Suflete pereche

Oare am fost trimişi pe Pământ doar pentru a hoinări orbi? Fără hărţi, fără instrucţiuni de trăire a vieţii? Am fost pur şi simplu plămădiţi din pământ, într-un trup care cuprinde un suflet pe jumătate? Şi atunci? Unde este cealaltă jumătate şi cum o găsim?

Nu ne cunoaştem, probabil nu ne-am văzut niciodată sau poate doar în treacăt, însă prea repede pentru a ne da seama că ne-am găsit. Nu ne cunoaştem dar ne ştim, ne ştim atât de bine unul pe altul, de parcă o viaţă am povestit şi am tot povestit şi am reuşit să aflăm atât de multe unul despre celălalt. Şi totuşi…nu am stat de vorbă niciodată, nu am privit niciodată apusul său răsăritul îmbrăţişaţi, niciodată nu am fost prezenţi când unul dintre noi a căzut. Tu nu m-ai prins pe mine şi eu nu te-am susţinut pe tine. Dar…am simţit mâna ta caldă ştergându-mi lacrimile amare când în viaţa mea cunoşteam un alt eşec, nici tu nu aveai cum să nu simţi mâna mea caldă ce te cuprindea si te aducea mai aproape de pieptul meu în acea seară în care ea…cea care avusese grijă de tine până atunci, alesese să-şi ofere iubirea altuia, a zâmbit, ţi-a urât numai de bine şi a trântit uşa în urma sa. Si eu am ramas acolo, alaturi de tine…cu gandul, pentru ca nu ne-am intalnit niciodata.

Nu am închis niciodată uşa sau fereastra complet, nici a sufletului nici a casei mele pline doar de mine. Şi de ce le-aş fi închis? De ce să te las să aştepţi de cealaltă parte gânditor şi întrebător? Poate astfel ţi-ai fi pierdut curajul de a mă căuta, sau poate te-ai fi întrebat de ce faci acest lucru…atunci poate ţi-ai fi continuat drumul tău prin viaţă…pe jumătate…pentru că nu ai putut intra în locul unde te aştepta jumătatea ta.

Şi am lăsat uşa deschisă de teamă să nu te pierd. Şi astfel îţi pot auzi paşii, paşii tăi atât de familiari, asemeni marii care se sparge de ţărm imbratisandul şi sarutandul în grabă iar şi iar. Şi aş fi ieşit si te-aş fi îmbrăţişat, atât de strâns în cât trupurile noastre ar fi devenit unul singur, pentru că sufletele noastre să poată fi întregite într-unul singur, să ne putem uni aripile moarte şi însingurate în cea mai frumoasă pereche albă, care să ne înalţe la cer unde fericirea noastră va fi completă. Dar tu nu ai fost niciodata de cealalta parte a usii. Astfel in inima mea au patruns si altii, pentru ca am invatat ca sunt capabila sa iubesc mult mai mult decat as fi visat…si am lasat in inima mea oameni si oameni…unii mai buni, altii mai rai. Unii l-au murdarit, altii au facut curatenie de primavara…dar nici unul dintre acesti oameni nu erau tu…si mi-am umplut sufletul de dragoste pentru altii…insa jumatatea destinata tie iti apartine inca! 

Dar, încă nu te-am întâlnit şi nu ştiu cum arăţi, te ştiu doar aşa cum erai când ne-am despărţit în Rai, în momentul în care am fost brutal despărţiţi pentru că nu am avut timp să ne completăm. Nu eram complet căliţi, nu învăţasem tot ce era de învăţat, nu eram pregătiţi să rămânem. Şi te ştiu cum erai când te-am văzut ultima dată, o pală de vând plăcuta într-o zi fierbinte de vară, o ploaie caldă care udă câmpurile pârjolite de soare şi le redă şansă la a produce o recoltă bogată, o noapte senină luminată de lună şi de stele, un ghiocel plăpând care are curajul să scoată capul din pământ în fiecare primăvara şi să ne anunţe că iarna cea grea a trecut.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest