Nu-ţi voi spune niciodată

Ştiu că eşti mezina familiei, că întotdeauna ai fost undeva la mijloc între a fi copleşită cu atenţie şi a ţi se da frâu liber pentru a face ceea ce îţi doreşti să faci. Probabil ai adunat şi multă furie şi resentimente faţă de mine pentru fiecare dată când ai auzit “De ce nu poţi fi şi tu că sora ta?!”. E amuzant, ştii? Pentru că mi-aş dori, într-un fel să nu fii ca mine. Să nu ştii ce înseamnă să dai totul şi să ţi se ceară propria fiinţă, să fii bătaia de joc a celor care nu înţeleg că ai o problemă şi nici să nu se profite de bunătatea ta.

Nu îţi reproşez că părinţii noştri sunt mai toleranţi cu tine decât au fost cu mine. Nici nu îmi pare rău de faptul că m-au ţinut din scurt, că mi-au impus reguli stricte, că a trebuit să am grijă de tine când şi eu eram copil la rândul meu. Aceste lucruri m-au maturizat şi probabil aş fi suferit mai mult dacă aş fi dat piept cu lumea exterioară mai repede decât mi s-a permis să o fac. Cred că să am grijă de tine m-a făcut să fiu mai responsabilă şi aşa evit să intru în bucluc sau să ajung să fac alegeri pe care să le regret mai târziu. Şi părinţii noştri ştiu să se comporte altfel cu tine decât au făcut-o cu mine dar sper că şi asta să însemne o lecţie preţioasă pentru viitorul tău.

Eu a trebuit să fiu acel copil bun la toate, să fiu un fel de mândria familiei şi geniul desăvârşit care a primit vreo moştenire spirituală de pe te miri unde, ca din senin. Oricât mi-aş fi dorit să fac ce îmi place, ştiam că părinţii vor de la mine să mă îndrept spre o meserie decentă, în care visurile şi imaginaţia nu sunt punctul forte ci raţiunea şi ordinea. Lucruri cu care nu am rezonat niciodată. Sper ca pe tine să continue să te susţine şi să îţi dea voie să visezi, la fel cum o faci şi acum. Nu le permite să îţi taie aripile, inconştient, pentru că au impresia că ştiu mai bine decât tine ce înseamnă să ajungi bine. Uneori simpla ta raţiune, inima şi mintea la unison, te îndreaptă spre o direcţie care îţi va aduce beneficii.

Şi am încercat, mereu, să fiu acolo pentru tine. Am încercat să te ajut să îţi împleteşti părul, să te adaptezi, să ieşi cât mai mult, să faci temele, să mănânci ceea ce îţi place şi să te bucuri de copilărie chiar şi când ai noştri nu erau prin preajmă. Şi ştiu că nu am făcut mereu o treabă bună, că plec des de lângă tine şi că mă izolez de tot ce înseamnă acasă dar sper să nu afli, vreodată, în această viaţă cât de greu este să te împarţi şi cum oamenii greşiţi te pot face să iei decizii nedrepte şi să fii nevoit să te izolezi ca să te salvezi.

Şi e dureros să ştiu că nu am fost, mereu, modelul cel mai bun de urmat, deşi fiecare decizie pe care am luat-o te avea pe tine ca motivaţie. Stu că nu sunt cel mai bun om şi nici măcar cea mai bună sora dar mă străduiesc să fac ceea ce te poate ajuta şi pe tine să capeţi încredere şi să nu îţi laşi visurile să moară, chiar dacă ale mele mor încet. Nici măcar faţă de copilul care am fost odată nu sunt mândră, pentru că nu i-am îndeplinit niciun vis, dar nu vreau să te dezamăgesc şi pe tine pentru că tu încă eşti aici.

Ştiu că uneori mă supăr pe tine, sunt stresată şi te evit dar o fac doar pentru că nu vreau să dai piept cu problemele ce vin odată cu maturizarea. Şi nu vei şti, poate niciodată, de câte ori m-au certat pentru că nu te luam cu mine la întâlnirile cu prietenii. Pur şi simplu nu ştiu cât de greu este să aduci un copil cu tine la concerte sau spectacole, mai ales când este nerăbdător şi se plictiseşte repede. M-am certat şi cu ai noştri şi cu prietenii mei. Uneori erai o adevărată pacoste dar nu îţi spun şi nici nu vei şti vreodată câte boacăne ai făcut, de fapt. Pur şi simplu e mai bine pentru toţi să nu ştii unele lucruri.

Ştiu că uneori pare că nu mă interesează viaţa ta, că nu vreau să ştiu ce faci sau cum o dai în bară. Ştiu că vei face greşeli şi vei face multe, te-am urmărit făcând o parte dintre ele. Pentru cele pe care e musai să le eviţi ţi-am oferit sfaturi, unele cu preţul propriei experienţe dar cu dorinţa de a te ajuta să eviţi sentimente ulterioare unor asemenea greşeli. Ştiu că nu te voi putea proteja mereu şi am învăţat asta cu anii. Pur şi simplu, uneori, trebuie să o faci de oaie ca să poţi învăţa. Important este să ştii că voi fi întotdeauna lângă tine, să te susţin şi să te ridic ori de câte ori vei pica.

Uneori i-am dezamăgit pe părinţi. I-am supărat şi ţi-am luat apărarea şi toată supărarea lor s-a revărsat asupra mea. Pur şi simplu trebuia să fac asta pentru că erai prea mică pentru a înţelege că frustrările lor veneau din neajunsuri şi se răsfrângeau asupra ta doar pentru că erai la îndemână şi le umpleai mereu paharul. Nu puteam, pur şi simplu să te văd plângând. Era mult prea sfâşietor să îţi începi viaţa în lacrimi când tot ce îmi doream era să te văd zâmbind. Mai mult decât reuşisem eu să o fac. Şi era şi mai simplu. Eu eram obişnuită cu ei şi cu toate supărările lor aşa că puteam să fac faţă mai uşor…uneori.

Când ai început să ieşi la întâlniri m-am panicat. Mi-au trecut prin faţa ochilor toate eşecurile mele şi am vrut să te scutesc de astfel de experienţe. Uneori eram dură, te certam sau ameninţam că te spun părinţilor dar nu am făcut-o niciodată. Într-un fel mă bucuram că te văd fericită dar mă temeam să nu faci aceleaşi alegeri precum cele pe care le-am făcut eu. Cred că din punctul ăsta de vedere eşti mult mai puternică decât am fost eu vreodată şi sunt mândră că eşti aşa. Ştiu că ţi-am dat şi sfaturi sau detalii pe care ţi-ai fi dorit să le ştii mai târziu dar părinţii nu ţi le vor spune niciodată, cum nu mi le-au spus nici mie şi sunt sigură că îţi va fi prea teamă să îi întrebi. Eu le-am învăţat pe propria piele şi ţi le împărtăşesc şi ţie pentru a fi ceva mai pregătită şi prevăzătoare decât am fost eu. Ştiu că pare dur, dar aşa ai devenit mai puternică. Te tachinam şi glumeam pe seama ta pentru a te întări nu pentru a te doborî. Oamenii vor spune multe şi nu trebuie să îi asculţi. Critici de ocazie sunt la tot pasul şi trebuie să înveţi să le faci faţă altfel îţi vor demola visurile şi pe tine odată cu ele şi eşti mai puternică decât ei.

Nu am ştiut, niciodată, cum să mă port cu tine. Trebuia să îţi fiu sora, mamă, prietenă, paznic şi suport. A fost de-a dreptul copleşitor să preiau responsabilitatea grijii faţă de tine şi nici acum nu sunt sigură că m-am descurcat măcar decent pentru că sunt departe de bine. De cele mai multe ori am încercat să rezist. Uneori aveam tendinţa de a mă răzbuna pe tine pentru că mie m se răpea copilăria dar erai atât de mică şi atât de firavă încât îmi înmuiai inima. Şi mi-ai oferit lecţii preţioase precum răbdarea, grija, atenţia, iubirea sau maturizarea.

Ştiu că nu am fost sora pe care ţi-o doreai, că uneori nu sunt prima persoană la care mergi pentru sfaturi şi mă izolez de tot ce înseamnă acasă şi implicit de tine. Viaţa mea nu a urmat un curs prea plăcut şi reînvăţ să îmi pun la punct temerile, esecurile şi să îmi îndeplinesc visurile. Îmi datorez mie măcar atât. Şi ştiu că nu sunt, nici pe departe, cel mai bun model de urmat dar fac tot posibilul să fii mândră de mine şi să îţi dau motive să ai încredere în mine când nu ştii încotro să te îndrepţi. Voi fi mereu gata să te apăr, mereu gata să te ajut şi să te susţin. Nu pot să îţi promit că mereu va fi bine dar pot să îţi promit că vei fi un om extraordinar atât timp cât crezi în tine şi nu îţi laşi aripile să se destrame. Ai atât de mult potenţial şi curaj încât mă sperie, dar sunt mândră că eşti ambiţioasa şi optimistă!

Cu toată dragostea din lume, un om imperfect care se întâmplă să-ţi fie sora!

Acest text face parte din cea dea două carte în care mi-am pus sufletul, Parfum de Magnolie, şi care va fi gata în curând. De asemenea, vine ca răspuns la dorul mistuitor ce-mi roade sufletul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest