Impartim o viata si un dor la doi!

Impartim o viata si un dor la doi!

Cheia zornăie în broască şi iala permite uşii grele de metal să se deschidă. Îngheţat şi cu părul ciufulit, el intră şi închide uşa. Apoi o încuie cu  acelaşi zornăit familial al ialei. Îşi agăţă paltonul negru şi călduros în cuierul de pe hol, cel cumpărat vara trecută odată cu mobile pentru dormitor. Vara trecută, când au decis să se mute împreună pentru că au înţeles că nu mai sunt copii şi trebuie să facă paşii fireşti spre maturizare. Apoi se descalţă. Ghetele grele lovesc gresia şi zgomotul o scoate pentru câteva secunde, aproape imperceptibile, din visare. El le adună şi le chiteşte frumos lângă cizmele ei cu blăniţă. Zâmbeşte cu gândul la momentul în care I le-a cumpărat. Veneau aşa de bine pe gamba ei micuţă şi picioruşul se potrivise perfect, că în basmul vechi al Cenuşăresei.Zâmbeşte şi mai mult şi realizează că încă nu şi-a pierdut inocenţa din cauza problemelor de “om mare” şi încă visează la poveşti.

– Iubito! Am ajuns! Unde eşti?
Tăcerea este singurul lucru pe care îl aude. Nu îi place când nu îi răspunde. Îi e teamă să nu îi răspundă. Încă nu a scăpat de gândul că va face din nou mişcări greşite şi uşa se va trânti iarăşi în urma ei şi ea va pleca. Plecase de câteva ori, la începutul relaţiei lor. El nu era tocmai genul de bărbat pe care ea şi-l dorea. El nu era încă matur şi visa oricând. Şi ea era o visătoare şi un copil mic prins într-un corp de adult. De el mai avuseseră grijă altele înaintea ei dar de ea nu mai avusese grijă nimeni. Ea nu mai avusese pe nimeni care să o protejeze şi tânjea după acel sentiment de siguranţă. Învăţase să se maturizeze şi învăţase să aibă grijă de ea. Ştia că e fragile şi sensibilă şi  că orice vorba aiurea îi provocă dureri de inimă şi lacrimi începeau să-i ude obrazul.
– Eşti acasă? Eşti bine?
Porneşte grăbit spre dormitor  sperând că este bine. E la fereastră.Iar e visătoare. Mereu e aşa în perioada asta a anului. Acum e cea mai frumoasă şi cea mai nostalgică.Acum o iubeşte cel mai mult pentru că acum se pot copilări amândoi fără teamă, fără oprelişti. Din păcate, tot în această perioadă şi chipul ei e mai mereu ud. Ea nu se poate concentra parcă la nimic şi îi e frică să nu se rănească într-o zi. Nu suporta acest gând chinuitor dar e conştient că se poate întâmpla. Nu ar suporta gândul de a o pierde. Fusese la un pas să o piardă odată. Se simţea rău şi el era prea oboist să vină la ea. Era singură şi nu a crezut că se poate întâmpla ceva. A găsit-o la timp. Atunci a înţeles cât de mult o iubea şi cât de fericită era viaţa lui de când o întâlnise pe ea. Îi fusese teamă de o relaţie serioasă, îşi bătuse joc mult timp şi nu o apreciase. Regretă acum. Se căia şi îşi jurase sieşi că nu va mai lăsa vreodată să se întâmple aşa ceva.
               
– Bună, iubito! Te-am strigat. Eşti bine?
– Bună, iubitule! Da, sunt bine……
 
 

2 thoughts on “Impartim o viata si un dor la doi!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest