-am prezentat problema cu care mă confruntam şi am descoperit un numitor comun, acela de a ne dori să redăm frumuseţea femeilor din viaţa noastră. De atunci ne petrecem timpul împreună, lucrând, mâncând şi punând la cale tot felul de formule utile care au dezvoltat această gama de produse cosmetice. Produsul final a fost ca o adevărată eliberare, pentru amândoi şi o reuşită de tipul evrica pentru care am fost încântaţi, deşi oboseala îşi spunea cuvântul şi anii de lucru la acest produs se tot acumulau cu fiecare testare şi reorganizare.
www.pressalert.ro
În seara aceasta am invitat-o la cine, pentru a sărbători reuşita comună şi pentru cât mi-a fost alături şi cât m-a schimbat în aceşti ani. A fost binele necesar salvării mele. Paradoxal, ai spune că medicii ştiu cum să aibă grijă de ei înşişi dar ea a fost elixirul reînvierii mele. O iubesc de ceva timp şi în seara aceasta am de gând să dau glas sentimentelor mele. I-am propus, deja, să facem o vizită părinţilor mei pentru a le da vestea reuşitei şi a fost mai mult decât încântată să mă însoţească. Oare cum va răspunde mărturisirii mele, spovedaniei ce urmează să o împărtăşesc acestei femei excepţionale? Intră în sală. Este atât de frumoasă şi rochia neagră îi pune în evidenţă conturul corpului care îi păstrează inima pură. Tânjesc atât la sufletul cât şi la corpul ei ce vibrează a sănătate prin toţi pori. Începe…
Desigur, acest articol răspunde provocării lansare de Farmec, sponsor cu traditie în cadrul competiţiei Superblog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest