Viaţă secretă a familiei Crăciun

Deşi e suspectat de foarte mult timp şi de multe generaţii nimeni nu a ştiut să spune, concret, de ce există acest dubiu în privinţa genului moşului. Şi normal că şi doamna Crăciun se ocupă de punerea la punct a detaliilor pentru această sărbătoare plină de bucurie şi speranţă. E imposibil să lasi detaliile acelea mici, dar extrem de importante, în seama unui singur om. E usor sa te pierzi în listele cu copiii obraznici şi cuminţi. Poti face ravagii dacă trebuie să ţii minte atât de multe adrese, atât de multe nume, atâtea dorinţe pe care aceştia le transmit de-a lungul anului. Dar la partea de inginerie, Moşul, este un maestru. A pus la punct tot felul de idei prin care să stocheze datele şi un sistem GPS performant prin care să ajungă la adresele copiilor din toată lumea.
Noi suntem o echipă fantastică încă de acum 10 ani când am preluat frâiele acestei tradiţii de familie. Nu cred că această responsabilitate imensă poate sta pe umerii unui singur om. Pur şi simplu sunt prea multe de luat în considerare şi nu ne permitem să dezamăgim niciun copilaş. Sunt prea mulţi oameni care se bazează pe noi şi un an fără Crăciun ar fi inacceptabil. Această sărbătoare, aşteptată de milioane de oameni, este cel mai frumos prilejul de a ne arăta iubirea faţă de oamenii din jurul nostru. E ocazia perfectă de a fi mai umani, mai atenţi la ceilalţi, mai buni şi iertători, cu alţii şi cu noi înşine. Şi cu toate că e multă muncă, satisfacţiile de după sunt inimaginabile şi te umplu de bucurie. Ştii că ai schimbat, măcar puţin, dacă nu viaţa unui copil măcar acea zi într-una specială.
Chiar şi eu, deşi nu mai sunt copil, sunt cadorisită de Crăciun şi nu uit să răsplătesc oamenii din viaţa mea. Avem o echipă frumoasă de elfi şi spiriduşi care depun o muncă titanică în decursul anului pentru ca fiecare copil să găsească acel cadou mult dorit sub bradul de Crăciun. Sunt atât de răbdători, muncitori, dedicaţi şi pasionaţi de ceea ce fac încât îţi umplu inima de mândrie şi bucurie. Nu ştiu cum ar fi această sărbătoare fără ei.
Nici nu vreau să îmi închipui o lume fără Crăciun. Deşi mulţi oameni se plâng de faptul că această sărbătoare se schimbă, trebuie să înţelegem că e normal. Trăim în era tehnologiei, oamenii au pretenţii mai mari, sunt mai nerăbdători, mai dornici sa aibă cele mai noi produse în materie de tehnologie. Dar, în acelaşi timp, în ciuda aglomerărilor, a nervilor întins la maxim, a pregătirilor necesare, Crăciunul rămâne acea sărbătoare care ne uneşte, care trezeşte în noi bunătatea. E păcat că uităm să fim copii, că nu ne mai permitem luxul de a ne juca sau că ne lăsăm acaparaţi de problemele de oameni mari. Cel mai frumos este să îţi aminteşti de familie în această perioadă.
Va fi primul an, după foarte mult timp, când voi sărbători Crăciunul cu familia mea. Am fost împrăştiaţi atât de mult timp în toată lumea şi nu ne-am mai regăsit, demult, toţi la aceeaşi masă. Dar anul acesta este diferit şi îndată ce vom livra cadourile tuturor celor merituoşi, voi fi gata să le ofer şi celor dragi mie puţină bucurie de sărbători. Mi-ar plăcea să îi fac să se simtă, din nou, copii pe părinţii mei pentru că ştiu că timpul trece peste noi toţi şi nu iartă pe nimeni. Încercănaţi, din ce în ce mai îmbătrâniţi de ani şi mai gârbovi din cauza grijilor pe care le duc pe umeri, uita să zâmbească şi mi-ar plăcea să le redau acel zâmbet, măcar acum. Chiar dacă toţi suntem ocupaţi cu ale noastre, măcar o dată pe an să ne strângem toţi la o masă şi să ne bucurăm de compania celorlalţi, de cadouri, de preparate tradiţionale şi de zâmbete.
Şi pentru că mă gândesc la sănătatea lor şi vreau să îşi amintească faptul că încă sunt tineri şi că au o piele frumoasă am discutat cu o mână de oameni foarte cumsecade de la o companie românească de renume care utilizează ingrediente de ultimă generație şi mi-au povestit că tocmai au lansat, cu ocazia sărbătorilor, casete cadou pentru îngrijirea corpului şi a părului. Pentru că, la un anumit punct, te gândeşti la utilitatea cadourilor pe care le oferi celor dragi mai ales când, de-a lungul anilor, le-ai cam oferit orice se poate oferi şi eşti în pană de idei.
Ce mă încântă, chiar şi la anii mei destul de înaintaţi, este că încă îmi pot surprinde părinţii plăcut. Încep cu tată care este un genul de om care nu primeşte cadouri. Nu pentru că nu se bucura de faptul că te gândeşti la el ci pentru că nu vrea să-şi împovăreze copiii, spune el, sau să se îngrijoreze pentru el. aşadar o să îi ofer o borseta cadou Gerovital H3 Men Active. Nu este ceva extravagant cât să se îngrijoreze şi nici ceva mic cât să îl piardă. Este tot ceea ce are nevoie pentru întreţinerea corporală şi e şi avantajos ca preţ, să nu îmi turuie că arunc banii pe produse scumpe. Pentru mama va fi simplu, Casetă cadou Derma + Cremă antirid și fermitate perfectă pentru a ameliora ridurile lăsate de timp şi grijile pentru mine şi sora mea pe chipul drag al femeii care niciodată nu oboseşte să ne poarte de grijă.
Omul nu are nevoie de multe pentru a fi fericit. Lucrurile simple sunt cele care ne fac cu adevărat fericiţi şi sunt cele care ne fac să conştientizăm că trăim, încă, printre oameni cu suflete frumoase, care ne înseninează zilele şi ne fac să iubim şi să-i învăţăm şi pe alţii să iubească frumos, sincer, curat. Întotdeauna suntem mai copii iarna şi ştiu că eu încă visez la vinul fiert cu mere făcut de tata, la cozonacii aburinzi ai mamei şi la proaspăta pâine coaptă în casă, a bunicii. Sper să ningă, acasă, de Crăciun.
Acest articol e scris cu drag, dor şi speranţă, pentru SuperBlog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest