Oficial, cel puţin după 10 aprilie 2023, am ajuns la 6 ani de Anglia şi lupta cu depresia încă se desfăşoară activ. Nu am o dată estimativă pentru cea din urmă dar o simt mai acut şi mai prezentă în ultimii ani. Nu e o luptă uşoară dar, mai important, nu este o luptă dreaptă. Depresia şi anxietatea sunt două părţi din tine şi e greu să te înfrunţi pe tine însuţi. De cele mai multe ori aceste două părţi câştigă şi foarte rar, mai ales singur, ajungi să dai şi tu câte o lovitură decisivă.
De când mă ştiu am încercat să îmi fac mintea să tacă. Toate acele voci ale societăţii, ale familiei şi ale culturii devin uneori prea agresive, prea puternice şi nu au un buton de oprire. Zumzăitul din fundal urlă a eşecuri, frustrări şi nefericiri şi toate astea se întâmplă în acelaşi timp. „Nu eşti bun de nimic”, „Eşti o pagubă, distrugi orice lucru pe care pui mâna”, „Nu o să ajungi nimic bun în viaţa”, „ Eşti vai de capul tău”, „Eşti cât casa ştiinţei”, „Nu te mai da tu sfaturi, de aia nu ai prieteni” şi lista poate continua. Toate astea urla in mintea ta, cu vocea ta dar dintr-un trecut mai indepartat sau mai apropiat in care vocile astea le-au apartinut persoanelor pe care i-ai iubit si ii iubesti cel mai mult.
Dacă eşti atât de puternic distrus emoţional îţi va fi greu să ai motivaţia de a te ridica din pat dimineaţa, de a face patul, de a merge la cumpărături sau chiar şi la o simplă plimbare. Oamenii se uită la tine, prin tine şi te judecă, încearcă să-ţi ghicească povestea, să descifreze ce anume din tine şi fiinţa ta te fac să fii mai prejos decât ei, le dau senzaţia că sunt mai bine decât tine? La urma urmei, de ce nu te-ai judeca un străin când ai fost abandonat de persoanele care îţi spuneau că te iubesc, ca tu chiar contezi pentru ei şi că nu vor pleca niciodată? Unde sunt toate acele iubiri pierdute, iubiri eşuate, cei care au scăpat, cei care au văzut printre crăpături şi au dat bir cu fugiţii chiar la timp, înainte ca întreaga structură sa se prăbuşească?
Ne surprinde faptul că oamenii se sinucid, deşi se descurcau atât de bine, erau pe o pantă ascendentă. Apoi vine goană nebună de a căuta vinovaţi. De ce nu i-au fost prietenii aproape, Familia nu şi-a dat seama că e ceva în neregulă? Semnele depresiei şi anxietăţii sunt vizibile. Nu trebuie să te lăfăi c ele în lume dar numai un orb nu ar putea vedea ce se întâmplă. Au încetat să răspundă la telefon sau răspund la mesaje după săptămâni întregi sau luni, se izolează de lume, nu mai sunt atât de activ social, sănătatea lor fizică se degradează de fiecare dată când vă întâlniţi şi zâmbetul ăla doar din buze pare destul de dubios şi el. Sufletul petrecerii este prima persoană a cărei energie socială se scurge din clepsidră spartă şi pleacă foarte repede de la evenimente sociale. Hobbyurile sunt ignorate sau privite cu nostalgie pentru că avem alte preocupări, nu avem timp, nu avem energie sau nu ne mai aduc nicio bucurie. Peste tine se aşează o plapumă grea de iarnă care e prinsă la colţuri sub saltea şi te apasă atât de tare încât ajungi să-ţi simţi inima bătând în tâmple. Atac de panică, transpiraţie, vedere din ce în ce mai neclară, genunchii îţi cedează, inima vrea să-ţi spargă pieptul şi tu nu ştii unde este ieşirea.
Am încercat câteva tipuri de antidepresive. Am avut multe efecte secundare, În ultimele luni am renunţat cu totul pentru că şi atunci când am dublat doza nu am ajuns să simt nimic. Medicul meu nici nu ştie. Nu ar trebui să întrerupi tratamentul fără a te consulta cu doctorul. Am aflat că bunicul meu are cancer în stadiu terminal cu o zi înainte de ultima mea şedinţa de terapie cu noul terapeut. Numai 16 şedinţe în program, atât plăteşte NHS. Nu îmi permit să plătesc pentru terapie. Aşa că am fost adăugată pe încă o listă de aşteptare într-un nou program pentru încă 8 şedinţe. Cam aşa arata lucrurile. Mi-am dat demisia de la jobul meu anterior din cauza bullyului constant şi a toxicităţii şi încă aştept ca toate verificările să fie gata la noul job pentru care am primit o ofertă. Sper într-o veste bună şi în schimbarea norocului dar sunt prea down ca să găsesc optimism.
Aproape o lună fără plată. Un viitor nesigur şi gândul că pierd timp preţios cu omul care m-a crescut de la două luni pentru că nu îmi permit să merg acasă şi pentru că ar fi nesăbuit pentru mine să fac acest pas. Ipocriţii ar spune că umblă câinii cu covrigi în coada în străinătate dar un lucrător într-un fast food câştiga £850 pe lună, asta dacă i se oferă ore şi chiria unei camere într-un apartament sau o casă e cel puţin £600. Asta ca să dau un exemplu de cât de bine o duc unii oameni în afară. Dar nu avem voie să spunem nimic. Doamne fereşte să te audă că te plângi sau faci pe victima. Du-te taica acasă că îţi luăm noi locul de muncă dacă nu eşti mulţumit.
E greu să îţi faci prieteni într-o ţară nouă. Când munceşti tot timpul şi nu poţi ieşi frecvent, sau programul tău nu se potriveşte cu programul celorlalţi, este greu să ieşi din casă. Prietenii de acasă au alte priorităţi, viaţa lor, nefericirile şi bucuriile lor şi nu are toată lumea timp să sune, să întrebe de tine sau să fie siguri că nu faci vreo tâmpenie. Unii încearcă să se asigure că nu sunt la un pas de a face ei înşişi vreo tâmpenie. Tu nu mai suni, nu le mai scrii. Ce să le spui? Nu ai o viaţă interesantă, nu vrei să îi superi sau îngrijorezi cu ale tale şi uneori astea se adună în hore nebune care îţi iau minţile. Ştiţi cum în folclorul romanesc exista frumuseţile pădurii, Ielele cărora dacă le ieşi în cale se spune că îţi ia minţile? Eu cred că aceste iele sunt bolile mintale. Toate acele gânduri, depresii, anxietăţi şi traume se prind în hore nebune uneori şi te fac cu capul.
Văzusem la un moment dar un podcast cu un artist si întotdeauna îmi voi aminti întrebarea pe care prezentatorul i-a adresat-o, „Ai fost vreodată suicidal?” iar răspunsul lui m-a frapat şi m-a făcut să îmi pun întrebări. În mintea mea un sinucigaş este cel care încearcă activ să îşi facă rău. Niciodată nu mi-a trecut prin cap că noţiunea se adresează şi celor care au gânduri de aşa natură. Răspunsul lui a fost „Da, tot timpul. Dar nu acţionez. Am o mamă şi o soră, o familia. Nu le-aş putea face aşa ceva“. Trebuie să facem o distincţie clară între ce înseamnă să doreşti să îţi faci rău şi ce înseamnă să vrei ca totul să revină la un normal pe care îl poţi asimila şi cu care eşti confortabil. Oamenii care îşi fac rău nu doresc să moară, nu doresc să îi supere sau îngrijoreze pe cei dragi, nu e malicious. Tipul aceştia de oameni doar încearcă să oprească durerea din sufletele lor, să pună un stop vocilor acuzatoare din mintea lor şi singura metodă pe care o găsesc unii oameni e să redirecţioneze acea durere în alte locuri. Am spus-o şi o să o repet, rănile fizice se vindecă mult mai uşor decât cele mintale. Depresiv nu este egal sinucidere. Persoanele care se chinuie în lupta cu depresia vor doar o pauză, un moment fără durere în care să nu li se mai oprească plânsul în gât şi în care să nu li se strângă inima şi să potolească urletele din capul lor şi toate gândurile.
Îmi amintesc, la un moment dat, într-una dintre şedinţele de terapie că terapeutul meu ajunsese la concluzia că, la fel ca şi artistul menţionat, sunt un sinucigaş pasiv. Sună ciudat, sinucigaş pasiv. Pentru că sunt o lasă mai mare. Nu aş putea să fac ceva împotriva propriei persoane pentru că nu aş putea să fac faţa durerii fizice. Dacă planul mi-ar eşua, nu aş putea face faţă perioadei de vindecare, conversaţiilor cu cei care m-ar întreba de ce aş face asta sau de ce am făcut-o. Dar şi mai important decât toate astea este că nu aş suporta gândul de a pune o altă persoană în poziţia de a mă găsi. Nu aş putea pune un alt om cu sentimente şi bucurii şi nefericiri şi visuri şi frustrări în situaţia de a da peste un corp fără suflare.
„Ce nu te omoară te face mai puternic“, spune o vorbă veche. Eu aş da cu vorba asta de pământ până s-ar împrăştia toate literele şi s-ar scurge în canalizare. Ce nu te doboară îţi dă cale liberă la frustrări, nefericiri, neajunsuri, pierderi, neîncredere, singurătate. Îţi dă cale liberă la tulburări mintale, la depresie, anxietate, PTSD şi câte şi mai câte alte tulburări şi probleme. De fapt, limba romană este plină de ziceri şi proverbe de aşa natură. „Trece până te-oi mărita/însura“, „Un şut în fund e un pas în faţă“, „Viaţa nu îţi dă mai mult decât poţi căra” şi multe altele. Toate vin dintr-o vreme în care oamenii nu cunoşteau noţiunea de sănătate mintală, de tulburări mintale, s.a. Şi înţeleg lipsa de educaţie şi lipsa de înţelegere a ce să faci şi cum să reacţionezi în cazuri de genul depresiei sau anxietăţii. Dar să rămâi acolo, chiar dacă cineva iubit putrezeşte din interior şi să nu fii capabil de o vorbă bună sau suport, asta nu mai înţeleg.
Nu am mai sărbătorit Paştele de şapte ani. Am plecat în 2017 din România cu o săptămână înainte de sărbătoare. Anul acesta am fost atât de îndârjită să fac ceva, să marchez ocazia cumva. Aşa că m-am îmbrăcat, am ieşit afară, am încuiat uşa în urma mea şi eram sigură că voi merge la magazin să cumpăr ouă şi vopsea. Şi cum stăteam întoarsă cu spatele la uşă şi cu mâna încă pe clanţă, m-am întors ca să deschid uşa şi să intru înapoi. Nu pot sărbători singură, fără familie, fără prieteni, fără tradiţiile obişnuite. Dacă am ouă încondeiate pe masă o să îmi râdă toată situaţia în faţă şi o să îmi aducă aminte de fiecare dată când intru în bucătărie. Aşa că nu am mai făcut nimic, mi-am ocupat toată ziua cu altele şi m-am prefăcut că e doar o duminică normală. Cam aşa încerc să fac cu multe sărbători, aniversări de acasă şi momente în care mă doare dorul.
Ar trebui să ne educăm mai mult cu privire la sănătatea mintală. Să încetăm să mai dăm vina pe alţii şi să perpetuăm aceasta blamare are se transmite de la generaţie la generaţie. Prietenul meu este lângă mine zi de zi, el şi familia lui încearcă să mă împingă să mai fac un pas, să mai scriu un rând, să mai trag un pic. În fiecare zi. Sora mea şi prietena mea Xaara au grijă să îmi trimită videoclipuri amuzante cu animăluţe în fiecare zi, doar să îmi aducă un zâmbet. Şi nici ele nu sunt happy happy, joy joy în fiecare zi. Cu toţii avem zile şi zile. Pentru unii dintre noi sunt mai multe dar doar pentru că un om a avut un moment de slăbiciune nu înseamnă că un altul a fost de vină pentru acel incident. Vina ar putea fi atât de acută încât ai putea să ai două victime în loc de una. Uneori, oricât ai încerca, nu poţi să fii acolo 24/7 e imposibil. Dar, câteodată, o vorbă bună şi suportul celor dragi ar putea face o inimă să bată pentru încă o zi.
5 Comments
Xaara Novack
20 April 2023 at 11:27Nici nu stiu de unde sa incep, pentru ca orice as zice, uneori cantareste prea putin. Uneori mintea nu te lasa sa citesti / auzi ce inima si sufletul simt nevoia sa auda. Este un subiect dificil, care ma sperie. Umbra asta care este mai mare decat dorinta de a trai, nu am aflat niciodata cum as putea sa o luminez pentru altii. Si stiu ca suna cliseic, ca nu e lupta mea, ca tot ei sunt cei care vor trebui sa gaseasca lumina. Insa nu pot sa nu ma gandesc care este si aportul meu. Pentru ca nimeni nu e de unul singur in viata asta.
Fericirea oricum nu este ceva constant. Eu sunt foarte recunoscatoare pentru fiecare om din viata mea. Chiar si pentru cei care nu ma suporta. :))
Pe mine de exemplu, nu m-au vrut nici mama, nici tata. Daca un strain nu ma place, nu-i problema. Golul e acolo dinainte de a crede cineva urat despre mine. Asa ca, e cam tarzior pentru ei sa-mi faca rau cu ceva.
Cu toate astea, sunt recunoascatoare ca m-am nascut. Ca in ciuda lor, au fost oameni care m-au vrut aici. Si in cinstea oamenilor care ma iubesc, eu traiesc, ma bucur de viata prin cele mai simple chestii. Inclusiv sa ma uit pe geam si sa vad copacii inverziti.
Sunt recunoscatoare ca te am aproape, oricat de departe esti tu. Ca putea fi si mai rau. Sa-ti scriu scrisori si sa ajunga la tine intr-o saptamana, ca in secoul 16 – 17. Nu ar fi fost rau nici asa. =)) dar n-am mai fi avut meme-uri.
Poate ne-am fi motivat una pe alta sa scriem carti.
Ma bucur ca pot sa-ti trimit mesaje cand vad ceva ce stiu ca o sa-ti placa.
Si iti multumesc!
Te iubesc si abia astept sa ne revedem!
Dan
20 April 2023 at 21:58Buna Ianolia,
Faptul ca ai ales sa lupti cu monstrul asta care ne amaraste zilele si ne intuneca orice perspectiva legata de viitor, despre depresie vorbesc, este un lucru extraordinar.
Nu spun altceva decat ca sunt in aceeasi barca cu tine, iar experienta mea cu Anglia a adancit profund aceasta oroare.
Sunt multi aceia care fac joc de glezne trecand prin viata si iarasi multi aceia carora viata li se pare o bagatela.
Pentru noi insa nimic nu este simplu. Nici macar trezitul diminetii, nici spalatul pe dinti, nici banalul dus, nici nici nici…
Depresia si anxietatea trebuie tratate cu seriozitate dar si cu un zambet sagalnic in coltul gurii. Ele nu sunt imbatabile, dar taramul pe care ai ales sa porti aceasta batalie este unul care ingenuncheaza. Anglia nu iti face viata delic usoara cand vine vorba despre depresie si anxietate.
Eu am ales sa ma intorc acasa.
Familia, putinii prieteni, atmosfera de obisnuit si impredictibilitate din tara te tin cumva in priza.
Ad fontes este un dicton latin care ne invata ca in orice situatie dificila ne-am afla, trebuie sa ne intoarcem la origini. Si de acolo sa incepem sa recladim.
Viata este minunata cu toate luptele, depresiilensi anxietatile ei.
Corina
18 June 2023 at 20:34Îmi pare sincer rău să aud despre lupta ta continuă cu depresia și anxietatea. Este un drum dificil și uneori se simte că bătălia este inegală. Așa cum ai menționat, depresia și anxietatea sunt două părți ale tale care te confruntă și este greu să te lupți cu propriile tale gânduri și emoții.
Este extrem de important să ai suport și înțelegere din partea celor din jur, mai ales în momentele dificile. Este dezamăgitor când cei apropiați nu înțeleg sau nu răspund la semnele vizibile ale depresiei și anxietății. Din păcate, stigmatul și lipsa de înțelegere cu privire la problemele de sănătate mintală pot face lupta să fie și mai dificilă.
Recunosc că sistemul de sănătate poate fi greu de navigat și să primești ajutorul necesar poate fi un proces îndelungat. Întreruperea tratamentului fără consultarea medicului poate avea consecințe negative, deci este important să discuți cu specialistul tău înainte de a face orice schimbare.
Îți doresc mult noroc în găsirea unui nou job și sper că vei primi vești bune în curând. Nu uita că ești valoroasă și că meriți să ai sprijinul și compasiunea celor din jur. Fii amabilă cu tine însăți și caută sprijinul profesionist când ai nevoie.
Sper că vei găsi alinarea și susținerea necesară pe parcursul acestei lupte. Nu uita că nu ești singură și că există resurse și oameni care îți pot oferi sprijin. Îți doresc toate cele bune și multă putere în continuarea drumului.
Fuzzy
14 August 2023 at 09:39Depresia nu e ceva ce trece peste noapte. E ca si cum ai avea alaturi o entitate careia ii place sa verifice periodic in jurul ei de fiecare data cand te invarti din loc. Depresia iti tine sub control copacii pe care ii cresti in gradina, sa vezi daca sunt sanatosi, iti tine sub control prietenii pe care ii vei face, cu cine te vei juca, ce vei citi, ce vei asculta, iti tine sub control ca tine apropii oamenii care iti primesc mesajele sau iti raspund la ele. Poate iti da cu parul ca sunteti prea pretentios, prea naiv, prea milos, ii place sa faca comparatii intre tine si ceilalti sau pur si simplu i se face anxietate.
Si chiar daca ar fi sa invingi lupta, cand nimic nu mai pare sa mai dea rezultate si simti ca pierzi din nou, nu toate ar putea fi un rezultat direct al depresiei tale nevindecate din trecut. Fiecare zi in aceasta lupta de 6 ani poate fi invatamantul tau pentru a face fata incarcaturii care ti se pune pe umeri.
7 ani de Anglia
28 April 2024 at 14:18[…] ajuns la anul 7 în Marea Britanie. 7 Ani de Anglia și în fiecare an încerc sa fac o retrospectivă a tot ceea ce s-a întâmplat în anul care a […]