În curând se împlinesc şapte luni de la operaţia care avea să îmi schimbe viaţa pentru totdeauna şi să mă înveţe, din nou, cum să mănânc, cât să mănânc, ce mâncăruri îmi sunt benefice şi ce nu îi mai place stomacului meu. Oricât de mult îmi spune creierul că pofteşte la X şi la Y, eu trebuie să îmi amintesc că există şi o altă cale şi că poţi avea o relaţie sănătoasă cu mâncarea. Pentru că sănătatea are gust bun când există o balanţă.
Şi este uşor să realizezi de ce românii sunt gurmanzi, de ce ne place mâncarea şi de ce avem mesele atât de îmbelşugate cu ocazia oricărei sărbători în familie. Eu nu am trăit în comunism dar am trăit anii de după căderea comunismului şi încă îmi amintesc cozile interminabile de la ouă şi ulei. Îmi amintesc iernile geroase în care ieşeam cu bunica la patru sau cinci dimineaţa cu sticlele acelea vechi de plastic şi ne alăturam altor oameni înfriguraţi dar optimişti ca aceea avea să fie ziua când produsele nu se vor mai termina odată ce le-a venit rândul la gemuleţul gheretei de metal.
Întotdeauna mi-a fost frică de mâncare. Niciodată nu am avut capacitatea de a înţelege cât înseamnă suficient. Fie nu era îndeajuns, fie nu era săţios ori era prea mult şi profităm înainte ca totul să se termine. Este foarte greu să creezi o nouă relaţie cu alimentele se zi cu zi după mai bine de 30 de ani de obiceiuri înrădăcinate adânc fără să te simţi vinovat sau, din contră, fără să exagerezi. De aceea încerc, acum, să învăţ că mâncarea nu ne este inamic şi că este un motor pentru energie şi susţinerea vieţii atât timp cât înţelegem măsură şi balanţa.
Vă povesteam acum ceva timp despre o mică afacere românească care dovedeşte prin produse simple dar delicioase faptul că nu trebuie ca alimentele să conţină adaos de zahăr, sare, emulsificatori, stabilizatori, conservanți ori alte uleiuri sau grăsimi hidrogenate pentru a fi delicioase. De la ei am încercat untul de arahide despre care vă povesteam aici şi pasta de fistic tot mai populară în ultimii ani aici. Acum am descoperit un nou produs cel puţin la fel de interesant care poate fi folosit atât în alimente dulci cât şi sărate, în funcţie de preferinţe.
Dar să începem cu începutul. Susanul, pe care îl folosim adesea în preparatele preferate de zi cu zi sau la ocazii speciale, este o sursă fantastică de calciu, magneziu, fosfor, fier care ne fac oasele puternice, ne dau energie şi ne protejează sistemul nervos. Este un aliment simplu dar cu multe beneficii pentru sănătatea noastră, consumat în cantităţi moderate, la fel ca orice alt aliment. Aşa am descoperit Tahini, o pastă de susan. Atât, simplu dar versatil, nepretenţios dar care poate face o masă atât sănătoasă cât şi gustoasă. Conține 100% susan copt şi măcinat fără adaos de zahăr, sare, emulsificatori, stabilizatori, conservanți ori alte uleiuri sau grăsimi hidrogenate, la fel ca toate produsele Sunday Bites.
Eu mănânc pâine foarte rar şi numai prăjită dar tahini merge de minune cu aceasta sau cu rondelele de orez expandat. De asemenea amestecat în reţeta de humus, îi dă acestuia acea textură cremoasă pentru că îmbină ingredientele într-un dans al gusturilor şi aromelor. Şi de aceea revin şi spun că simplitatea este, uneori, cea mai bună reţetă pentru o masă bogată în ingrediente benefice pentru noi dar şi săţioase care să ne pregătească pentru zilele obositoare.
Nu trebuie să renunţăm la alimentele care ne bucură papilele gustative pentru a fi sănătoşi şi pentru a avea o stare de bine. Într-o lume în care bucuriile mărunte şi plăcerile simple sunt cele care fac diferenţa, învaţă să fii echilibrat şi nu vei simţi că eşti la dietă nici măcar o zi. România a fost şi este o ţară a contrastelor. Am trăit atât bucuria simplităţii la ţară cu produse făcute în casă cât şi pe cea de la oraş unde totul se găseşte pe un raft, la îndemâna oricui. Ştim cum să ne ţinem la adăpost în iernile grele cu sărmăluţe şi mămăliguţă dar şi cum să ne bucurăm de verile calde cu un mic la grătar şi o salată de legume de sezon. Uneori o simplă plăcere vine într-un borcănaş de tahini lângă o pâine caldă abia scoasă din cuptor.
