Patru lăbuţe şi un botic umed

Ciro are patru lăbuţe şi un botic umed şi a ajuns în apartamentul nostru mic şi plin de amintiri care mai de care mai diverse chiar în perioada pandemiei. Nu a schimbat numărul sufletelor de acasă ci a creat un echilibru care nu existase până atunci. A reuşit să aducă o personalitate care le oglindea pe cele deja existente şi a mai adăugat ceva incredibil. Datorită lui, am început să învăţăm şi noi lecţii pe care niciuna dintre noi nu  le învăţase până la el, cum să cerem iubire şi cum să ne lăsăm iubite. Ciro se cere mângâiat. Se bagă cu boticul sub mâna ta şi te îndeamnă să-l iubeşti. Chiar şi când face prostii, chiar şi când te muşcă în joacă lui, chiar şi când te mârâie pentru că vrei să îi iei locul confortabil, lângă mama, pe canapea, o secundă mai târziu vine înapoi la tine şi îşi cere porţia de iubire. Fără vreo abatere, fără cuvinte, ne învaţă zi de zi cum să iubim şi fizic şi cum să o şi arătăm.

Să ai un animal de companie, este similar cu a avea un pui de om mic. Nu îţi poate spune ce îl doare, ce îl nelinişteşte, cât de mult te iubeşte, ce îi aduce bucurie sau ce are nevoie. Dar atunci când petreci timp cu ei, când eşti atent la nevoie lor, când ajungi să te documentezi toată casa devine o potenţială sursă care i-ar putea aduce puiului tău suferinţă. Şi atunci devii vigilent, ai grijă ce mâncare îi cumperi, cum reacţionează la schimbările alimentare sau ce îi stârneşte interesul. Înveţi şi învăţaţi împreună să vă cunoaşteţi. Animalele simt, mult mai mult decât oamenii şi pot reacţiona în situaţii critice la care, poate, tu poate nu erai atent. Patrupedele noastre simt când suntem bolnavi, când suntem nefericiţi, când schimbări se petrec în viaţa noastră care ne vor afecta pe termen lung, când avem nevoie de un botic umed care să ne atingă palma sau când avem nevoie de o altă inimă care să bată lângă a noastră.

Ciro a devenit stăpânul şi apărătorul casei, semnalând fiecare sosit şi dând din coadă dacă venitul este prietenos. Nu are probleme să stea singur jumătate de zi, adoră bălţile şi zăpada abia aşternută, jucăriile din pluş dar mai ales le adora pe mama şi sora mea, mămicile lui. Întotdeauna urmărindu-le prin casă, ştiind exact când este vremea să iasă afară şi devenind, uneori, un pic prea bucuros când este răsfăţat cu mâncare nouă. Este iubitor dar nu cumva să îi iei locul moale şi cald de lângă mamele lui că ţi-ai făcut un duşman de maxim un minut, până găseşte un alt loc moale şi cald unde să se ghemuiască. Nu îi place ploaia, că de altfel niciunui câine, dar se bucura de câte o băiţă şi de o zi relaxanta de spa unde să i se curate lăbuţele mici şi pufoase, să i se tundă blănita rebelă, să i se curate urechile agile şi să fie tratat aşa cum merită, cu multă grijă, atenţie, iubire şi răbdare.

Recent, Ciro a fost sterilizat şi a trecut printr-o perioadă de apatie, lipsa foamei, oboseală în majoritatea zilelor, pierderea bucuriei de a ieşi afară sau de a se juca cu prea multele sale jucării pe care le tot adună şi ne-am îngrijorat în privinţa asta. Ni s-a spus că este posibil că anestezia să aibă un asemenea efect asupra lui, la fel cum anestezia are efecte asupra oamenilor. Ne-am gândit că, fiind vorba de o intervenţie atât de complexă va fi inconfortabil pentru el şi sora mea a încercat să îi facă recuperarea cât mai uşoară. O păturică nouă, o nouă hăinuţa care să îl apere de frigul năprasnic care s-a lăsat recent, o nouă jucărie pe care să o ronţăie, mai multă iubire decât de obicei (dacă era posibil), sesiuni de plimbări mai lungi şi mai active pentru a-l ajuta să doarmă mai bine, câteva noi gustări pe care să le încerce şi sesiuni lungi de mângâieri, de alintat şi de joacă împreună.

Îmi amintesc o discuţie recentă cu o colegă de muncă în legătură cu căţelul mamei şi surorii mele. Chiar i-am arătat poze cu Ciruţu’ mic şi cu el acum, după cinci ani şi încă mi se pare amuzant răspunsul ei “Nu e acelaşi câine!” Chiar le-am povestit mamei şi surorii mele despre această discuţie şi am râs împreună. Pentru că Ciro arata precum un ciobănesc german când era pui şi acum e cel mai fericit căţel arătând a orice mai puţin a ciobănesc german. Şi e şi mai adorabil pentru asta. Acum câteva săptămâni, colega mea mi-a mărturisit că îi povestise şi surorii ei despre căţelul nostru şi îi arătase poze pentru că nu îi venea să creadă că este acelaşi căţel. Nici sora ei nu a crezut-o dar le-am asigurat, râzând, că nu este o minciună.

–  Ne uitam la un film seara trecută împreună cu mama noastră, îmi spune colega mea zâmbind. Undeva la mijlocul filmului, eu şi sora mea ne-am întors una spre cealaltă. Ce crezi că am spus la unison, fără nicio legătură cu filmul?
–  Nu e acelaşi câine? Am întrebat-o eu zâmbind.
–  Pentru că nu e acelaşi câine, drăguţă.
–  Îţi garantez că este, chiar dacă arată diferit acum, comportamentul şi iubirea sunt aceleaşi.  

Şi pentru toate prin câte a trecut drăguţul nostru, pentru toată iubirea pe care ne-o oferă şi pentru cum ajută, zi de zi, la vindecarea femeilor din familia mea, merită o zi e răsfăţ şi relaxare. Şi unde se poate relaxa un patruped mai bine dacă nu într-un salon de grooming precum Pet Cochet coafură canină și felină pentru Lăbuţe Fericite. Ştiam, deja, de la prietenul meu a cărui familie are o energică căţeluşa din rasa Shar pei că urechile câinilor sunt foarte sensibile şi trebuie curăţate cu atenţie. O vedeam pe Pepper stresată şi rotindu-şi capul cu o violenţă de nedescris, zgârieturi pe faţă şi pe urechi încercând să scape de disconfort, posibile infecţii şi miros neplăcut. O imagine greu de privit şi o lecţie pentru orice om care are un blănos iubit. Pentru că grija faţă de blănoşii noştri nu se opreşte atunci când îi scoatem la plimbare sau îi hrănim ci când suntem atenţi la nevoie lor, la semnalele pe care ni se transmit atunci când ceva este în neregulă.

Importanţa unei vizită la un salon dedicat patrupezilor

• Cum se desfășoară o ședință de grooming la salonul Pet Cochet?
  Animalele sunt spălate cu blândeţe, periate și tunse cu răbdare într-un mediu calm și sigur, cu atenția și iubirea pe care o merită.
• Cât de des trebuie să merg cu câinele la salon?
  Depinde de rasă și tipul de blană, dar în general la fiecare 4–6 săptămâni.
• De ce este important groomingul?
  O îngrijire regulată, la fiecare 4-6 săptămâni a blănii și a pielii căţeilor previne apariția infecțiilor, paraziților și iritațiilor
• Se pot îngriji și pisicile?
  Da! Pet Cochet  oferă și servicii de coafură felină, în condiții adaptate sensibilității pisicilor.
• De ce este importantă o vizită la un salon dedicat patrupezilor?
  Îngrijirea regulată previne nodurile în blană, iritațiile pielii și disconfortul animalului.
• De ce este importantă curățarea urechilor câinelui?
  Previne acumularea de ceară, murdărie şi miros neplăcut şi previne apariţia infecţiilor oferind mai mult confort căţeilor.

O vizită la un salon de coafură canină este sfârşitul perfect pentru o zi plină de joacă în care Ciro, la o săptămână de la operaţie, şi-a recăpătat pofta de viaţă, acel zâmbet plin de iubire dar şi poftă de mâncare. Ca un adevărat nobil ce este, se va bucura de pachetul complet de băiţa, tăiere a unghiilor, o nouă coafura perfectă pentru noul sezon de iarnă, curăţarea urechilor şi un masaj care să îl relaxeze şi mai mult şi să poată dormi o noapte liniştită alături de oamenii care îl iubesc cel mai mult. Vizita începe cu evaluarea blănitei lui maro deschis şi scurtă urmată de o băiţă cu produse de calitate, special alese pentru nevoile lui. Odată băiţa terminată, urmează uscarea şi perierea pe care Ciro o adora şi în voia căreia se lasă închizând ochii şi scoţându-şi vârful limbii în afară pentru a arăta cât de răsfăţat şi în siguranţă se simte. Urmează o tunsoare atentă şi menită să îl protejeze de răcoarea care s-a lăsat, punându-se accent pe lăbuţele lui care întotdeauna aduna o cantitate mai mare de păr. Un puf de parfum şi ieşirea se face pe covorul roşu direct în braţele surorii mele căreia îi oferă o mozoleală în semn de mulţumire. Pare a fi mai fericit şi relaxat acum ceea ce nu poate decât să ne bucure. Acasă îl aşteaptă noi gustări cu pui şi vită, preferatele lui şi o nouă pătura pufoasă.

Uneori mă uit la el, şi ştiu că şi mama şi sora mea gândesc la fel şi este imposibil să nu îţi doreşti să fii un căţel atât de iubit şi răsfăţat. Să poţi dormi în voie, să fii mângâiat, alintat, să ţi se aducă bunătăţi şi să te joci cu prietenii tăi în parc în timp ce frunzele arămii dansează în jurul vostru şi al codiţelor care se bălăngăne pline de fericire. Pentru că patrupedul acesta care a ajuns în casa noastră când aveam nevoie cel mai mult, este mai mult decât un animal de companie. Aşa cum îl alinta sora mea, este copilul ei. Cel care a fost acolo la divorţul alor noştri, cel care i-a lins lacrimile în nopţi însingurate şi cel care îi ştie toate fericirile şi tristeţile. Adoarme, cum s-a întâmplat în multe alte nopţi, pe mâna surorii mele, amândoi înfăşuraţi în pături pufoase şi legănaţi de Moş Ene.

Articolul acesta a fost scris, cu imensă nostalgie, pentru SuperBlog 2025.