
Timpul a trecut pe nerăsuflate. Acum două zile parcă începeam şcoala, apoi liceul şi dintr-odată, iată-mă la vârsta maturităţii. Azi este aniversarea mea. Azi împlinesc 18 ani. Las în urma jucăriile, îmi schimb buletinul, pot vota…pot să iau permisul de conducere. Trebuie să fiu mult mai responsabilă pentru acţiunile mele. Voi răspunde pentru fiecare in parte. Nu mi se vor mai ierta multe, însă voi avea libertatea de a mă bucura mai mult de posibilităţile unei vieţi de adult, în care să nu uit, totuşi, copilul din mine. O să ne distrăm pe cinste azi.
Am nevoie de puţin aer îmi spune mama mea, pentru că par palidă. Îi spun că mă simt bine şi că nu am nevoie decât de o cafea. Pregătirile, se pare că m-au epuizat. Mă las, însă, condusă afară. Nu mi-am dat seama când toţi ceilalţi invitaţi m-au urmat. De ce îşi făceau atâtea griji, oare? Atunci, în fata localului, parchează o maşină superbă, neagră, perfectă pentru o domnişoară şi mă întreb cine este invitata surpriză, sau întârziată. Din aceasta, coboară un bărbat. Nu îi văd decât silueta zveltă şi suplă. Farurile mă orbesc şi nu îl pot desluşi. Două mâini mă îmbrăţişează drăgăstos şi un “La Mulţi Ani” plin de dragoste îmi răsună în urechi. Ce caută tatăl meu într-o asemenea maşină. A cui este şi când a plecat, oare, de la masă. Până să realizez cele ce se întâmplă, toată lumea cântă La Mulţi Ani şi eu izbucnesc în lacrimi. Este superbă, este o Toyota Aygo este a mea şi ştiu exact ce am de gând să fac. Dar, a doua zi pun planul la punct.
Go Fun Yourself, îmi sună într-una în cap. Azi am examenul auto şi sunt hotărâtă să dau tot ce am mai bun din mine pentru a-mi putea îndeplini planurile. Am de gând să mă plimb, să îmi iau o mână dintre cei mai apropiaţi prieteni, să încărcăm portbagajul cu bagaje pentru măcar două sau trei săptămâni şi să vedem tara, să avem parte de distracţie şi relaxare . Am de gând să văd toată ţara, fiecare mic colţişor al ei, anul acesta. Da, am de gând să văd, în sfârşit, Transfăgărăşean şi Transalpina. Să fac poze şi să mă bucur de frumuseţile care îi dau unicitate ţării. Apoi, am de gând să vizitez toată Transilvania. Vreau să am mai multe motive pentru a iubi acea zonă, parcă desprinsă de România. Vreau să văd marea pentru prima dată în viaţă. Vreau să văd marea, toamna târziu când este neliniştită şi goală de toţi turiştii care au bătătorit paşii între nisip şi apă. Vreau să ajung pe cărări vechi de munte. Să ne oprim la un foc de tabără, în timp ce din maşina să se audă sunetele calde ale melodiilor folk. Să cântăm şi să ne bucurăm de tinereţe şi de anii care încă ne mai permit să facem tot ce ne place.
Vreau să ajung să văd locurile pe care nu le-am putut vedea până acum în ţară. Când voi termina de văzut toate meleagurile frumoase ale Romaniei, mă voi hotărî, apoi, să văd şi frumoasa şi bătrâna Europă, din care învăţ şi pe care îmi doresc să o văd, într-o zi. Apoi, să nu uit sa imi amintesc de faptul că sunt tânără! Să mă bucur de posibilitatea unui mijloc de transport practic care să mă poarte oriunde vrea inima mea. Să am grijă de ea cu cea mai mare dragoste şi să nu o las să se uzeze. Maşina devine un mijloc prin care îţi poţi îndeplini vise şi poţi ajunge în timp util oriunde este nevoie de tine. Dacă nu o păstrezi cum trebuie, ce rost are să vrei să o ai?
Visele prind viaţă şi mă aşteptă cel puţin un an plin de frumos, de bine, de relaxare, de plimbări şi de peisaje minunate care să îmi încânte ochii şi inima plină de iubire pentru orice este vechi şi actual, în acelaşi timp.
Articolul este scris pentru Superblog 2014 ( cea de-a doua proba ) .
6 Comments
Aniela Deby
7 October 2014 at 19:50Tot timpul masina a fost un mod de a indeplini visele. Vorbesc la modul general.
Ianolia Marina
7 October 2014 at 19:52Ce-i drept, e mult mai practica si mai usor de indeplinit dorinte (mai ales cand vine vorba de calatorii practice in zone unde nu ajungi cu alte mijloace de transport) . 😉
Gaby Fitz
8 October 2014 at 11:51Frumos articol. Din pacate anii trec foarte repede, ca si cum timpul se grabeste undeva asa ca trebuie sa traim fiecare clipa ca si ultim. 🙂 Si dupa cum iti spuneam, noi nu imbatranim. Suntem exact ca si vinul, tot mai buni cu trecerea anilor :)))
Ianolia Marina
8 October 2014 at 11:58Multumesc frumos Gabi, pentru ca imi amintesti zi de zi cat de pretioasa e viata, prietenia, vorba buna a omului caruia chiar ii pasa de tine! 😀
Natural
9 October 2014 at 22:50hehehe, nu imbatranim, ne creste valoarea :))) Spor!
Ianolia Marina
9 October 2014 at 22:50Vreau un tricou cu mesajul asta, Daniel! :)) Multumesc frumos, asemenea! 🙂