Colop Sufletist – Sunt Cluj la suflet

Sunt genul acela de om căruia îi place să-şi pună amprenta în viaţa oamenilor. Îmi place să cred că am adus sau am lăsat ceva bun în vieţile celor care m-au primit cu braţele deschise. Sunt un fel de ștampilă ca să nu mă uiţi niciodată. Deşi călătoresc mult am grijă să fiu, măcar cu sufletul, alături de oamenii care-mi sunt dragi. Poate din acest motiv am prieteni în toată ţara şi mi i-am păstrat pe cei plecaţi peste hotare. Din păcate, am lăsat prea mulţi oameni să îşi facă o personalizare în cartea vieţii mele şi acum e plină de stampile şterse care nu mai spun poveşti sau cărora nu le mai asociez chipuri. Fie oamenii s-au schimbat, fie au plecat din viaţa mea de tot sau a trecut prea mult timp fără să dea vreunul dintre noi semne.

Am întâlnit fel de fel de oameni şi de la fiecare am învăţat câte ceva. Fiecăruia i-am dat câte ceva: unora timp, altora părţi întregi de suflet, o vorbă bună, o mână întinsă care să-i ridice de la pământ, adevărul pe care îl aşteptau de mult şi pe care mulţi au refuzat să îl spună de teamă să nu rănească, sfaturi şi povestiri care să-i ferească de pericole, experienţe împărtăşite, zâmbete, lacrimi, încurajări, păreri de rău, stabilitate, încredere, iubire, respect, o vorbă răstită care să-i trezească la realitate, un sărut, o îmbrăţişare, o urare de bine, un gând de încurajare. Toţi cei care au trecut prin viaţa mea au primit ceva din partea mea, voluntar sau involuntar. Dar, de asemenea, mi-au luat şi alte lucruri, în schimb, în afară de cadoul meu. Au devenit avari şi au dorit mai mult. Au crezul că merită mai mult. Şi-au însuşit ceea ce nu meritau, forţat sau prin vorbe mieroase. În fond, nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită sau nu este menită să atragă cu sine repercusiuni măcar pentru una dintre părţile implicate. Este legea firii umane şi nimeni nu o poate schimba şi nici nu se poate opune, făcând petiţii sau proteste.



Şi am plecat în lume, hotărâtă să găsesc noi poveţe, învăţături, sentimente şi oameni care să mă trezească, din nou, la viaţă. Cred că există oameni în lume care şi-au lăsat mai puternic amprenta decât mine şi trebuie să îi găsesc. Şi mi-am luat cu mine agenda aceea plină de însemnări în ceasuri târzii din noapte, un pix şi gândurile pline de speranţă că voi găsi oameni care să pună noi stampile cu învăţături şi însemne care să îmi amintească de călătoriile mele şi în viaţa cărora să las şi eu o ştampilă a trecerii mele. Pe drumuri reci şi necunoscute voi păşi cu încredere, culegând fiecare gând bun şi povaţă spusă de cei care vor avea răbdare să mă asculte şi să-mi îndrume paşii spre reuşita. Şi într-o zi, mă voi întoarce acasă îmbrăţişată de toată frumuseţea întâlnită pe drum. Într-o zi voi reveni pe meleagurile din care am plecat, întreagă şi zâmbitoare. Exact aşa cum trebuia să fiu!

Deocamdată, mi s-a legat sufletul de un anume oraş şi m-am îndrăgostit de el, inevitabil. Cred că viaţa mea devenise prea agitată şi acum am găsit locul unde să mă liniştesc pentru că îmi place la nebunie calmul lui. Seara trecută mi-am dat seama cât de tare iubesc frigul. Nu acela năprasnic ci adierea vântului călător care îmi face pielea de găină. Stăteam pe geamul apartamentului din Cluj Napoca care mă găzduieşte de două săptămâni şi care, parcă, nu m-ar lăsa să plec deşi mi-a venit vremea să mă întorc acasă. Am văzut şi un pescăruş alunecând uşor pe adierea vântului ce-l purta pe deasupra Someşului.

Îmi amintesc cât de tare mi s-a părut că îmi seamănă sufletul cu Someşul. Da, văd Someşul din bucătăria apartamentului şi mi se pare că îmi seamănă, că îi semăn. Părea atât de calm şi totodată atât de neliniştit. Aparenţele pot fi înşelătoare şi un “Sunt bine!”, a devenit o minciună tot mai des folosită. Oare şi râul îi spune muntelui că este bine şi invers? De ce spunem că suntem bine, daca nu e aşa? Poate pentru a ne proteja de întrebări chinuitoare, poate pentru a ne feri de ochi critici, poate şi pentru că avem nevoie de o minciună adresată nouă înşine pentru a supravieţui încă o zi. 

Aveţi grijă pe cine lăsaţi să scrie în cartea voastră sau cine vă stampilează sufletul. Fiţi cu băgare de seamă căror persoane le daţi posibilitatea să semneze condica vieţii. Faceţi inventatul: ce foi o să rupă din ea sau ce altele vor completa. Întotdeauna dăm ceva în schimbul oricărui lucru primit. Sufletul este ca un Curriculum Vitae pentru permisiunea de păşire într-un loc mai bun după viaţa pământească. Reprezintă cea mai bună scrisoare de intenţie şi este cel mai sincer analizator al nostru. Pentru ce punem la păstrare, în suflete şi minţi, suntem direct responsabili!

Aceasta este a treia probă a competiţiei SuperBlog pentru Colop. Mulţumesc pentru posibilitatea de a formula o poveste!


12 thoughts on “Colop Sufletist – Sunt Cluj la suflet

  1. sensibil si totusi realist. nu m am gandit niciodata astfel la oamenii care au trecut prin viata mea dar ai dreptate, au lasat cate o stampila in mine, fie ea vizibila sau invizibila.

  2. Intotdeauna invatam ceva de la cei care ne trec pragul sufletelor. Fie ca invatam lectii pretioase sau cum sa ne ferim de ei, cu totii isi lasa amprenta in sufletele noastre! Multumesc pentru gandul bun! Abia astept sa te revad! :*

  3. Cand am fost in 2014 la TIFF mi-a ars mai mult de filme decat de vizitat Clujul. Acum merg pt Comedy Cluj si-mi propun sa explorez mult mai bine orasul. Chiar, nu m-am plimbat deloc pe malul Somesului. Trebuie sa rectific asta, iar tu, cu articolul tau, chiar mi-ai facut "pofta" de asa ceva!

    Salutari SUPERblogosferice! 🙂

  4. Cea mai mare bucurie din viata mea este sa transmit iubirea pentru un loc frumos oamenilor care stiu ca-l vor aprecia la justa sa valoare. Promit sa te plimb prin Cluj si pe malul Somesului cand ajungem la Comedy Cluj 😀 >:D<

  5. Sa astepti e cel mai greu lucru pe lumea asta dar nevoia de a izbindi in ce-ti propui te obliga , iti pune pe umeri greutati care esti obligata sa le porti sau sa le azvirli , decizia iti apartine si abia dupa iti vei da seama daca esti un om puternic , razboiul cu tine insuti fiind o povara , dar una dulce daca reusesti . Eu , un ardelean pripasit prin partile de care tu tinzi sa te desparti nu te poate sfatui nimica , decizia ta , nefortuita , purtind pecetea a ceea ce-ti doresti . Iti urez succes !

  6. Multumesc frumos pentru rabdarea de a lectura in primul rand si apoi pentru gandurile bune trimise. Tind sa cred ca sunt un om puternic si primesc atatea cat pot duce. Satisfactiile pentru tot ceea ce am reusit sa duc la bun sfarsit sunt incomensurabile si cu o valoare spirituala fantastica care ma ajuta sa continui si sa nu ma las lovita de greutati.
    Cat depre plecare, visez de la varsta de 12 ani Clujul, fara sa il fi vizitat, ca si cum sufletul meu ar fi acolo si m-ar chema. Acolo m-am simtit mereu ca acasa si ma bucur sa revin prin acele parti d fiecare data. 🙂
    O zi minunata!

  7. nu vreau sa fac o analogie intre dezradacinarea mea si a ta , traim in perioade diferite cind luam asemenea decizii , doar postfactum putem afla ce simte cel plecat , motivat sau obligat , gonit sau chemat , un lucru insa pot garanta : intotdeauna te vei simti straina in tine , reprosindu-ti – in unele clipe – decizia , si gindul tau va ramine mereu legat de ceea ce parasesti ; doare instrainarea oriunde te-ai duce , eu continui sa " pling " , chiar daca sint constient ca am luat cea mai buna decizie ATUNCI .

  8. Nu plec de acasa pentru ca nu imi e drag orasul, oamenii sau locurile. Plec pentru ca mi-a venit timpul sa dau piept cu viata si aleg zonele in care imi pot gasi un loc de munca, pot urma o facultate mai bine cotata sau ma pot dezvolta. Si puii parasesc cuibul cand le vine randul, dar nu inseamna ca renunt la locurile mele natale. Oricum ma plimb destul de mult si am viata inainte. Pot oricand sa revin, sa modific alegeri sau sa rectific decizii. 🙂 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest