Profesionale

Rexona merge alături de mine în practică arheologică la Corabia

Pfiu! Am scăpat şi de sesiunea care mi-a dat bătăi de cap şi care m-a făcut să alerg dintr-o parte în cealaltă sau să stau noptiintregi trează pentru a învăţa. Ce-i drept, am avut parte de un semestru destul de dificil, mai ales că aveam liberă doar o zi pe săptămână. În rest, îmi începeam ziua înainte de răsăritul soarelui, undeva la ora 6:00 dimineaţa, îmi beam cafeaua după ritualul de dimineaţă iar după alegerea ţinutei pentru acea zi, o zbugheam la facultate.

Adevărul este că nu prea dorm noaptea, iar trezitul la o asemenea oră matinală, înseamnă o zi obositoare la care mai adaug câteva cafele pentru a nu adormi într-un mod absolut penibil în faţa domnilor profesori. Şi colac peste pupăză, de la ora 8:00, când aveam primul curs şi până seara la ora 18:00, aveam cursuri în continuu. De asemenea, uneori trebuia să fac “naveta” între Universitate şi Facultatea de Drept şi Ştiinţe Sociale, pentru a nu pierde ore esenţiale.


A fost o alergătură continuă tot semestrul. Un semestru obositor şi plin de adrenalină. Să nu mai vorbim de parţialele finale şi proiectele pentru care trebuie să fac zeci de drumuri de la bibliotecă până acasă pentru că sunt o împrăştiată notorie şi tot uitam notiţe, cărţile pe care trebuia să le restitui sau mai ştiu eu ce.

Şi cu speranţă în suflet, priveam miercurea aceasta spre zilele libere pe care le aşteptăm. Visam zile de vară în care puteam dormi mai mult, puteam lenevi alături de o carte bună şi o cană de ceai sau puteam ieşi cu prietenii or să fac excursii.

O voce din capul meu însă, cu o voce domoală şi sinceră care, parcă, nu voia să mă trezească din reverie, îmi spunea “Ianolia, nu vreau să-ţi stric planurile, dar de pe data de 13 până pe data de 24 iulie, vei face practică arheologică în Corabia.”. A fost, pe bună dreptate, începutul sfârşitului verii planificate atent. Ştiam ce mă aşteaptă încă din primul an de facultate, dar sperăm să se schimbe locaţia şi să pot face o practică mai adecvată pentru luna iulie într-o zonă de câmpie.

Voi săpa, căra moloz şi nisip, nămol sau bolovani grei din Dumnezeu ştie ce groapă în care va trebui să stau de la ora 7:00 dimineaţa, până undeva spre după-masa zilei. Zi de zi, timp de două săptămâni soarele îmi va pârjoli pielea, va trebui să mă lupt cu insectele, mizeria, frica de a nu călca greşit şi a-mi luca din nou piciorl semi-vindecat şi transpiraţia.

Dintre toate blestemele, cel mai urât îmi este să fiu tanspirata. Să transpir şi să eman acea duhoare insuportabilă pe care oamenii din autobuzele locale mă obligă să o tolerez doar pentru că e mai ok să dai cu parfum peste mizerie şi să speri că nu miroase, decât să te speli ca orice om normal.

Aşa se vor desfăşura zilele mele. Trezindu-mă la 6:00 dimineaţa, aşa cum m-am trezit un semestru întreg şi fuguţa, aproape 5 km până la Sucidava, situl arheologic unde voi săpa. De asemenea, după muncă asiduă şi o zi începută, cel mai probabil, fără o cafea tare şi micul dejun, vom lua prânzul la amiază şi ne vom întoarce la treabă până la orele în care canicula ar trebui să se mai domolească. Să îmi amintească cineva să iau o sticlă de cel puţin 2litri de apă cu mine, pentru că în fiecare vară am grijă să mă hidratez foarte bine, bând şi 4 litri de apă pe zi.

După-amiază, cel mai probabil după ce vom termina treaba, vom face fiecare câte un duş şi sperăm că vom putea să ieşim la plimbare prin oraş, doar să ne mai dezmorţim după o zi de căutări şi săpături, sperând să găsim o comoară de mult îngropată pe care statul să o pună la îndemâna românilor mândri de istoria ce s-a clădit, de-a lungul miilor de ani, sub picioarele noastre.

Sincer, îmi vor lipsi plimbările cu bicicletă, de acasă, comoditatea de a fi în casa mea şi nu într-un cămin în care trebuie să am grijă cum păstrez lucrurile şi cum mă port, într-un orăşel în care nu am mai fost niciodată şi în care nu ştiu dacă voi găsi linişte pentru că nu ştiu la ce să mă aştept. Dar ştiu că sunt genul de om agitat, întotdeauna pregătit să facă ceva nou şi chiar şi foarte aproape de oraşul natal, să plece într-o excursie care se anunţă extrem de productivă din care voi învăţa multe. Sunt o împiedicată notorie, pentru că, de când mă ştiu, nu am stat niciodată locului pentru că asa-s din fire. Dar sunt responsabilă, cel puţin în ultimii ani şi creşterea surorii m-au făcut aşa, deşi uneori scot la iveală copilul din mine şi mă las purtată de val.

De asemenea, fac o mulţime de duşuri, mai ales vara. Cred că am o obsesie cu acest ritual. Nu suport să mă simt murdară şi să-i deranjez pe cei de lângă mine. Apropo de vorbă “ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”, aşa sunt şi eu şi pe acest principiu mă ghidez în viaţă…şi “Fă-ţi de cap, până la cap dar cu cap!”. Îmbinate, dau naştere unui om plin de viaţă care e întotdeauna în căutare de noutăţi de făcut, lucruri de învăţat şi cu o energie fantastică. Puţin mai leneşă vara, dar cine nu se simte moleşit de căldură, vara?

Şi apropo de nu suport transpiraţia de niciun fel, de curând am descoperit noile antiperspirante Rexona care oferă un beneficiu unic: protecție eficientă împotriva transpirației și prospețime îndelungată, grație formulei patentate MotionSense – microcapsule ce se activează la fiecare mișcare. Rexona este astfel primul deodorant din lume care conține microcapsule activate de mișcare, pentru protecție antiperspirantă eficientă și senzație de prospețime pe parcursul întregii zile. Aici se potriveste, de minune, mottoul celor de la Rexona: Nu te lasă la greu. Rexona este primul antiperspirant din lume care conține microcapsule activate de mișcare și îți asigură protecție eficientă și senzație de prospețime pe parcursul întregii zile. Pentru că susține un stil de viață activ, Rexona a creat MotionSense, o tehnologie inovatoare, cu microcapsule, ce se activează la fiecare mișcare. Cu cât faci mai multă mișcare, cu atât se eliberează mai multă prospețime. Microcapsulele cu parfum se sparg la fiecare mișcare pe care o faci, pentru ca tu să te bucuri de o senzație de prospețime îndelungată. Oricare ar fi pasiunea ta și orice ţi-ai dori să realizezi, Rexona, cu tehnologia unică MotionSense™, te ajută să faci faţă provocărilor fiecărei zile.

Aşadar, în bagajul meu spre Corabia, voi lua cu mine noul antiperspirant Rexona, pentru a-mi îndulci şederea într-un loc despre care nu ştiu multe şi în care voi lupta cu transpiraţia şi oboseala pentru a avea parte de zile fructuoase de muncă şi să vin acasă cu o satisfacţie apoarte!




Partajează asta:

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply
    Angelica
    13 July 2015 at 01:51

    Obisnuiam sa folosesc Rexona prin perioada cand era ceva mai bine promovat. Acum au aparut fel si fel de antiperspirante. Nu pot spune ca as fi renuntat la el, dar inca incerc sa-mi dau seama care e cu adevarat mai bun.

  • Reply
    Ianolia Marina
    17 July 2015 at 19:33

    Probabil de aceea Rexona a dorit sa vina cu o noutate si sa creeze un boom pe piata de antiperspirante, tocmai pentru ca nu mai stii ce sa cumperi si ce este mai ok pentru piele. 🙂
    O seara frumoasa si imi cer scuze pentru faptul ca am raspuns atat de tarziu la comantariu!

Leave a Reply