Profesionale

Tu cât ești dispus să riști

Adolescența este acea perioadă de formare a fiecărui individ în care învățăm mai multe despre noi și cei din jur, conștient sau nu. Poate nu realizăm, fiind plini de exuberanță, neînfricați și doritori de cât mai multe experiențe pe care să le adunăm în bagajul vieții, dar acum ne forman ca oameni, ca indivizi. Din adolescență luăm tot ce e mai bun și mai rău și, uneori, unele greșeli pot fi devastatoare pentru viitorul nostru în timp ce unele decizii ne pot propulsa spre carierele visate.

Ca adolescenta, am fost creativă, plină de inițiativă dar în același timp timidă, nesigură și nu prea interesată de activități sociale considerate cool precum ieșirile în club, consumul de alcool, jocurile de noroc, s.a. Tot în adolescență mi-am dat seama că suportul oferit de familie nu era prea puternic dar am înțeles că mai mult nu se poate. Cred că mulți dintre decreței, acum părinți cu copii mari, au probleme de comunicare cu acestia, de îndrumare, de protejare, de comunicare. Nu este vina lor, este vina sistemului care nu i-a învățat mai mult/e și imposibilitatea lor de a fi, într-un fel sau altul, ceea ce și-au dorit. Unii dintre ei au încercat să-și împingă copiii spre ceea ce ei și-ar fi dorit să facă la vârsta odraslelor, alții au fost mai permisivi și au învățat să fie mai buni din mers, alții pur și simplu nu au știut cum să își educe copiii pentru că nu au fost învățați cum.

Când un adolescent nu este educat acasă, se educă prin prieteni și familiile acestora, fie să fie mai buni sau mai răzvrătiți. Alți adolescenți iau cele mai bune și mai rele exemple chiar din sânul familiei ferindu-se ori adâncindu-se în problemele pe care proprii lor părinți le au. Pentru că un adolescent nu are discernământ în prima parte a acestei perioade, este foarte important să aibă susținere, dacă nu la începutul adolescenței măcar înainte de intrarea, propriu zisă, în viața de adult. Traumele, consecințele sau riscuri faptelor lor pot avea efecte devastatoare în viitor iar unele nu mai pot fi rezolvate niciodată.

Proiectul  Antrenat pentru Majorat își propune educarea tinerilor în privința jocurilor, banilor și proveniența acestora, prieteniilor, norocului, s.a. precursori ce pot avea urmări pozitive sau negative în viața viitorilor adulți. De asemenea, tinerii sunt învățați cum să facă alegeri potrivite nivelurilor lor de dezvoltare psiho-socială prin conștientizarea riscului implicării în activități riscante care le pot afecta evoluția ulterioară. Fiindcă industria jocurilor de noroc se devolta în ritm alert și periculos, aceasta poate avea un impact real în educarea tinerilor până la pragul dependenței.

Sub forma unor discuții interactive, Dr. Cristian Andrei, psihoterapeut, expert și ambasador al Asociației Joc Responsabila discutat cu 150 de elevi din clasele a XI-a și a XII-a ale Colegiului Național Carol I din Craiova, despre conceptul de noroc, ce este cu adevărat important în relaționarea socială și cum trebuie să reacționeze adolescenții la tentațiile divertismentului adresat adulților. De asemenea, a subliniat modul în care adolescenții trebuie să se poziționeze în raport cu valoarea și câștigarea banilor și a vorbit despre modalitățile de afirmare a adolescenților altfel decât prin consumul de distracție sau câștigul rapid de bani.

Proiectul Antrenat pentru Majorat își propune să abordeze adolescenții din mai multe perspective – jocuri, bani, prietenie, noroc – precursori care pot duce la tulburarea de control în jocul de noroc. Dacă educăm adolescenții, vom avea viitori adulți care, dacă vor dori să consume servicii de joc de noroc, o vor face în cunoștință de cauză”, a spus Dr. Cristian Andrei.

Jocurile și joaca au avut și au un impact puternic în viața fiecăruia dintre noi încă din copilărie, apoi în adolescență și chiar ca tineri adulți. Învățăm prin jocuri și ne dezvoltăm ca viitori adulți din punct de vedere al personalității, sentimentelor și a luării deciziilor. Există, însă, o granițâ destul de firavă între jocuri folosite ca mod de învățare și jocuri care pot cauza dependența distructivă a individului.

De asemenea, oamenii cu care ne petrecem adolescența au un impact mult mai puternic asupra noastră decât realizăm în anii aceia. Fie că vorbim de un anturaj în care trebuie să riști pentru a fi acceptat sau de unele comportamente dăunătoare pe care respectivul grup le practică, precum consumul de alcool, tutun sau droguri, dezvoltăm sentimente, trăiri sau comportamente toxice.  Acestea precum și sechele pe care, nerezolvate la timp, le purtăm cu noi de-a lungul anilor ne pot afecta relațiile interumane, joburile, sănătatea și pot duce până la pierderea vieții.

Familia are o influență puternică, de asemenea. Părinții trebuie să cunoască anturajul copilului lor, să apeleze la profesioniști din domeniul psiho-social și medical pentru a rezolva eventuale excese, să-și încurajeze copiii să povestească despre locurile pe care le frecventează și activitățile pe care le realizează, să-și ajute copilul să se dezvolte în direcții care îl vor ajută în viitor, să asculte mai mult, să fie mai atenți și protectori dar cu măsură, etc.

Initiat anul trecut, proiectul Antrenat pentru Majorat a ajuns la elevii din Arad, Bucuresti, Craiova, Oradea, Suceava si Zalau. Este un proiect al Asociatiei Joc Responsalbi adresat elevilor de liceu din clasele terminale. Asociatia Joc Responsabil derulează programe specifice referitoare la efectele practicării jocurilor de noroc și raportarea socială la acestea. Proiectele vizează dependența de jocuri de noroc prin acțiuni de promovare, conștientizare și asistă persoanele afectate de dependența de jocuri de noroc cu ajutorul unor psihologi și psihoterapeuți specializați.

Tu cât ești dispus să riști pentru câștiguri ușoare dar nerealiste și fără durabilitate? Câte dintre alegerile tale ca adolescent au fost bune și câte regretabile? Mai ai vechi obiceiuri din adolescență care îți fac bine și azi? Dar rău? Exista riscuri fara castiguri?

Partajează asta:

You Might Also Like

4 Comments

  • Reply
    Raluca Brezniceanu
    23 November 2018 at 21:59

    Sper ca Asociatia Joc Responsabil sa mai vina in Craiova cu astfel de proiecte, mi-a placut foarte mult acest proiect.

    • Reply
      Ianolia
      25 November 2018 at 18:43

      Sper sa fiu si eu prezenta pentru urmatoarele editii. 😀

  • Reply
    Marian
    24 November 2018 at 15:27

    Ma bucur ca exista astfel de activitati, tinerii din ziua de azi chiar au nevoie de o indrumare mai buna.

    • Reply
      Ianolia
      25 November 2018 at 18:44

      Chiar a fost o rupriza placuta 😀

Leave a Reply