Tranziţia de la teorie la practică

Am crescut şi trecut prin şcoală cu această vorba pe care cineva o rostea, inevitabil în diferite momente, fie la şcoală, acasă sau într-un magazin de cartier “Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!“. Şi întotdeauna m-am gândit că această vorbă poate fi rezumatul învăţării formale din şcoala româneasca. Este uşor să tocim, să învăţăm pe de rost dar când vine momentul să punem în aplicare ceea ce am învăţat ne blocăm, suntem pierduţi şi nu ştim de unde să începem. Tranziţia de la teorie la practică nu este atât de uşor de pus în practică atunci când nu ai practică.

Când am început programul psihopedagogic, în timpul facultăţii, am înţeles cât a rămas sistemul educaţional românesc în urmă, comparativ cu avansul tehnologic dar şi cu alte ţări europene. Pentru că noi nu avem programe nonformale în şcoli iar copiii nu ştiu ce posibilităţi de dezvoltare au în afara şcolii. Pentru că în era inteligenţei artificiale, nu mai este suficientă doar educaţia din şcoală. Copiii au nevoie de practică în domenii de actualitate şi practică aplicată pentru a putea face faţă cerinţelor pieţei muncii odată cu ieşirea din băncile şcolii. Trebuie să te faci remarcat din multitudinea celorlalţi din generaţia ta pentru a putea să obţii jobul dorit, sau de ce nu, să îţi deschizi propria afacere. Ce aduci tu, în plus, unei companii sau unui domeniu ce nu poate fi obţinut prin tehnologie şi automatizare?

Este foarte uşor să folosim inteligenţa artificială în contextul actual în care avem totul la un clic distanţă. Dar îmi amintesc în timpul liceului, cât de mult accent se punea pe gândirea critică, cât de important era să putem argumenta o idee sau să putem fi coerenţi în exprimare în timpul unei dezbateri. Şi dacă lăsăm toate temele şi textele pe seama unei maşinării, cum vom putea lua decizii în situaţii dificile? Cum vom putea sta în faţa unei comisii pentru a ne expune o idee de afacere sau cum putem obţine un job dorit dacă nu ne putem prezenta experienţa în faţa unui angajator? Tranziţia de la teorie la practică este adeseori greoaie din diferite motive. Fie nu suntem pregătiţi emoţional sau psihologic pentru a face pasul în direcţia dorită, fie avem nevoie să fim stăpâni pe cunoştinţele noastre şi să auzim experienţele celor care s-au aflat în poziţia noastră şi ne pot ajuta cu sfaturi ori pur şi simplu nu avem bazele necesare pentru a pune în practica ideile pe care le avem.

Când am început să îmi pun gândurile şi sentimentele într-un blog, am crezut că scriu pentru mine. Un mod prin care pot evada de la grijile cotidiene şi a mă pierde într-o lume a mea, plină de oamenii care au făcut parte din viaţa mea şi m-au învăţat ceva. Uşor, uşor, acest blog a devenit o carte (sau două) încă nepublicate, din păcate. Când mi s-a propus să devin speaker şi să îmi povestesc experienţa în faţa unor elevi şi studenţi mi s-a părut ceva ireal. Ce aveam eu de povestit unor oameni de aceeaşi vârsta sau mai tineri despre viaţă când mie nu mi se îndeplinise niciun vis până atunci. Vă povesteam aici cât de mult am încercat să învăţ şi în afara şcolii, dar nu credeam că povestea mea va interesa un public. Faptul că urma să vorbesc despre mine şi experienţa mea în aceeaşi sesiune cu domnul Decan şi profesor al facultăţii la care studiam în acel moment mă făcea să fiu şi mai anxioasa şi să am îndoieli în privinţa acceptării acestei invitaţii.

De atunci, am revenit şi a doua oară ca speaker în cadrul aceluiaşi eveniment, un an mai târziu, într-o sală mult mai mare cu un public şi mai divers. Apoi, a venit invitaţia de a vorbi la o lansare de carte, în prezenţa autoarei şi îmi amintesc cum mă gândeam, în sinea mea, cât de norocoasă sunt să am parte de asemenea experienţe. Am început cu voluntariat, în timpul liceului, şi am continuat şi în perioada facultăţii. Aşa am ajuns să învăţ să organizez un eveniment, dezbateri, cursuri cu ocazia unor evenimente internaţionale, să am motive de a continua să scriu despre experienţele mele pe blogul acesta şi să cunosc oameni din diferite domenii de activitate de la care am avut multe de învăţat. Am participat la evenimente de marketing şi comunicare în online, am vorbit cu tineri şi am descoperit mentalităţi de oameni cu iniţiativă, curaj şi determinare care se simţeau pierduţi în marea de informaţii care ne înconjoară pe toţi. Am ajuns, la final de facultate, să obţin o bursă în cadrul unei şcoli de vară dedicată studenţilor şi absolvenţilor de Istorie unde am avut ocazia să urmăresc şi să particip la workshopuri susţinute de nume importante precum domnul Theodor Paleologu, Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Paul Brummel, Ambasadorul Marii Britanii, Sergiu Celac, politician, fost ministru de externe şi fost Ambasador al României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord si altii.

Educaţia clasică, formală, nu ne pregăteşte pentru lumea reală şi nici generaţiile care vin în urma noastră nu sunt mai pregătite. Şcoala, în sine, nu satisface toate nevoile copilului care necesită direcţie şi orientare în viaţă. Într-o lume care se schimbă în fiecare an, în care tehnologii noi se dezvoltă tot mai repede, riscăm să rămânem în urma curentului.  Şi cum poţi înota dacă doar ai citit despre înot dar niciodată nu ai atins apa unui bazin? Prin practică facem primul pas spre îndeplinirea visurilor noastre. Doar cu teoria, care este precum o hartă a călătoriei, nu înseamnă că am ajuns din punctul A în punctul B. Înseamnă doar că ştim unde trebuie să ajungem dar nu am pornit încă. Dar dacă teoria învăţată nu îţi este destinată? Dacă ai învăţat un subiect doar pentru că a trebuit dar nu îţi aduce nicio bucurie, nu te motivează să te dezvolţi în acel domeniu sau nu este calea pe care vrei să o urmezi?

Copilul trebuie ascultat, încurajat dar trebuie să îl şi lăsăm să cadă, din când în când. Nu este suficient să îl învăţăm binele şi răul, uneori este important să îl lăsăm să aibă propriile experienţe, propriile eşecuri şi propriile succese. Pentru că nu vom fi mereu acolo să îl ridicăm, să curăţăm după el sau să îl împingem încet de la spate. Unele alegeri trebuie să fie ale sale şi trebuie să-şi poate găsi singur  vocea şi menirea. Pentru că mult prea mulţi copii trăiesc în umbra visurilor neîmplinite ale propriilor părinţi.

Se spune că este nevoie de un sat pentru a creşte un copil. Complet adevărat, pentru că nimic nu insuflă mai mult curaj, determinare, ambiţie şi responsabilitate precum o face comunitatea. Dar tinerii noştri frumoşi şi curajoşi au un trib în spate care să îi asiste în drumul acesta greoi şi înfricoşător de derutant la început de drum. Tribul Antreprenorilor oferă adolescenților şi tinerilor cu vârste cuprinse între paisprezece şi douăzeci de ani acces gratuit într-o comunitate de antreprenori autentici care vă pot ajuta să învăţaţi, direct de la sursă, realitatea vie a construirii unei afaceri în România. Aşadar, Tribul Antreprenorilor face front comun cu Tribul Adolescenţilor pentru a-i învăţa, pe aceştia din urmă, mecanisme practice, atât formal cât şi nonformal, despre piaţa de business, cum să îşi caute şi să îşi găsească vocea şi cum să se dezvolte în era inteligenţei artificiale pentru a-şi aduce contribuţia şi a-şi găsi locul la masa negocierilor pentru viitor. Detalii mai minuţioase despre această comunitate și înscrieri pot fi găsite pe platformă Skool – Tribul Antreprenorilor.

Şi pentru că nicio companie nu s-a dezvoltat fără oamenii de suflet din spatele ei, întotdeauna trebuie să ne amintim că numai un alt om care a trecut prin tot ceea ce înseamnă o afacere poate şti cât de greu îi este unui tânăr la început de drum să navigheze prin apele învolburate ale unei idei. Pentru că şi eu am ajuns să fac ceea ce îmi place datorită oamenilor care au crezut în mine, care m-au văzut chiar şi când eu nu mă vedeam şi care au ştiut că există potenţial în fata care nu credea că are nimic de împărtăşit cu lumea. Şi pentru că şi vocea ta contează, dacă ai între 15 și 18 ani eşti publicul ţintă pentru care Comunitatea Tribul Antreprenorilor a creat conceptul Rise & Speak aflat la prima ediţie, are loc în data de 16 noiembrie 2025 la Ibis Styles Bucharest City Center oferind o scenă reală, cu un public adevărat și mai ales, impact real.

Din perspectiva unui om simplu care a vorbit, de multe ori, în faţa unui public divers, chiar având anxietate, tot ce îţi pot recomanda este să înveţi şi să te dezvolţi. Uneori, chiar lucrurile care ne sperie sunt cele care ne aduc în preajma oamenilor de la care avem ce învăţa şi care ne pot ajuta să ne dezvoltăm ideile, să le dăm curs. Ştiu că sună înfricoşător dar uneori, de dragul tău şi al viitorului tău, cel mai bine este să te arunci cu capul înainte şi să iei iniţiativă. Vei face greşeli, vei fi dezamăgit dar vei descoperi oamenii tăi. Acei oameni care sunt mai mult decât pregătiţi şi fericiţi să împărtăşească din experienţele lor cu tine, te vor găsi. Nu există un singur secret al succesului, dar poţi să îţi creezi propriul plan spre succes pornind de la poveştile celor care l-au obţinut.

Inteligenţa artificială nu are sentimente. Nu te împinge de la spate când îţi tremură vocea şi nu te poţi uita în faţă, la publicul tău. El nu ştie cum bate o inimă umană, cum o mână pe umăr şi un Te descurci minunat, sunt mandu de tine poate să evapore toată tensiunea dintr-un trup de om la început de drum. Da, Inteligenţa artificială ştie multe şi învaţă repede dar nu va şti niciodată cât de puternică este vocea unui om care caută dreptatea pentru cei amărâţi, nu ştie cum se simte o îmbrăţişare între prieteni, cum se simte o strângere a mâinii, fermă, între doi parteneri de afaceri sau cum creşte un om şi cât de greu îi este unui părinte să-l lase să meargă pe propriul drum, fără a interveni. Da, va veni un timp în care multe joburi vor fi automatizate dar numai un om poate ajuta, sprijini şi proteja un altul. Dar inteligenţa artificială ne poate ajuta în viaţa de zi cu zi pentru a putea petrece mai mult timp alături de cei dragi.

Articol scris cu suflet pentru a cincea probă a competiţiei SuperBlog2025