Calatorii Personale

Prima dată în Marmaris, Turcia

De curând ne-am întors dintr-o vacanţă relaxantă de o săptămână în staţiunea Marmaris, Dalaman, Turcia. Planificam o excursie pentru finalul lunii aprilie de câteva luni însă din cauza unor elemente independente de noi am ajuns să pierdem cam toate pachetele turistice către care ne îndreptasem iniţial. Cu două săptămâni înainte de concediul propriu zis, am descoperit, în oferta turistică a unei companii, acest pachet interesant şi foarte accesibil către Marmaris Turcia All Inclusiv la un preţ mult prea bun ca să fie adevărat. Am spus însă da, am plătit şi am primit mult mai mult decât ne aşteptam. Aşa am ajuns pentru prima dată în Marmaris, Turcia.

De menţionat este faptul că noi am plecat direct din Anglia, de pe Aeroportul Gatwick care era cel mai aproape de noi, dar puteţi alege de pe ce aeroport să se realizeze plecarea şi revenirea pentru a vă fi mai uşor cu deplasarea. Am găsit oferta disponibilă în pachetele oferite de compania turistică Thomas Cook şi chiar dacă nu mai apelasem niciodată la aceştia am decis să le acordăm o şansă. Cea mai bună alegere pe care am putut-o face chiar dacă, normal sau nu, am stat cu inima cât un purice până la momentul în care am aterizat şi, mai apoi, până când am ajuns la hotelul la care urma să fim cazaţi. Cred că toate ştirile despre tensiunile politice din Turcia, despre care nu ar trebui să vorbiţi absolut deloc cu turcii, preţul extrem de mic plătit pentru excursie şi faptul că nu am avut mult timp la dispoziţie pentru a ne interesa cum trebuie despre zona unde urma să ne petrecem vacanţă ne-au cam ţinut în suspans şi ne-am putut relaxa cum trebuie abia ajunşi în camera de hotel.  

Noi am aterizat pe aeroportul din Dalaman şi am avut transportul inclus, cu un autocar, către staţiunea turistică Marmaris care se afla la aproximativ o oră jumătate de aeroport. Nu am vrut să fim prea aproape sau prea departe ci într-o regiune în care să avem lucruri de făcut sau care să ne ofere acces facil către plajă şi mare. Marmaris este o stațiune cu ieşire la Marea Mediterană aflată în provincia Muğla din Turcia. Nu la fel de populară precum Antalya, totuşi, Marmaris şi majoritatea zonelor aflate în Dalaman atrag tot mai mulţi turişti, în special englezi, pentru faptul că ofertele de All Inclusive propuse chiar îşi merita numele dar şi pentru posibilitatea de a îmbina preparatele culinare cu care sunt deja obişnuiţi în Anglia cu preparatele tradiţionale turceşti.

Pentru că am un paşaport românesc nu am avut nevoie de viză turistică pentru Turcia ci doar de ştampila pe care o primeşti odată ajuns în Turcia şi care se repetă la părăsirea ţării. Prietenul meu, având paşaport britanic, a avut nevoie de viză pe care a achiziţionat-o online şi pentru care a plătit o taxă de £12 (20$) aici. Indicat ar fi să nu aşteptaţi mai mult de 48 de ore înaintea zborului pentru achiziţionarea vizei , dacă aveţi nevoie, pentru că este foarte posibil să nu fie procesată la timp pentru a se afla în sistem la momentul în care veţi trece prin sistemul de securitate, la aterizarea în Turcia.

A fost prima dată când eu şi Scott am folosit cardul Revolut şi am fost extrem de încântaţi deoarece am putut plăti şi retrage bani fără niciun fel de probleme în moneda locală. Dacă vă organizaţi excursia cu plecare din Anglia sau România cu o companie de turism vă recomand să aveţi bani şi în moneda locală ţării de domiciliu (Lire Sterline sau Ron) pentru că va fi mai simplu să plătiţi eventualele pachete turistice sau activităţi de care aţi fi interesaţi. Sigur că puteţi plăti şi în lire turceşti dar agentul de turism desemnat pentru hotelul vostru va face conversia în lire sterline sau lei şi veţi ajunge să plătiţi puţin mai mult din acest motiv. Noi am retras bani de la bancomatele ING din staţiunea Marmaris pentru că ştiam că ING nu petrece comisioane pentru cardurile Revolut. Cel mai bine ar fi să vă interesaţi, din timp, dacă vă decideţi să folosiţi acest tip de card în Turcia. Un avantaj pentru cei veniţi din Anglia este că veţi găsi sucursale ale băncii HSBC în zona Dalaman.

Noi am plătit un pachet de transfer către Rodos pentru o zi şi am decis că, având în vedere distanţă de o oră cu barca dintre Marmaris şi Rhodos, că nu ne-ar strica să ajungem într-o altă ţară în timpul călătoriei noastre. Aici menţionez, din nou, Revolut pentru că a trebuit să schimbăm bani în aplicaţie şi la retragere am folosit Banca Naţională a Greciei şi am fost taxaţi cu câte 2 euro fiecare pentru această tranzacţie dar, din câte am observat ulterior, este o practică destul de comună în Rhodos în zona turistică având în vedere că am încercat şi alte ATM-uri şi acestea percepeau un comision ceva mai mare, de 4-6 euro pentru orice retragere. Nu este un comision practicat de Revolut, totuşi. 

În Marmaris, dacă decideţi să folosiţi taxiurile pentru deplasare, deşi autobuzele sunt foarte dese şi opresc oriunde sunt oameni care aşteaptă, trebuie să ştiţi că veţi avea tabele cu valoarea cursei în lire turceşti către anumite destinaţii (cum ar fi centrul staţiunii Marmaris). Totuşi, menţionaţi unde mergeţi şi discutaţi cu şoferul indicaţii şi posibile confuzii pe care le-aţi avea. Marmaris este o staţiune care funcţionează şase luni pe an, aşadar la început şi sfârşit de sezon comercianţii nu se bazează mult pe profit şi mai mult pe deschiderea pieţei. Veţi avea preţuri fixe şi, câteodată, ceva reduceri oferite de companiile de turism dar negociaţi cât de mult puteţi din acele sume. Marmaris nu este o staţiune ieftină. Dacă veniţi cu ideea de a achiziţiona bijuterii, haine din piele sau altfel de produse considerate de lux la preţuri de nimic nu veţi avea multe şanse. Preţurile] sunt extrem de mari chiar şi cu toate reducerile. Pun asta pe baza faptului că este o staţiune turistică.

Pentru că am avut zborul de întoarcere dimineaţa devreme şi trebuia să părăsim hotelul la amiază în ziua de dinainte am ales o altă oferta a zonei şi am decis să facem o excursie pe raul Dalyan. Oferta includea transport de la hotel către râul Dalyan, băi cu nămol foarte interesante şi cu efecte terapeutice, pe care le recomandăm cu tot dragul, apoi prânz servit la un restaurant din zona debarcaderului şi încă o ieşire în larg pentru a admira câteva morminte din sec 4 î.Chr., ridicate în stilul lycienilor dar şi Plaja Iztuzu aflată între răul Dalyan la Est şi Marea Mediterană la Vest unde îşi depun ouăle două tipuri de ţestoase (maro care sunt erbivore şi negre care se hrănesc cu peste şi crab) pentru că la final să fim transferaţi către acest hotel pentru orele premergătoare zborului, aflat la 15 minute de aeroport şi unde am putut lua, de asemenea, cina.

Pe lângă excursiile de o zi în Rhodos şi pe răul Dalyan, puteţi ajunge şi la insula Cleopatrei unde se spune că este cel mai fin nisip din lume adus chiar de Marc Aureliu pentru Cleopatra (este o legendă nedovedita ştiinţific dar este o legendă care vinde), la Pamukkale, Efes, sau Casa Fecioarei Sf. Maria. Puteţi negocia plecarea în excursii, dacă vă încumetaţi să plătiţi ofertanţii stradali dar noi am decis să mergem în excursiile acestea de o zi prin intermediul agenţiei pentru a ne lua o grijă de pe cap. Puteţi negocia pentru orice dar, la un moment dat, devine prea mult, exagerat de mult, obositor, frustrant şi neamuzant. Măcar ne-am învăţat o lecţie.

Partajează asta:

You Might Also Like

1 Comment

Leave a Reply