Profesionale

Primăvara se numără începuturile

Primăvara se numără începuturile. Cred că, de când mă ştiu, cel mai mult mi-a plăcut să învăţ şi să îmi depăşesc limitele. Apropo de zona de confort despre care toţi speakerii motivaţionali vorbesc. Şi după luni de zile în care am stat în banca mea şi am citit orice mi-a picat în mână, după ce m-am izolat de oameni, după ce mi-am pus gândurile într-o ordine dezordonată şi mi-am zis că am nevoie de o pauză… se întâmplă, din nou, întâmplarea.

Şi pentru că am intrat în cel de-al patrulea an de blogging, mi-am zis că îmi doresc ca articolele mele să ajungă la cât mai mult oameni într-un mod profesionist. Îmi place ceea ce fac atât de mult încât, din respect pentru cititori şi pentru munca mea, am ales să renunţ la blogspotul care m-a găzduit până acum şi să duc totul la alt nivel. La nivelul .ro. Aşadar trebuie să “ud” această decizie în felul în care mă pricep cel mai bine să comunic cu oamenii: scriind.

După ce am ajuns la finish mai mult târându-mă decât în picioare pentru că mintea şi sufletul meu nu s-au sincronizat, deloc, în cele două luni de competiţie toamna trecută, mi-am zis că în primăvară trebuie să îmi dea rezultatul corect. Să fiu sinceră, totuşi, ceea ce m-a convins cel mai tare a fost dorinţa mea de ani de zile de a vedea marea prima dată. Dacă acest lucru înseamnă să mă văd cu o mulţime de superbloggeri pe care îi iubesc, deja am descoperit secretul succesului în materie de weekend memorabil.

Dacă nu v-aţi dat seama, încă, despre ce vorbesc, să ştiţi că azi începe Spring SuperBlog şi eu mi-am promis că îmi voi stoarce mintea şi sufletul cât să curgă multe inimioare, zâmbete şi informaţii cu adevărat utile. Cine ştie, poate iasă ceva cu adevărat bun. Aşadar succes şi spor la lecturat!

Partajează asta:

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Puiu Silvia
    1 March 2017 at 13:08

    Succes, Ianolia! Mergem la mare 🙂

    • Reply
      Ianolia
      2 March 2017 at 16:10

      Mult succes, Silvia! :* Clar! Eu vreau de o viata sa o vad! <3

  • Reply
    Petruta Cretu
    1 March 2017 at 16:38

    Multă baftă, om frumos!

    • Reply
      Ianolia
      2 March 2017 at 16:11

      Multumesc, din suflet, Petruta! Abia astept sa te revad! <3

Leave a Reply