Book

Un nou început

Există oameni care au rolul de ghizi în viaţa noastră. Aceştia apar în momente de dezorientare sau de nevoie, te sprijină, îţi arată calea potrivită dar întotdeauna tu eşti cel care alege. Pe măsură ce înaintezi în drumul tău, ei se îndepărtează lăsând locul altora. Mai există oameni care au rolul de “învăţători” pentru că ei vin să te înveţe ceva despre tine. Aceştia apar când te aştepţi mai puţin, iar simpla lor prezenţă te răscoleşte, te coboară sau te înalţă, dar lecţiile învăţate din întâlnirea cu ei sunt foarte puternice. Ei dispar la fel de repede din viaţa ta precum au apărut, în momentul în care ţi-ai învăţat lecţia. Şi mai există oameni care au rol de însoţitori în această viaţă, precum îngerii păzitori. Aceştia apar atunci când inima ţi-e deschisă pentru a-i primi sau pur şi simplu i-ai primit ca pe un dar de la mama natură. Ei poposesc mai mult în viaţa ta, uneori sunt lângă tine întreaga viaţă, chiar dacă nu sunt prezenţi fizic. Un nou început te aşteaptă!

Aşa cum se poate observa, în viaţa fiecăruia intră şi ies oameni de toate felurile, unii grăbiţi să plece, alţii dornici să rămână, precum călătorii din gări sau aeroporturi ori precum prietenii în momente de suferinţă. Oamenii vin şi pleacă din gara vieţii tale. Au trenuri de prins, au visuri de atins şi alţi oameni de cunoscut. Lasă-i să-şi urmeze drumul sau să-şi ia zborul dorit. Nu poţi trăi privind înapoi spre cei care ţi-au făcut viaţa mai frumoasă sau mai dureroasă prin prezenţa sau absenţa lor. Trecutul e un tren care a plecat demult şi odată cu el au plecat şi ei. Dacă ai avut aşteptări e timpul să le înapoiezi bagajele. Dacă ai fost profund dezamăgit, înseamnă că, înainte de asta, tu singur te-ai amăgit. Iar dacă tu consideri că ai suferit din cauza lor, aminteşte-ţi că nimeni nu te poate face să suferi fără permisiunea ta.

Mulţumeşte-le pentru ceea ce te-au învăţat şi încetează să le mai cari bagajele. Cu zâmbetul pe buze, urează-le drum bun! E timpul acceptării lucrurilor pe care n-am vrut mult timp să le recunoaştem. Ne privim în sfârşit în oglindă aşa cum suntem, nu cum am crezut că suntem. Ne întoarcem la adevărata recunoaştere a sinelui şi abia apoi putem păşi cu încredere spre o nouă viaţă.

Pentru că da, ai dreptul să-ţi reînnoieşti viaţa, să pui capăt relaţiilor care nu-ţi mai fac bine. Ai dreptul să inviţi oameni noi în viaţa ta, fără ataşamente şi proiecţii proprii asupra lor şi ai dreptul să iubeşti fără teama de a greşi din nou! Căci fiecare greşeală sau căzătură te îmbogăţeşte dacă îi înţelegi rostul, iar greşelile odată înţelese se transformă în cărţi de înţelepciune. Un nou început te aşteaptă! Curaj, eşti pe drumul cel bun!

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply