Mă iert

Mă iert! Nu am să mai dau vina pe mine, aşa cum am procedat prea mulţi ani încercând să te îmbunez, încercând să scot un minim de iubire, de mândrie şi de duioşie de la omul care jura, sus şi tare, că mă iubeşte dar care, la un moment dat, nici măcar nu s-a mai putut ascunde între cei patru pereţi în care mă împuşca cu vorbe grele, ca la o execuţie sângeroasă şi în care fiecare perete purta picături din amarul meu. A venit şi ziua în care, pur şi simplu, am înţeles că e începutul sfârşitului când vorbele tale amare, gloanţele pe care le trimiteai spre mine cu fiecare injurie, nu au mai putut fi stăpânite până la adăpostul altor patru pereţi şi o stradă întreagă, liniştită, de case cu grădini frumoase în care îmi doream să mă pierd ţi-au auzit răgetele înflăcărate de om care îşi exteriorizează furia la fiecare mică greşeală a celuilalt. Lacrimile neputinţei care îmi ardeau obrajii, soarele care s-a ascuns, brusc, între nori… Read More

Scriitor de vieţi

Mi s-a întâmplat des, de-a lungul vieţii, să creez poveşti în jurul oamenilor pe care i-am iubit dar care nu m-au iubit, la rândul lor. Am creat scenarii absurde şi am interpretat greşit gesturile, cuvintele sau faptele lor. Cred că şi lor le-a plăcut să îmi alimenteze  iubirea, tocmai pentru că e în firea umană să vrea să fie iubit. Ne place sentimentul de a ne simţi importanţi pentru cineva şi chiar dacă ştim că nu e corect faţă de celălalt devenim egoişti, independent de noi. Pur şi simplu continuăm şarada. Unii ar spune că acest obicei, de a crea povesti fictive, este extrem de inutil, chiar dăunător şi îmi macină fiinţa. Nu contest veridicitatea spuselor acestora sau grija lor faţă de sufletul meu. Totuşi, e singurul mod prin care pot face un lucru sau un om doar al meu şi să scap de senzaţia de abandon sau de aceea de a fi un om de neiubit. E şi mai periculos dacă te gândeşti că scriitorii fac poveşti în jurul… Read More

Impresii la sfârşit de an 2016

Ce frumoasă este primăvară din iarnă aceasta! Nu îmi vine să cred că este prima zi din anul 2017 şi de afară îmi zâmbeşte un soare care nu vrea, cu niciun chip, să se lase dus! Ca şi cum încearcă să-şi arate puterea, chiar aşa slăbită, pentru încă ceva timp. Ce ciudat! Seamănă, atât de mult, cu oamenii. Ca şi cum oricât de tare i-ar fi trecut vremea, cel puţin pentru acest anotimp, se încăpăţânează să rămână ferm pe poziţii. Ca în fiecare an, în momentul în care fac retrospectiva anului precedent, citesc celelalte retrospective. Mai am trei, cea din 2013, cea din 2014 şi cea din 2015. Acum fac retrospectiva anului 2016 şi nu îmi vine să cred că am ajuns până aici. Aş fi zis că nu mai pot lupta, de mult, dar totuşi sunt aici şi mă ridic, de fiecare dată, când spun că nu mai pot. Ca şi cum încerc să îmi demonstrez mie însămi că mă înşel şi mă bucur că mă înşel în privinţa… Read More