Balsam pentru Suflete

                   

     În ianuarie, Editura Univers sărbătorește luna Enigma, luna dedicată colecției de cărți polițiste și thrillere, una dintre cele mai vechi serii ale editurii.
Concursuri, mistere de dezlegat, informații atractive despre cărțile, autorii dar și cititorii Enigma, oferte și reduceri. Pe toate le veți putea găsi între 12 și 31 ianuarie pe site-ul Editurii, pe pagina de Facebook și pe blogurile și site-urile partenerilor Editurii Univers.  
     Cu această ocazie, bloggerii au fost antrenaţi într-o iniţiativa foarte frumoasă care, mie, mi-a dat ceva de gândit. Trebuie să prezentăm şi să argumentăm un eveniment din viaţa noastră, care ar reprezenta un subiect interesant pentru o carte ce să facă deliciul cititorilor. Personal, îmi este imposibil să găsesc doar un eveniment marcant pentru că aş putea scrie o carte întreagă autobiografică sau o alta plină de învăţăturile şi momentele care m-au calit. Cel mai probabil există mii de vieţi care sunt pline de însemnătate care să facă subiectul unei cărţi foarte palpitant. Fiecare fiind specială, totuşi, păstrând tonul subiectiv.

   În viaţă, am învăţat că există două tipuri de oameni: povestitori şi ascultători. Rolurile sunt mutabile. Povestitorii suntem noi, oamenii care ne punem sufletul pe tava oricui are răbdare să ne asculte, în timp ce ascultătorii sunt cei care adună povesti, mai interesante decât ale lor şi le fructifică până nasc adevărate basme demne de domeniul SF-ului. Îmi permit să cred că fac parte din ambele categorii, pentru că sunt capabilă şi de a fi povestitor şi de a fi ascultător. Diferenţa dintre mine şi ascultătorii de ocazie, este că poveştile pe care eu le ascult, sunt cele din care am ceva de învăţat, venite de la oameni care au trăit frumos şi care nu s-au dat bătuţi niciodată. De aceea, în decursul acestui an, am ales să public cartea cu învăţăturile pe care le-am asimilat de-a lungul vieţii de până acum, venite din partea oamenilor care s-au oprit din drumul lor grăbit prin viaţă, pentru a mă asculta, sprijini şi sfătui. Aceasta va purta numele de Balsam pentru Suflete.
  Am 21 de ani, o vârstă fragedă ar spune mulţi, cei care ar auzi că am scris o carte care este cât se poate de dornică să vadă lumina tiparului. De asemenea, mi s-a spus şi faptul că eu nu scriu în concordanţă cu vârsta din buletinul meu. Poate şi din această cauză, oamenii sunt surprinşi când află vârsta mea reală. Un amalgam de sentimente şi trăiri pot exista în mintea şi sufletul unui tânăr, la fel cum poate exista şi în mintea unui om în vârstă. Vârstă este irelevanta în unele domenii dacă stăm să analizăm societatea şi preocupările sale. 
   Mi s-a spus, adesea, că oamenii au de învăţat câte ceva de la mine. Eu gândesc faptul că eu am ce învăţa de la fiecare om care a poposit sau a trecut prin viaţa mea. Toţi suntem scriitori, pentru noi şi pentru cei care se întâmplă să intre în contact cu noi. Fiecare dintre noi scriem în cartea vieţii noastre capitole. Niciodată, însă, nu poţi avea parte de o experienţă de unul singur. Întotdeauna în vieţile noastre vom avea mai mulţi coautori. Sunt călători care deţin răspunsuri, care ne vor ajuta să umplem această carte a vieţii noastre zi de zi, luna de lună, an după an. De asemenea şi noi suntem coautori pentru alţii. Uneori apărem în cartea unor oameni de la care nici nu ne-am aştepta, pentru că devenim exemple pentru aceia care au nevoie de modele, pozitive sau negative. Ajutorul în definitivarea cărţii poate veni din multe locuri iar paginile se pot umple constant, adăugând alte şi alte fapte, vorbe, sentimente, simţiri, sfaturi, persoane. Fiecare nou capitol conţine actori noi şi vechi, sau renunţă complet la anumite personaje. De cele mai multe ori, acele capitole nu sunt niciodată plăcute.

    Pentru că este musai să exemplific măcar o parte dintre experienţele care au constituit/ar constitui subiectul pentru o carte, acestea ar putea fi faptul că la vârsta de 10 ani, când s-a născut surioara mea, am devenit bona cu acte în regulă, sau că am avut primul “job” la 11 ani din cauza problemelor financiare, sau cum am fost prima dată în străinătate la 10 ani, în Atena datorita norocului, ori cum eram cât pe aici să îmi pierd viaţa la 12 ani şi am fost supusă unui tratament greşit din cauza căruia voi avea probleme de sănătate toată viaţa. Dar de ce să nu vorbesc despre prima iubire, despre primul sărut, prima dezamăgire sau prima carte citită? Pentru că am mii de experienţe frumoase sau mai puţin frumoase care merită povestite, măcar ca un jurnal care să îmi ţină loc de memorie când nu voi mai fi capabilă să pun în ordine evenimentele pentru că vârsta va începe să îşi spună cuvântul. Sau, ar putea ţine loc de carte cu poveşti pentru nepoţii care, poate, nu vor mai apuca să mă cunoască pentru că firul vieţii mele se va rupe când timpul să plec, va decide să sosească.

   Mai important decât experienţele, rămâne ceea ce înveţi din ele, ceea ce te defineşte ca om şi ceea ce, inevitabil, laşi în urma ta. Tu alegi dacă numele tău va fi pomenit atât timp cât cei care te-au cunoscut, mai trăiesc sau va răsuna pentru totdeauna ca parte din istoria unei civilizaţii, sau a unei naţiuni, care va dăinui peste ani protejate de grija generaţiilor care vor veni.
             

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest