Plimbare #PrinTaraHategului

Faptul că sunt blogger şi încă unul activ are multe beneficii sufleteşti şi o multitudine de posibilităţi de a învăţa, de a mă dezvolta dar şi de a cunoaşte oameni şi locuri pe care, în alte condiţii, mi-ar fi mai greu sau imposibil de trecut pe lista de locuri de văzut.
Şi pentru că avem o ţară deosebită şi trebuie să fructificăm fiecare loc pe care aceasta ni-l pune la dispoziţie oricând ne dorim să evadăm din agitată viaţa pe care toţi o trăim, într-un fel sau altul, mâine plec într-o altă excursie prin minunată România.
Cum iubesc muntele, cu toată fiinţa, fiecare ocazie de a-l descoperi şi redescoperi reprezintă un avantaj pentru mine. Aşadar, când am fost invitată într-o escapadă  #PrinTaraHategului îmi era imposibil să refuz oportunitatea. Urmează, aşadar, să particip la un tur dedicat bloggerilor în perioada 4-6 noiembrie în cadrul căruia voi descoperi frumuseţi ale locului.
Mă bucur, enorm, că voi avea oportunitatea de a vizita, în sfârşit, Cetatea dacică Sarmizegetusa pe care, spre ruşinea mea de absolventa a Facultăţii de Istorie, încă nu am vizitat-o. Sunt extrem de încântată, de asemenea, de posibilitatea de a vedea şi Tăul fără fund”(o zonă în care vom descoperi o plantă carnivoră, una dintre puţinele astfel de plante din ţara noastră). Pentru că la Râşnov am ratat ocazia de a vedea Dino Parcul din cauza programului aglomerat al şcolii de vară la care am participat, în Hațeg voi vizita Geoparcul Dinozaurilor. Nu voi rata nici ocazia de a vedea Rezervația de Zimbri sau Cetatea Colț.
#PrinȚaraHațegului este un eveniment organizat de Călin BoboraRaul Malea şi Alisa Bencău. Evenimentul este sponsorizat de Pensiunea Sarmis și susținut de Fermele ADOELITT&O Prodcom și Formația Acord Hunedoara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest