Cărţile sunt prieteni reci dar siguri

Am făcut o pasiune din crearea unei lumi îndepărtate, o lume doar a mea, ce mi se deschide în faţa ochilor când încep lecturarea unei cărţi noi. Am învăţat că prin cărţi mă dezvolt ca om, am învăţat să fiu atentă şi la şcoală la materiile predate, însă şi să caut noi informaţii care să mă ajute pe viitor. Nu ştiu cât mă ajută sistemul de învăţământ de astăzi, de fapt nu ştiu cât ajută pe cineva. Sistemul de azi se aplică pentru toţi la fel, de parcă toţi gândim, simţim, practicăm totul la fel. De ce nu arătăm atunci toţi la fel, de ce nu ne îmbrăcăm la fel, de ce nu facem doar un lucru toţi? Pentru că suntem diferiţi, unici în felul nostru. Însă nimeni nu are răbdare să te înveţe în stilul în care ai tu nevoie să fii învăţat.

Aşa că am ales să mă rup brusc de “turmă” din care fac parte. Am ales să fiu considerată de unii “fată ciudată” mereu cu o carte în mână, şi specială de către alţii pentru că nu accept să învăţ doar ce sunt obligată să învăţ pentru că dintr-un motiv sau altul fac un liceu, o facultate, un curs de calificare… Cărţile sunt prietenii mei tăcuţi, mereu ascultători, care când mă aştept mai puţin, îmi descoperă dintre filele lor, dintre secretele lor, exact informaţiile de care am nevoie, răspunsuri pe care le aşteptăm de mult sau acţiuni care s-ar aplica în probleme pentru care nu găsisem soluţie cândva. Sunt diferită pentru că îmi place să citesc, pentru că mereu sunt cu nasul într-o carte, pentru că de fapt toţi banii mei se duc pe cărţi…

– Nu am mai întâlnit o fată ca tine.
– Ce vrei să spui prin asta? O spui pe un ton care sună a acuzaţie…
– Nu! Nu am vrut să sune aşa, te rog să mă ierţi, nu la asta m-am referit!
– Atunci…?
– Eşti specială! Uită-te la tine, stăm în casa de două ore şi nu ţi-ai dezlipit ochii din carte decât în treacăt. Şi banii tăi… se duc mereu pe câte o carte. Nu îţi reproşez, crede-mă nu văd lucrurile dintr-o perspective rea.
– Atunci? Cum mă vezi?
– Eşti exact ce nu văd niciodată, sau mult prea rar să poată conta. Parcă nu faci parte din lumea asta, găseşti frumosul în locuri şi în oameni, unde puţini îl văd. Eşti pierdută când mergi printre oameni, şi parcă te regăseşti atât de frumos între filele unei cărţi. Pari liniştită… ca şi cum te-ai regăsi… îmi placi mai mult aşa, aş putea să te privesc cu orele!
– Nu te deranjează? Îmi pare rău că uneori dau impresia de ignorare sau nepăsare, dar îmi pasă, îmi pasă de tine. Doar că… e o carte bună şi îmi place.
– Ştiu, nu te disculpa, nu e nimic rău în a citi şi ştiu că nici tu nu vezi lucrurile ca pe o greşeală.
-Cred că uneori ar trebui să fiu mai atentă la cei din jur, şi sunt, însă când o carte bună îmi pică în mâini, e ca şi cum însăşi un înger mi s-ar pogora în suflet în acele momente. Îmi place să citesc şi da este uneori o pasiune costisitoare, însă nu dăunătoare şi chiar foarte profitabilă pentru ceea ce mă defineşte ca fiinţă raţională. Da, ador cărţile, aş putea citi zile întregi, şi nu m-aş plictisi, nu m-aş sătura.

2 thoughts on “Cărţile sunt prieteni reci dar siguri

  1. Buna. Nu esti singura. Si eu ador cartile, informatia daruita din carti si lumea pe care imaginatia te ajuta sa intri prin povestea pe care cartea ti-o ofera. Eu prefer sa-mi cumpar carti, decat sa cheltui banii cu `amicii prin anuturaj de societate doar de a avea prieteni`, la petreceri; bauta; a iesi fara sens afara stand de vorba si consumand: tigari; sucuri daunoare.. la care aceste intalniri nu-ti daruie nimic inafara de trecerea timpului fara implicare reala a face ceva cu viata ta. …

  2. Complet de acord cu tine. Cam toti banii mei de buzunar merg pe carti si nu regret nici 10 bani din ei, pentru ca stiu ca astfel investesc in mine. Intr-o societate in care valorile se pierd si nonvalorile ies in fata, cartile au ramas cel mai frumos mod de evadare din cotidianul uratit de vreme 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest