Book

Scriitor de vieti

Book

Cred că uneori mi-am deschis cartea mult prea des, am lăsat oameni ieftini să scrie în cea mai mare bogăţie a unui om, în suflet şi în minte. Am lăsat suflete reci să mă înveţe vorbe calde şi trecătoare, pe care nu vor recunoaşte vreodată că le-au rostit. Pentru că de fapt, în interiorul fiecăruia se află viaţa întipărită, asta ne defineşte ca oameni. Fiecare dintre aceste două elemente descriu dintr-o altă perspectivă întâmplările, faptele, impresiile, mintea deţine cheia raţiunii, pe când inima, deţine înţelepciunea poetică. Însă întotdeauna, cele două găsesc calea de mijloc care, într-o zi, va folosi pentru diferenţierea noastră între alţii asemeni nouă.

Aveţi grijă pe cine lăsaţi să scrie în cartea voastră, căror persoane le daţi posibilitatea să semneze condica vieţii, ce foi o să rupă din ea sau ce altele va completă. Întotdeauna dăm ceva în schimbul oricărui lucru primit. Sufletul este ca un Curriculum Vitae pentru permisiunea de  păşirea într-un loc mai bun după viaţa pământească, cea mai bună scrisoare de intenţie şi cel mai sincer analizator al nostru. Pentru ce punem la păstrare în suflete şi minţi, suntem direct responsabili şi avem libertatea de a alege.

Partajează asta:

You Might Also Like

No Comments

    Leave a Reply