Book Personale

Nu mai încerc

În sfertul acesta de secol în care am alergat pe pământ, cred că cel puţin trei sferturi din timpul meu a fost dedicat altora. Am fost învăţată să ajut, să ofer, să las oamenii să ia fără să ripostez pentru că aşa se face, aşa e corect, pentru că vei primi răsplata mai târziu.

Uneori am fost antrenată în acest joc al excesului de vorbele măgulitoare ale oamenilor care întotdeauna au vrut mai mult decât li se cuvenea prin prisma legăturilor dintre noi sau meritau ca oameni. Întotdeauna va exista cineva care va reuşi, prin vorbe mieroase, să te facă să vrei să îi ajuţi mai mult pentru că aceia îţi dau impresia că doar tu poţi face acel lucru pentru ei… şi asta te măguleşte.

Când ajungi în relaţii toxice şi orice faci sau oricât faci nu este suficient, plusezi mai mult şi mai mult, ca într-un joc periculos de ruletă unde maşinăria îţi suceşte minţile şi îţi da puţin câte puţin ca să îţi poată lua totul la final. E un pariu cu miză mare şi cotă şi mai mare din care niciodată nu câştigă pariorul.

Faptul că am prea multă încredere în oameni, iubesc mintea acestora şi cred că oricine merită o şansă, m-a făcut doar să mă scufund tot mai adânc în poveşti care, de la început, promiteau un final dezamăgitor, pentru mine. Am decis să ignor semnalele de avertizare din prea multă iubire şi respect. Întotdeauna am crezut că trebuie să dau totul pentru a demonstra că sunt ceea ce sunt. Întotdeauna mă simţeam sub lupa cuiva şi aveam impresia că orice pas greşit va fi sfârşitul întregii mele strădanii.

Nu am ştiut niciodată că tu, individul care oferă tot cu sufletul deschis, ajungi să te pierzi pe tine din cauza abuzului de bunătate, din cauza poverii unei responsabilităţi care nu îţi aparţinea, faţă de alţii, şi pe care ai rămas să o cari singur. Nu am ştiut până atunci să spun nu mai pot, nu mai am, nu am de unde, nu am timp. Nu am ştiut să spun nu. Uneori acest lucru m-a costat mai mult decât am crezut că voi fi capabilă să plătesc. Normalul meu era complet diferit de normalul oricui altcuiva.

După ani întregi de epuizare, mentală şi fizică, după prea mult oferit şi abuz am decis că nu trebuie să dovedesc nimic nimănui. De fapt, nu a fost o decizie personală ci a fost mai mult o conştientizare. Celor ce merită să te oferi totul nu au nevoie să le demonstrezi nimic. Ei ştiu de ce eşti capabil cu mult înainte ca tu să fi depus efortul de a le arăta. Acele eforturi doar le-au întărit dorinţa de a-ţi răspunde cu propriul efort.

În orice tip de relaţie, fie că ne referim la relaţii romantice, relaţii de prietenie, relaţii dintre părinţi şi copii sau orice alt tip de relaţie, efortul trebuie să se găsească într-o balanţă continuă. Poate azi cineva are nevoie de atenţia ta completă, dar nu se simte în stare să o ofere pe a lui, a doua zi poate tu te afli în această stare de letargie şi ai nevoie de toată iubirea din lume pentru a te ridica. Să dai continuu, fără să primeşti vreodată, te seacă, te consumă, te lasă dezgolit şi plin de întrebări care te afunda într-o beznă a nefericirii şi durerii.

Nu mai încerc să impresionez pe nimeni. Nu mai vreau recunoştinţa şi recunoaştere pentru ceea ce pot face şi nici nu mai vreau să demonstrez totul înainte de a avea dreptul la o şansă. Am învăţat diplomaţia şi ştiu când şi cum să refuz fără a fi nepoliticoasă sau nepăsătoare. Vreau timp pentru mine, pentru a învăţa mai multe şi pentru a deveni cea mai bună versiune a mea pentru cei care contează.

Dă-ţi ţie creditul pe care îl oferi tuturor! Învaţă să te pui pe tine pe primul loc, cu toate ale tale, pentru că dacă tu te zbaţi într-un întuneric nesfârşit, nu ai nicio şansă în relaţiile cu ceilalţi. Dacă tu nu ai grijă de tine, în primul rând, nu vei fi capabil să ai grijă de nimeni altcineva şi te vei pierde, cu totul, în marea de oameni care cer cu nemiluita şi nu sunt dispuşi să dea nimic la schimb.

Suntem forţaţi să facem lucruri care nu ne sunt pe plac de-a lungul vieţii. De ce ne-am pierde şi celălalt rest de viaţă făcând lucruri care nu ne aduc bucurii, nu ne ajută să creştem şi nu ne bucură? Doar pentru că faci ceva pentru altcineva, nu înseamnă că vei fi un om mai bun, mai fericit sau mai plăcut. Înseamnă că cineva a văzut în tine un mod de a-şi rezolva problemele fără să depună vreun efort şi a profitat, la maxim, de şansa oferită.

Nu te irosi şi nu mai irosi şanse. Sunt momente cheie în vieţile noastre pe care le ratăm pentru că am fost prea ocupaţi să atingem acel punt din lista altcuiva pe care am promis că îl vom atinge doar pentru că nu am vrut să dezamăgim. Dar ce se întâmplă cu toate acele persoane care ne dezamăgesc şi nu realizează că fac acest lucru? Viaţa este făcută din oportunităţi, evenimente, oameni şi experienţe. Nu vei învăţa să fii un om complet dacă nu ai trecut prin toate fazele sale şi nici nu vei fi mai bun pentru cei care contează dacă ajungi să depinzi de ei pentru că tu ai lipsit de la lecţia egoismului predată pentru binele tău.

Ia o pauză! Mergi în acea excursie pe care ai amânat-o pentru că grupul din care faci parte nu era interesat de acel loc. Mergi la filmul pe care l-ai aşteptat cu sufletul la gură şi pe care îţi e teamă să îl vezi pentru că vei fi judecat pentru gusturile proprii. Dă-ţi şansa să înveţi ceva nou, de la alţii şi de la tine, în loc să dai totul altora şi să nu înveţi nimic de la ei. Fii tu exact aşa cum eşti şi ai grijă de tine când nimeni altcineva nu are. Contezi la fel de mult precum cei pentru care te dai peste cap zi de zi. Give yourself a little bit of credit will you…

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply

    %d bloggers like this: