Despre iubire şi decenţa în online probabil s-a mai scris. Am de gând ca azi să îmbin sărbătoarea care se apropie cu paşi repezi cu utilitatea unei aplicaţii destul de tabu, încă, în România.
Mă gândeam la acest articol de ceva timp dar a trebuit să îmi hrănesc spiritul combatant şi să ies în stradă cu alţi oameni la fel de nemulţumiţi ca mine. Dar suntem în luna aceea “a iubirii” în care dragostea valorează o ciocolată, o floare sau o jucărie de plus, toate la suprapreţ, evident! Culmea e că nu am auzit şi fete care să recompenseze băiatul în această minunată zi. Cam nedrept, nu-i aşa? Oricum e destul de ciudat că ajungem în pragul în care ne vindem sentimentele pentru cadouri mici dăruite o dată pe an în această minunată luna cu ocazia unei sărbători care mi se pare puţin ipocrită. Adică să ai nevoie de o sărbătoare ca să îţi arăţi “iubirea” faţă de celălalt mi se pare destul de penibil, sub nivelul unui om raţional şi sentimental. Cel puţin majoritatea dintre noi am ajuns la o vârstă la care ar trebui să avem altfel de aşteptări, altfel de “sărbători”, altfel de comportamente.
Dar să spunem că vreau să fac un bine umanităţii şi să dau câteva hint-uri despre cum să pari un bărbat ceva mai decent în online. Ce faci în offline nu mai depinde în niciun fel de mine şi de acolo vă descurcaţi. Pentru femei nu mă pot pronunţa pentru că “studiul” acesta nu implică şi sexul frumos. Şi nu m-aş fi aşteptat niciodată să scriu un articol despre asta dar, printr-o conjunctură favorabilă sau nefavorabila, am ajuns să îmi instalez o aplicaţie dedicată mai mult sau mai puţin întâlnirilor.
Ca să înţelegeţi mai bine, la un moment dat o prietenă bună mi-a spus că stau prea mult cu nasul în cărţi, că ar trebui să scap de teama de oameni şi măcar să vorbesc cu ei, asta până în punctul în care o să vreau să am, din nou, întâlniri. Aşa am ajuns pe Tinder care, cel puţin la nivel declarativ, este o aplicaţie dedicată relaţiilor intime. În România, este o aplicaţie atât pentru socializare cât şi pentru întâlniri/relaţii dar, evident, unele persoane o folosesc pentru scopul său iniţial.
Până să îmi dau seama ce presupune aplicaţia, deja eram asaltată de mesaje care mai de care mai indecente, de speriat sau amuzante. Pe principiul “Dacă nu găseşti oameni faini, măcar te distrezi!”. Uite aici am fost luată prin surprindere pentru că am cunoscut câţiva oameni faini, am trecut printr-o relaţie legată pe Tinder şi ştiu doi oameni care, cu mai mult sau mai puţin ajutor din partea mea, au ajuns să fie împreună. Deci lucrurile pot fi cu dus-întors în funcţie de ceea ce cauţi, ce oameni descoperi şi cât eşti dispus să fii de sincer. Cred că sunt prea bătrână, la cei 23 de ani ai mei, ca să mă mai ascund în spatele unui ecran, fie el de telefon sau de calculator.
Aşa am ajuns să fac o listă cu lucruri care ar putea ajuta un bărbat să folosească, într-un mod benefic, aplicaţia aceasta dar şi online-ul. Nu ştiu ce fel de femei au o asemenea aplicaţie, dar eu mă raportez la mine în acest caz şi până acum am reuşit să discut şi subiecte interesante, filosofii şi evenimente din viaţă, cu oamenii de acolo deci bărbaţi faini sunt, doar trebuie să îi descoperiţi. Ştiu şi ideea de a spune nu unei relaţii între 14 februarie şi 8 martie dar poate sunt şi oameni, ca mine, care nu ţin cont de asemenea sărbători într-o relaţie. Fie aşa fie doar caută o persoană cu care să poată comunica într-un mod plăcut. Aşadar cam aceasta este lista cu sfaturi pentru bărbaţii care vor să-şi creeze oportunităţi de match cu ajutorul acestei aplicaţii.
- Fotografiile cu grupuri de persoane nu au ce cauta într-o astfel de aplicaţie din simplul fapt că aici prima impresie chiar contează. Dacă nu ai nici măcar o poză în care să fii doar tu, măcar grupurile de persoane să fie diferite ca să pot să te descopăr din marea de oameni. Nu garantez că toată lumea are o asemenea răbdare dar fiecare are motivele sale.
- Oricât de drăgălaşi ar fi copilaşii şi oricât de cute ni se par tipii care se pricep la copii, o astfel de poză nu are ce caută într-o asemenea aplicaţie. Simplul fapt că putem avea impresia că sunteţi părinţi ne pune în gardă, într-o oarecare măsură. Nu e vorba de faptul că suntem inumane sau avem un dinte împotriva unui copil dar o astfel de discuţie, despre acest subiect, se poartă altfel.
- Tipele cu care vă pupaţi/sărutaţi în poze nu arată cât de minunaţi bărbaţi sunteţi, cât de multe tipe agăţaţi sau cât de virili sunteţi. Înseamnă că sunteţi colecţionari de trofee/logodiţi/căsătoriţi şi asta vă scade şansele la match cu tipele care vă plac.
- Faptul că aveţi doar fotografii în care purtaţi ochelari de soare nu ne ajută, absolut deloc, să vă distingem trăsăturile frumoase, din contră! Ne place să analizăm, minuţios, fiecare posibil detaliu care să ne aprindă un beculeţ de interes. Aşadar, vrem şi fotografii cu chipurile/corpurile voastre.
- Imagini de tipul casnică/bunică/mamă cu facebook ar trebui, de asemenea evitate. Orice are prea multe flori sau porumbei ai păcii ori inimioare, însoţite sau neînsoţite de fotografii ale tipului căruia îi aparţine profilul nu sunt de dorit, absolut deloc.
- Alte tipuri de fotografii de evitat ar fi cele în care se regăsesc gesturile obscene. Sunt genul de fotografii de “băiat rău” care, odată cu maturizarea, ar trebui evitate pentru că vârsta îşi spune cuvântul şi nu ştiu ce tipă în toane minţile se simte atrasă de o poză în care, în toată splendoarea, i se arată un semn obscen.
- Cred că deja este inutil să menţionez că absenţa unei fotografii nu e prea interesantă. Sau, ca să fiţi convinşi că aparenţele nu înşeală, adăugaţi o descriere interesantă care să capteze atenţia. Există şi oameni pe care îi interesează alte aspecte decât fizicul.
- În afară de fotografii, descrierea este o altă modalitate prin care ne stârniţi interesul aşa că descrieri de tipul înălţime şi/ sau greutate şi atât ar trebui completate cu alte detalii. Chiar şi citatele amuzante sau interesante ne captează atenţia. Mai mult sau mai puţin importantă banalitatea lor, uneori şi simplul fapt că vă daţi interesul să scrieţi ceva în acea secţiune e de apreciat.
- Locuri de muncă de tipul “Buzunarul lui tati”, “Mafia rusească” sau studii precum “Şcoala vieţii” nu interesează pe nimeni. Serios, este destul de penibil să te “lauzi” cu asemenea lucruri. Încearcă să fii sincer, să adaugi ceva interesant pe Facebook şi, de ce nu, să fii mai delicat atunci când te arăţi unui “public” în online. Contează, enorm, percepţia asupra ta pentru un succes în offline.
- Descrierile rasiste, megalomane fără o bază reală, misogine sau cinice nu cred că sunt cele mai indicate în astfel de situaţii. Oricum veţi ajunge să vorbiţi, dacă va fi să fie şi veţi aborda subiecte diverse dar nu ştiu ce persoană poate fi încântată de hate speech.
- Folosirea literelor precum k sau y în componenţa numelui vostru, atunci când nu e cazul sau nu este numele din buletin, mai ales când vârsta menţionată în aplicaţie este, deja, destul de înaintată reprezintă semne clare de “STOP” pentru o tipă care ştie ce vrea de la un bărbat.
- Să zicem că ai match, în sfârşit, cu o femeie ce ţi-a aprins călcâiele şi vrei să o abordezi. Cum faci asta? Scrie ceva amuzant, trimite un giphy interesant. Mesajele de tipul “Bună! Cf?” ar trebui, pe cât posibil, evitate. Măcar schimbaţi cu un “Bună! Ce faci?”. Câteva litere în plus nu au omorât pe nimeni.
Nimeni pe lumea asta nu s-a născut învăţat. Nimeni nu le ştie pe toate şi dacă le ştie, cu siguranţă, a întrebat alţi oameni înainte de a le şti sau pur şi simplu viaţa l-a obligat să înveţe pentru a se adapta la ritmul ei alert, la dezamăgirile care ne aşteaptă, de fapt, pe toţi şi la lumea mereu în schimbare. Aşa am încercat şi eu să scriu un articol amuzant şi interesant dedicat acestei luni în care totul are ca rezolvare inimioarele.
Update: Un prieten foarte bun a scris un articol despre acest subiect din perspectivă masculină. Chiar mi se pare extrem de util şi amuzant.
11 Comments
Flo
11 February 2017 at 02:59Interesant articol si cu sfaturi pe care ar trebui sa le gaseasca multa lume utile, si nu doar pe aplicatia in cauza :)) thumbs up for you 😀
Ianolia
11 February 2017 at 03:31Multumesc frumos! Am vrut sa fie si amuzant si util. Intr-adevar oamenii ar trebui sa urmeze cateva dintre ideile pe care le-am pus in vedere dar sa vedem cati. 😀
Andrei
11 February 2017 at 09:12Bravo! Bine punctat, bine spus. Tot respectul meu ???
Ianolia
11 February 2017 at 15:26Multumesc frumos! Sper ca, in ciuda tonului amuzant, sa fie si util unor oameni. 😀
Barbalata Mirela
11 February 2017 at 10:29Haios articolul 😉 . Nu am auzit de aceasta aplicatie si categoric nu e pentru mine 😀
Ianolia
11 February 2017 at 15:24Multumesc frumos! Am vrut sa incerc o altfel de abordare. Nici eu nu stiam de aplicatie pana la prietena mea si chiar daca o folosesc pentru socializare mi se pare interesant sa cunosc tot felul de oameni. :))
Barbosul
11 February 2017 at 17:07Nu sunt sigur ca ghidul tau functioneaza. Cred ca pozele cu dolari si masini sunt mai eficiente…
Ianolia
11 February 2017 at 18:45Aici e ceva, clar, subiectiv! Depinde si ce persoana vrei sa gasesti. Atunci te raportezi la acea tipologie si te porti in consecinta. 🙂
Ghid Tinder & recomandari in dating • Lex's blog
17 February 2017 at 02:43[…] citit (serios!) recent la o prietena pe blog un articol despre Tinder, oarecum o lista de sfaturi. Desi unele sunt foarte bune, am decis sa scriu si eu despre subiectul […]
Emil Calinescu
2 April 2019 at 12:00Exista persoane care intra pe Tinder din curiozitate. Ori care vor sa rada de disperare celor care frecventeaza acea aplicatie. Daca mi-as face vreodata cont acolo, fix d-asta as face-o.
Ianolia
3 April 2019 at 23:04Cred ca majoritatea intra de curiozitate, apoi din plictiseala si nevoie de a glumi. Cred ca la noi e inteles gresit site-ul oricum, in timp ce in alte tari abia acum e folosit pentru alte scopuri decat relatii pasagere. 😆