Festivalul de Film Istoric Râşnov

Dragi suflete, probabil aţi observat absenţa mea din ultima lună. Acest lucru se datorează faptului că mi-am dorit să investesc mai mult în mine şi în ceea ce dezvolta un om la început de drum prin viaţă. Ca proaspăt absolventa, este destul de dificil de realizat faptul că facultatea, că mai toate ciclurile de învăţământ prin care trece fiecare dintre noi, nu ne învaţă prea mult cum să ne dezvoltăm, să identificăm ce ne place şi încotro să ne îndreptăm.
A durat o săptămână până să scriu acest articol, la fel ca în cazul articolului despre Tuşnad, pentru că întotdeauna am nevoie de timp pentru a analiza fiecare întâmplare, fiecare amintire, fiecare moment şi fiecare om şi ceea ce mi-a rămas de la cei cu care am interacţionat. De asemenea, să stingi un dor mistuitor necesita timp, ceva lacrimi gândindu-te la toate câte ţi s-au întâmplat şi cât de norocos eşti să fi cunoscut oameni atât de frumoşi şi nebuni de buni!
Aşadar, la aflarea veştii că în cadrul Festivalului de Film Istoric Râşnov se desfăşoară o şcoală de vară pentru studenţi şi masteranzi, denumită ASTRA, mi-am spus că ar fi un mod bun de a face cunoştinţă cu oameni cu pasiuni comune, de a învăţa de la oameni cu adevărat pasionaţi de istorie informaţii pe care le-am auzit fugitiv sau deloc şi de a schimba mediul, părăsind zona de confort, şi trăind cu alţi oameni pentru zece zile pline.
De fapt, oricât am crezut că nu mă voi adapta, am cunoscut oameni, romani din ţară şi romani din Republica Moldova, de la care am învăţat constant şi pe care m-am bucurat să îi cunosc. Dacă aş fi avut dubii că te poţi ataşa de oameni într-un timp extrem de scurt, această experienţă a înlăturat orice fel de dubiu şi reţinere. Oamenii asemenea se întâlnesc, cumva, în viaţă şi ceva îi aduce în acelaşi loc doar pentru că au experienţe de împărtăşit unii cu alţii şi se pot lega prietenii şi legături inimaginabile.
De fapt, mi-am dat seama că oamenii se arata aşa cum vor ei şi îţi permit să îi cunoşti atât cât te dovedeşti de merituos pentru a-i desluşi. Unii ştiu că este o perioadă scurtă şi nu dau doi bani pe o posibilă prietenie. Sunt politicoşi cu tine atât cât e “necesar” şi merg mai departe văzându-şi de viaţă pur şi simplu ca şi cum nu te-ar fi cunoscut niciodată. Cred că singurul dezavantaj ar fi ca izolarea nu le va face bine pe termen lung sau zidul pe care şi-l crează îi ţine departe pe cei cu care nu vor să mai intre în contact.
În altă ordine de idei, oamenii au probleme mai mici şi mai mari. Intensitatea acestora diferă în funcţie de experienţele anterioare prin care le e dat să treacă. Îţi poţi pune sufletul pe tavă în faţa unui om pe care îl cunoşti de foarte puţin timp doar pentru că priveşti în ochi lui şi ştii că te va înţelege, într-un fel sau altul. Chiar le poţi face ziua mai bună unor oameni păstrându-le un covrig la micul dejun, punându-le o ciocolată la pachet când se pregătesc de plecare, spunându-le că îţi va fi dor de ei şi punând la cale noi întrevederi. Pentru că oamenii încă se bucura de lucrurile mărunte, în detrimentul a orice ar putea spune statisticile despre fericire.
Dacă aveţi, vreodată, ocazia să participaţi la astfel de experienţe, chiar şi de câteva zile, pur şi simplu lăsaţi-vă purtaţi de val. În astfel de momente se crează prietenii de o viaţă, poţi descoperi oameni care să îţi schimbe percepţia asupra unor experienţe sau chiar despre viaţă şi e incredibil cum un om, necunoscut, îţi poate încălzi inima atât de profund în doar câteva zile. Desigur vor exista şi oameni care nu vor da doi bani pe tine şi oameni de la care nu te-ai aştepta, dar care să fie de o umanitate fantastică şi să îţi dea acel imbold, acel curaj de a ieşi în faţă şi a le vorbi altora astfel încât să înveţi şi să învăţaţi împreună.
Ajutorul vine din locuri nesperate şi umanitatea se regăseşte în oameni cu care nu ai fi sperat, vreodată, să interacţionezi. Fiecare cuvânt şi îndrumare îţi dau curajul nesperat de a merge înainte pe drumuri de care te credeai privat. Ori nimeni nu e atât de neînsemnat sau atât de neştiutor încât să nu facă lucruri măreţe, chiar şi cu propriul sine. Pentru că eu ştiu că am mai mult curaj, acum, decât aş fi căpătat în urma oricărei alte experienţe. Şi abia aştept să mă reîntorc la şcoala de vară, dacă mă voi dovedi merituoasa pentru încă un an!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Pin It on Pinterest