Personale Profesionale

O poveste de Crăciun

Mă uit fermecată spre mâinile acelea dibace și puternice care frământă ceva alb într-un bol imens în timp ce fredonează o melodie de Crăciun ce răsună din radioul montat, un pic neglijent, pe vechiul pervaz al geamului. Din când în când doi ochi albaștri ca marea se uită plini de iubire în ochii mei și zâmbesc și mai mult. Și eu și ea. E ca un fel de legământ secret între noi două, întotdeauna a fost, poate și pentru că a avut grijă de mine de când aveam două luni. Nu că mi-aș aminti prea multe întâmplări de pe atunci dar așa mi s-a povestit și eu știu, cumva, că așa e.  Mama mea nu i-a moștenit ochii. Ai mamei sunt verzi și ai mei sunt căprui. Sora mea i-a moștenit ochii albaștri ca marea și pentru asta sunt un pic invidioasă petru că mereu mi-am dorit să am ochii plini de lumină și iubire ai bunicii.

Face cozonacii anul asta pentru întreaga familie pentru că mama nu poate veni acasă anul acesta de sărbători și nu vrea să pierdem nimic din farmecul Crăciunului, deși e conștientă și ea că nu va fi la fel. De-ar ști ea că vor mai urma alți doi ani de făcut cozonaci de una singură pentru noi toți. Brusc realizez că nu mai sunt atât de mică și nu mă uit la bunica frământând coca pentru cozonaci de la nivelul unui copil ci stau în genunchi în fața ei, în bucătăria mică în care abia încăpem amandoua, pentru a nota lista pentru cumpărături. Am promis că voi lua tot ce trebuie după ve voi fi terminat primul parțial la facultate. Aș vrea să stau cu ea aici și să mă joc în aluat în loc să fiu acolo, deși știu că ea s-ar amarî dacă mi-ar auzi gândurile. Sunt singura din familie care a mers la facultate iar ea și bunicul sunt tare mândri.

Ținem neapărat să pregătim masa de Crăciun așa cum se cuvine, cu de toate pentru toți. Anul această parcă am vrut să-i iau o povara de pe umeri, deși ea se ambiționează să gătească, încă, deși picioarele nu o mai ajută ca altă dată. Pur și simplu refuză cumpărăturile de produse “gata preparate” spunând că nu e același lucru și eu o cred. Nu știu ce m-aș face fără bunici, mai ales acum, cu ambii părinți plecați din țară. Da, suntem acei copii pe care oamenii îi compătimesc la fiecare sărbătoare neștiind că asta face totul și mai greu de îndurat. Am învățat, însă, că trebuie să ajut cum pot ca totul să fie calm pentru a nu le pricinui și mai multă supărare și stres, bunicilor și părinților deopotriva. Abia acum știu cum e ca, uneori, să trebuiască să pleci din țară pentru a putea să te descurci.

Anul acesta bunica va face, din nou, cozonaci și la fel și mama mea, fiind deja întoarsă în țară de mai bine de doi ani alături de tatăl meu. Sarmalele vor fi și ele gata și la fel și friptura de porc de țară din dimineața Crăciunului. Sora mea va devora toată salată de vinete odată ce masa va fi pusă dar nu înaite ca toate cadourile să fie împărțite între toți membrii familiei și apoi deschise pentru bucuria și amuzamentul tuturor. Acum, un băiețel brunet de aproape 10 luni va încerca să ajungă, încet, aproape de bunica și străbunica, în bucătărie, și va fi la fel de fascinat, precum am fost și eu toată copilăria mea, doar pentru ca mai târziu să poată ține, între manuțele mici, o felie aburindă și parfumată de cozonac proaspăt scos din cuptor și pregătit cu dragoste. Băiețelul verișoarei mele, cea cu care am crescut și cu care am mers de mâna ani buni prin viață. Acum ea are familia ei, așadar noi tradiții se vor forma în nebunia noastră frumoasă. Eu voi urma, curând, pentru că sunt pe cale să am și eu familia mea.

Înainte că toți să se așeze la masă, cineva va scoate un telefon din buzunar și va face o poză pentru a o trimite, în doar câteva secunde, undeva în Londra pentru că eu să îi pot vedea pe toți alături și să mă bucur de bucuria lor, să vărs o lacrimă pentru că îmi e dor de toți ai mei și să sper că anul viitor voi fi lângă ei de Crăciun. Anul acesta voi sărbători Crăciunul alături de familia prietenului meu. Nu va fi la fel dar sunt încântată și de acest lucru pentru că acum se scrie povestea familiei mele, familiei noastre. Aici vom pregăti cadourile din jurul bradului împreună, în timp ce o tradiție frumoasă va fi celebrată de părinți. Chiar dacă au copiii mari de-acum, odată ce toți adorm, o șosetă plină cu dulciuri și cadouri va fi pusă la marginea capului fiecăruia dintre cei aflați în casă pentru ca dimineața, odată ce au coborât din pat, să o descopere și să știe că Moș Crăciun le-a pregătit multe suprize minunate.

Povestea fiecărui Crăciun din viața mea s-a scris și se va scrie, întotdeuna, în sânul familiei. Nu văd niciun alt loc în care să mă aflu de Craciun decât în mijlocul celor pe care îi iubesc și scăldată în miresmele parfumate ale preparatelor realizate cu dragoste, a colindelor ce ne însoțesc de-a lungul întregii luni decembrie și a bucuriei de a fi, încă, sănătoși așa cum suntem și cu gândul sau cu trupul alături unii de alții, gata pentru a întâmpina un nou an provocator și surprinzător. Povestea mea de Crăciun se scrie alături de colinde vechi în fundal, cu o cană de vin fiert aburindă cu miros puternic de scorțișoară, o felie de cozonac fierbinte și înconjurată de oamenii cei mai dragi din viață mea, zâmbitori, fericiți, fără griji măcar pentru o zi și mândri unii de alții, pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce avem.

Mi-ar plăcea să aflu poveștile voastre, poveștile acelea pe care nu le puteți uită și pe care apropierea Crăciunului le scoate la iveală, cu care ne bucură, ne pregătește pentru noi provocări și ne umple de melancolie și dor. Va invit, pe această cale, să ne gândim și la cei mai mici de acest Crăciun, să ne gândim la sărbătorile pe care le celebrăm în familie și să uităm, măcar pentru câteva ore, de tot ceea ce a fost greu în acest an, de toate proiectele care trebuie finalizate și să urmărim “Poveste de Crăciun” a celor de la Opera Comică pentru Copii ce va avea loc în data de 4 decembrie 2018 la sala Polivalentă din București în fața tuturor celor prezenți, pentru al patrulea an consecutiv. Acesta este un spectacol mozaic, în regia lui Cristian Mihăilescu, ce reunește pe scena Sălii Polivalente nume mari din artele spectacolului și nu numai. Publicul va avea ocazia să ia parte la momente cu artiștii lirici și Baletul Operei Comice pentru Copii, dar și cu mulți invitați surpriză!

Pentru o seară bucurați-vă și bucurați-i pe cei dragi și pregătiți-vă inimile pentru primirea sărbătorii pe care o așteptăm, cu toții, an de an cu inimile pline și sufletele mai ușoare.

Partajează asta:

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply
    Unde e Crăciunul?
    11 September 2020 at 16:20

    […] on 22 December 2015 Unde e Crăciunul? Unde a dispărut Crăciunul, cu tot cu bucuria de pe chipurile oamenilor, bunul simţ şi magia care plana asupra acestor zile […]

Leave a Reply