Telefonul în viaţa oamenilor cu anxietate

Există un moment în viaţa omului în care îşi dă seama că a devenit adult şi responsabil pentru propriul sine şi supravieţuirea de zi cu zi. Dintre responsabilităţile de care mi-am dat seama prima dată mă gândesc la orele muncite pentru a ne asigura că avem un acoperiş deasupra capului, o masă caldă de câteva ori pe zi (sau rece, fiecare cu preferinţele sale) şi posibilitatea de a supravieţui fiecărei zile. Există, însă, printre noi, oameni anxioşi, depresivi, sau cu diferite alte condiţii medicale care se simt în siguranţă dacă au un mod de a intra în contact cu persoane pe care se pot baza. Telefonul în viaţa oamenilor cu anxietate este crucial şi mă refer aici la buna lui funcţionare şi aspect.

Telefonul în viaţa oamenilor cu anxietate poate face diferenţa dintre siguranţă şi primejdie, între a rămâne împământenit şi a avea un atac de panică sau un atac anxios. Este foarte important să înţelegem că oamenii cu tulburări mintale au nevoie să se simtă în siguranţă constant. Diferenţa dintre a trăi o viaţă normală şi a nu părăsi un pat sau o cameră o face posibilitatea de a putea lua legătura cu oamenii care ne fac să ne simţim în siguranţă, chiar şi când nu sunt acolo. Din poziţia unei persoane cu anxietate socială şi PTSD care a trecut prin mai multe atacuri de panică şi atacuri de anxietate decât luni de viaţa trăite, pot părea dependentă de telefon. Am telefonul cu mine în permanenţă pentru că ştiu că sunt predispusă la aceste stări şi ştiu că pot deveni extrem de problematice pentru mine. De asemenea, dacă sunt într-un mediu în care anumite persoane par furioase, instabile sau violente, faptul că pot să mă focusez pe ce am în telefon şi să îmi ajut mintea să se sustragă de la acea situaţie mă ajută să mă calmez, să mă împământenesc şi să respir adânc pentru a nu ajunge într-o situaţie de îngheaţă sau fugi (cum este denumită la noi).

Fac parte din generaţia aceea care primea telefoanele părinţilor când acestea nu mai funcţionau la fel de bine, un not telefon apărea pe piaţa cu un abonament la superoferta sau când locul de muncă oferea părintelui un telefon “de serviciu“. Nu cred că am avut un telefon nou, doar al meu, până în anul al treilea de liceu când, din neatenţia caracteristică în perioade de stres, mi-am uitat telefonul în bancă şi a dispărut până să ajung înapoi din staţia de autobuz în clasă. Sunt, de asemenea, sora mai mare a unei fete care nu a avut niciodată un telefon cu butoane, vechi. Aşadar, nu ştie cum se sparge gresia când îţi cade un Nokia de pe masa din bucătărie cât încerci să speli vasele cu o mână şi să răspunzi la telefon părinţilor cu cealaltă.

Aşadar, crescând, în casa noastră aveam trei generaţii de oameni care au interacţionat şi continuă să interacţioneze diferit cu tehnologia. Părinţii mei au fost primii care au avut acces la minunile tehnologiei fără fir, eu sunt parte din generaţia care s-a bucurat de tehnologii cu fir şi fără iar sora mea se întreba, la vârsta de patru ani, de ce nu poate mări pozele din albumul foto cu poze de familie din Grecia şi era oripilată de moda anilor 2000 (pe care o iubeşte, acum, la vârsta de 22 de ani). Cu toţii, însă, români fiind, trăim cu această mentalitate ecologică a faptului că nu se aruncă un obiect funcţional. Poate din cauza condiţiei financiare nu prea stabile, poate din cauza mentalităţii cu care au fost crescuţi părinţii şi bunicii noştri în comunism, poate pentru că un telefon sau o tabletă sunt produse cu costuri destul de mari pentru a fi schimbate prea des cu un nou model, poate toate acestea la un loc ne-au făcut conştienţi de cât de fragile sunt aceste dispozitive.

Telefonul în viaţa oamenilor cu anxietate le poate salva viaţa. Şi nu numai acestora. De curând, mi-am schimbat atât telefonul mobil cât şi laptopul la un cost care mi-a frânt inima în bucăţi, aşa cum se frânge inima oricărui om care munceşte din greu ca să pună un ban de-o parte şi care întâmpină cheltuieli neaşteptate. Aşa cum menţionam mai sus, având anxietate, trebuie să am posibilitatea de a contacta o persoană din grupul meu de suport în cazuri de criză. De asemenea, locuind departe de casă, trebuie să am posibilitatea de a îmi contacta familia şi prietenii rămaşi în ţară. Pentru că vorbesc cu mama şi sora mea doar pe reţelele sociale, ştiu că este o urgenţă dacă cineva de acasă mă sună pe numărul de telefon. Fie nu pot intra în contact cu mine altfel, fie ceva grav se întâmplă. Aşa că în momentul în care, grăbită să răspund unui apel, telefonul mi-a alunecat din buzunar şi am auzit sunetul acela specific al dispozitivului fragil la impactul cu o podea foarte tare inima mi-a stat in loc si un atac de panică mi-a inundat cutia toracica si am simtit că mă sufoc. “Nu, nu, nu se poate întâmpla aşa ceva“.

Numiţi-o obsesie, sau problemă minoră dar gândul că nu voi putea plăti biletul în autobuze, că nu pot verifica orarul autobuzelor până acasă, că nu îmi pot suna prietenul în caz de întârziere (nu, nu are legătură cu controlul ci faptul că mă simt în siguranţă când cineva ştie unde sunt în cazul unui atac de panică sau a unui atac de anxietate mai ales când locuiesc la periferia Londrei). O crăpătură în partea de sus a ecranului nu pare mare lucru, la prima vedere, dar ecranul nu mai reacţionează la atingere şi orice opţiune apăs activează o alta. Nu pot suna, nu pot scrie mesaje şi nu pot verifica aplicaţiile. Atacul de panică şi overthinkingul au început cea mai mare petrecere în capul meu şi nu ştiu cum să revin la realitate. Mă panichez din ce în ce mai tare. Dacă se întâmplă ceva acasă, dacă nu pot urca în autobuz, dacă nu pot suna acasă pentru ajutor.

Ştiam că trebuie să fiu atentă şi mai ştiam că telefonul meu vechi de cinci ani nu mai are multă viaţă rămasă. Mi-am zis că nu îmi trebuie decât o husă pentru că ce rost are să mai pun o folie de protecţie când oricum îl voi schimba în câteva luni. Ştiam mai bine decât să amân şi ştiam cât de indispensabil este acest mic dispozitiv care îmi conţine toată viaţa. Voi pierde poze, mesaje, numere de telefon ale oamenilor dragi. Nu mă voi mai putea conecta la aplicaţiile de banking şi cel mai important, nu voi putea să călătoresc înapoi acasă de la serviciu. Imi promit ca voi fi mai atenta in viitor dar nu stiam ce sa fac atunci.

Mi-am sunat prietenul de la muncă speriată şi încă în mijlocul unui atac de panică. Este important, dacă aveţi asemenea probleme, să aveţi parteneri şi membri ai familiei care vă pot înţelege, vă pot ajuta să ieşiţi din panică şi să vă pot da un sfat sau doar să vă spună că există soluţii. Tot amânam cumpărarea unui nou telefon de câteva luni dar am decis că este vremea să nu mai amân pentru că nu merita tot stresul. O investiţie destul de piperata avea să îmi pună portofelul la încercare dar mintea avea să se relaxeze. Am reuşit să restartez telefonul căutând online metode alternative şi am reuşit să îl fac să funcţioneze pentru câteva zile în plus după accident. Am comandat telefonul în seara aceea, totuşi, cu livrare rapidă. Am fost şi mai încântată când am descoperit că noul telefonul avea să vină şi cu un ceas inteligent care putea primi apeluri şi mesaje, de asemenea. Aveam, deci, un al doilea dispozitiv care mă putea ajuta în caz de criza.

In aceeasi seara, prietenul meu a comandad si o folie de protecție regenerabilă dar una pentru ceasul nou. Voia să fie sigur că nu mă voi mai îngrijora în cazul unui eveniment neprevăzut. Pentru persoanele ca mine sau cu alte condiţii medicale, posibilitatea de a avea un telefon funcţional poate salva vieţi. Nu este prima dată când păţesc asemenea accidente dar vreau să fie ultima asemenea întâmplare. Atunci când am investit aproape o mie de lire într-un telefon nou, mi-am dat seama câte ore de muncă mă va costa această investiţie. Cu ajutorul prietenului meu, mi-am dat seama că zgârcenia nu îşi are locul în investiţii mari. Aşa cum nu pot cumpăra o casă fără să o inspectezi în caz de posibile probleme în infrastructură, nu poţi cumpăra un telefon fără să îi oferi protecţie. Şi ca să fiu mai aproape de casă am decis să ne uităm în fişa de produse Duragon care este o companie românească gândită şi creată pentru românul prevăzător şi care poate nu îşi permite să schimbe electronice prea des.

Când în 2012 am câştigat un Ipad mini, mi-am cumpărat o husă imediat pentru că ştiam că poate nu voi mai avea ocazia să deţin vreodată un produs atât de scump. Din păcate, o căzătură strategică cu ecranul în jos al acestuia mi-a adus prima dezamăgire în mine şi judecata mea. Nu aveam calculator sau laptop pe atunci şi o tabletă mă putea ajuta foarte tare în ultimul an de liceu şi primul an de facultate. Este aşa o mândrie să primeşti un cadou mai costisitor şi o şi mai mare mândrie şi responsabilitate când faci acea achiziţie pentru tine. Ca adult, ştii valoarea banului muncit şi orice cumperi poate să facă diferenţa într-o lună slabă.

 

Nu cred că suntem conştienţi de cât de fragile sunt dispozitive noastre. Aceste minuni ale tehnologiei care ne fac viaţa mai uşoară, ne ajută să învăţăm, să facem poze în momente speciale sau să ajungem la destinaţie cu bine. Nici nu cred că realizăm cât de costisitoare poate fi schimbarea unui astfel de dispozitiv. Faptul că un brand românesc înţelege nevoile pieţei unde activează, a românului normal şi au creat o folie de protecţie regenerabilă (self-healing) din poliuretan menită să „vindece” chiar şi zgârieturile superficiale mi se pare ceva inovativ. Un simplu mod de a proteja o investiţie atât de mare şi un dispozitivul care mă ţine la curent cu cei dragi este o cheltuială pe care oamenii în situaţia mea şi nu numai ar trebui să o ia în considerare la fiecare schimbare de telefon sau tabletă. Am văzut, deja, cum o pandemie se poate întinde pe mii de kilometri, luni sau ani de zile şi schimba viaţa a milioane de oameni. Posibilitatea de a avea o tabletă funcţională pentru copilul sau studentul care va trebui să revină la ore online sau posibilitatea de a contacta o ambulanţă de pe un telefon funcţional or găsi locaţia unei persoane dragi căzute la pământ mi se par motive întemeiate pentru a fi pregătit în orice situaţie.

Mulţi dintre noi nu îşi permit schimbarea unui telefon sau a unei tablete cu ocazia fiecărei noi lansări. Unii dintre noi, cum este şi cazul meu, avem acelaşi telefon de mulţi ani. Deşi într-o perioadă în care FOMO (fear of missing out) este foarte accentuat şi tehnologia se schimbă frecvent, uneori o vizită acasă, o excursie cu părinţii sau persoana iubită ori un cadou oferit altcuiva poate prima în detrimentul schimbării unui telefon perfect funcţional. Şi faci şi o faptă bună pentru planeta aceasta minunată care are grijă de noi prin ecologie.

Mă întreb dacă cei de la Duragon au o folie regenerabilă şi pentru oameni…

Articol scris cu suflet pentru prima probă a competiţiei SuperBlog2025.