Am urmărit noua mini serie Netflix “Baby Reindeer“. Mi se pare, totuși, potrivit să adaug că, cel puțin din perspectiva mea, seria ar merita un nume ceva mai complex: “Baby reindeer sau cum se crează victima perfectă“.
La prima vedere, “Baby reindeer” spune povestea unei persoana care ajunge să fie stokerită și abuzată. Dar asta nu implică doar victima și abuzatorul, după cum se observă în multe cazuri similare. În toate cazurile pe care le vedem in media, un punct comun este reprezentat de crearea, în cazurile de abuz și urmărire, a unui cerc de victime care împărtășesc experiențe similare. Aceste victime reprezintă individul țintă extinzându-se, în general, la familie, prieteni și posibile viitoare interese romantice. Acesta este modul abuzatorului de a prezenta o imagine cosmetizată a sa dar și crearea de relații cu persoanele din viața potențialii victime.
Toate acestea reprezintă o pârghie pentru abuzator de a ști, în permanență și din mai multe surse credibile, ce se întâmplă în viața victimelor și cum afectează aceste evenimente “relația” dintre cele două părți. Este modul în care abuzatorul primește puterea și controlul în relația cu victima. Love bombings, gaslighting și alte modalități de manipulare sunt ușor de utilizat când reușești să atragi în jocul tău și alte personaje care nu sunt neapărat direct interes. Orice persoană apropiată de potențiala victimă devine o uneltă în jocul puterii și manipularii asupra individului nebănuitor.
Ceea ce mi s-a părut atât de aproape de realitate a fost modul in care victimele sunt revictimizate. Este foarte ușor pentru narcisiști și manipulatori să atragă persoane care au fost, în trecut, victimele abuzului. Fie ca vorbim despre abuz fizic, emoțional sau sexual, este foarte ușor pentru aceste persoane să cadă în capcana viitorilor abuzatori. Aceștia au cunoștințele necesare de a recunoaște vulnerabilitatea și stima de sine scăzută și profită la maxim de această recunoaștere.
Principalele motive pentru care acest lucru se întâmplă sunt vina și rușinea potențialelor victime. Asa cum vedem și în miniseria Netflix, faptul că nu ai reclamat un abuzator care ți-a făcut un rău, în mintea ta, mare, înseamnă că orice rău mai mic care ți se întâmplă nu merită raportat sau grăit pentru că asta te face un ipocrit. Sau, mai rău, ajungi să crezi că meriți ceea ce ți s-a întâmplat sau ceea ce ți se va întâmpla rău pentru că simți dezgust și vină pentru ceea ce ai permis să ți se întâmple. Dacă victima nu raportează un abuz de magnitudini mari, de ce ar raporta un abuz mai mic, mai puțin grăitor, mai puțin vizibil. Ți-ai făcut-o cu mâna ta și meriți repercusiunile faptelor tale.
Nimeni nu știe mai bine cum se simte recidiva decât un om care a suferit una sau mai multe forme de abuz. Nu suntem orbi la semnele abuzurilor, la acele “red flags“. Problema victimelor este faptul că în abuz se recunoaște familiaritate. Este mai ușoară recidiva decât tratarea sau învățareaunui sentiment nou. Să ajungi în relații toxice, să redevii o victima a unui alt abuzator este foarte ușor, foarte la îndemână.
Calmul, iubirea, grija și suportul partenerului sau prietenilor sunt acele elemente ale unori relații care ne fac să ne simțim impostori. Victimele abuzului nu știu cum să gestioneze sentimentele pozitive. Nu știu cum să înțeleagă aceste sentimente pentru că nu sunt familiare. Nu sunt “normale, naturale“. Confortul vine din haos, din abuz, din “știu exact ce să fac ca abuzatorul meu să nu mă pedepsească, să nu se supere, să nu mă atace“. De aceea relațiile sănătoase cu oameni disponibili emoționali par plictisitoare. Din relațiile normale, pozitive lipsește drama și controlul, jocul puterii.
E nevoie de multă, foarte multă terapie pentru victimele abuzului. Eu sunt deja la al cincilea terapeut. Am trecut prin abuz cu toate astea, încă am multe de reînvățat, multă readaptare de practicat si multă iertare de sine de oferit. Acum sunt într-o relație sănătoasă cu un om care mă iubește și căruia nu știu cum sa îi ofer iubirea pe care o merită, deși îl iubesc enorm. Sunt de șapte ani cu un om lângă care nu trebuie sa fiu altcineva, nu trebuie sa merg pe coji de ouă, nu trebuie să îmi ascund sentimentele sau gândurile.
Și cu toate astea, am momente de anxietate. Mi se pare ca în orice moment mă voi trezi și voi realiza că a fost doar un vis lung și sunt înapoi într-o relație toxică din care sunt prea nesigură, prea fricoasă și prea prinsă ca să pot vreodată să evadez. Ma simt un impostor care fură locul altcuiva. Sunt un hoț de iubire sănătoasă. Altcineva este o victimă acum pentru că eu am fost egoistă și mi-am dorit ceva mai bun, ceva ce nu merit, ceva ce nu mi-a fost scris. Sunt jumătate de om pentru că am pierdut prea multe în fața oamenilor care au profitat de mine. Simt că nu merit bine pentru că nu știu “cu ce se mănâncă binele“.
Îmi place să cred că așa cum unii oameni învață să trăiască cu abuzul și să îl facă parte din existența lor, așa se poate învața și normalitatea și iubirea. E nevoie de multă muncă care, de cele mai multe ori, nu pare că aduce schimbări. Vor fi momente în care crezi ca te-ai întors de unde ai plecat dar cu mai mulți demoni. Vor fi momente în care vei vrea să renunți sau vei scoate din negura minții amintiri pe care creierul tău a încercat să ți le ascundă pentru a te proteja. Și te va durea și te va rupe în bucăți. Dar merită. Îți datorezi ție însuți această experiență, această luptă de vindecare și iertare.
Poate viața e ca o mare. Navighezi și te oprești în diferite porturi. Din unele iei sentimente iar în altele lași părți din tine. Apoi ajungi într-un port în care stai mai mult. Câteva ore devin câteva săptămâni, săptămânile devin ani și ajungi să iubești acest nou loc. Și, cumva, acest loc are de toate, chiar și lucruri sau sentimente de care nu știai ca ai nevoie sau de care nu te credeai capabil. Și atunci, într-una din zilele astea în care doar te bucuri de viață, îți dai seama că tot ceea ce ai trăit până la acel punct au fost doar lucruri care s-au întâmplat pentru ca tu sa ajungi aici și să rămâi.
“Baby Reindeer” este o miniserie complexă, cu un puternic impact emoțional. Nu am mai urmărit un serial dintr-o bucată de când a apărut primul sezon din Lucifer și eram în sesiune. Nu l-aș recomanda văzut într-o singură zi. Este prea mult de digerat, prea puternic și prea real. Dacă decizi să-i dai o șansă, savurează-l în doze mici. Ca să nu ți se frângă inima. De aceea am redenumi-o “Baby reindeer sau cum se crează victima perfectă“.
